Poezie
Dar sensul!?
1 min lectură·
Mediu
Am ajuns lanterna roșie a poeziei românești.
Privesc și mă mir,
citesc și nu înțeleg.
Minunate versuri! exclam.
Dar sensul!?
Unde e sensul?
Ori sunt prea tânăr,
ori prea bătrân pentru poezia modernă
pentru că îmi par poeziile ca niște case de țigani,
mari, cu turnulețe...
și atât. Dar sensul!?
Unde e sensul?
Vreau ca poeziile să mă pună pe gânduri,
vreau să învăț,
vreau să rămân fără grai.
Ahh! Ce frumos șlefuiți cuvintele!
Ohh! Ce migălos așezați versurile!
Hmm! Ce superbă lipsă de rimă!
Dar sensul!?
Unde e sensul?
Vreau să înțeleg și eu!
Dați-mi cheia!
Nu mai vreau să fug din poezie
cu coada ignoranței între picioare,
să fiu sufocat de cuvinte,
să tânjesc după idei.
Fie-vă milă,
contemporanii mei!
012.092
0

unele au substrat si gust de turta dulce.
alte poezii, innecacioase, cu izbire de cafea \"licarind cu buzele aceiasi ceasca de cafea\"....nu reusesc sa scot din minte.
sunt poezii cu somoala si poezii albastre de cer de mai.
imi placu retorica ta
ai talent...zice un necunoscator profan
bravo