Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@corneliu-traian-atanasiuCA

Corneliu Traian Atanasiu

@corneliu-traian-atanasiu

Nu prea știu ce fel de biografie. Profesor de sport. Facultatea de filosofie fără să profesez. Fără veleități și gusturi literare pînă tîrziu. Am citit și am început să scriu într-o criză existențială a tinereții. Totul, după cum s-a dovedit ulterior, cu certe efecte formative. Transfuzii de sînge si iluzii.…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Elia, ești admiratorul meu constant și mă minunez și eu că încă nu te plictisesc. Cînd am comis ce îndrăznesc aici nu încercam decît să mă lămuresc pe mine, să-mi spun oful și să-mi vărs năduful. Viitorul volum? Cine l-ar sponsoriza, cine l-ar cumpăra, cine l-ar citi? Aici, uite, se mai găsesc cîteva zeci, nu e destul?

Pe textul:

Virtuți rușinate" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Prea multă seriozitate ne face stupizi ca animalele. Pe orice colivă trebuie să fie și o bomboană.

Pe textul:

Virtuți rușinate" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Îmi dai ocazia să corectez și: comercial coșmarescă.

Pe textul:

Haiku" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Văd că nu prea există gust pentru gen. Vizita ta avizată e salutară, o să recidivez.

Pe textul:

Însemnări aforistice II" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Elia, am întîrziat nepermis răspunsul. Sigur vorbești de școala vieții, cea fără diplome și coronițe, dar care e responsabilă de calitatea vieții tale. Repetarea voioasă a greșelilor rămîne totuși o perseverare diabolică. O fi în sînge, o fi în ADN sau poate doar în patimașa lene de a te schimba?

Pe textul:

Faptă și patimă" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Cred că asta-i buba. Iubirea iubirii și eroismul asortat cu ea. Pe cînd iubirea iubitului ca să-ți dorești să fii iubită tu și nu ideea? Cred că poezia de iubire suferă grav de lamentație și resentiment.

Ai uitat să spui care a fost gestul tău echivalent sărutării finale de mînă. Aș fi curios să știu care o fi acela.

Pe textul:

Bărbatule" de Lory Cristea

0 suflu
Context
Ma ferit Dumnezeu de o imaginație atît de comerciala coșmarescă. Sper într-un transfer între imagini, în omologarea adîncimii fîntînii și a ocrotirii spuzei, în asimilarea ascunderii cu grija tandră.

Pe textul:

Haiku" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Frumoasă îndîrjire a lucidității care nu admite să fie îmbrobodită. Constatare tristă și fermă a unei boli fără de leac:

Cancer al disperării din celulele iubirii

Și sfinții și îngerii hepatici îmi surîd ca și lunecoasa îndrăgostire. Și această somație finală amorsată de o impetuoasă și neprotocolară năzuință:

în văzul tuturor
voi ajunge să îți bat cu pumnul
în inimă

Pe textul:

nu și nu" de Luminita Suse

Recomandat
0 suflu
Context
În joaca asta mă pot prinde - copil. Îmi place clinchetul de alertă al ste(le)lor care te lămuresc de sub zgura veșmintelor și-ți dau răgaz să țeși din vîntturi, răcoare și amurguri straie mai de soi vieții, vremii.

oprește-ți lumina în ochii mei popas
să rotunjesc albastru
spre ceasul tainei

Rădăcinile tale sînt tainic împletite cu razele lunii, cu adîncul pămîntului.

Pe textul:

Când noaptea își flutură veșmântul" de Maria Prochipiuc

0 suflu
Context
O tăcere care se îmblînzește luînd pida salciei. Gîrboveala ei se dovedește foarte elastică. Gîndurile reflexive. Narcisiste.

Pe textul:

În tăcere" de Ruxandra Moholea

0 suflu
Context
Mie totdeauna mi s-a părut că sălciile, experte, fură vîntul. Îl răpesc și îl țin prizonier, lăsîndu-și pletele fluturate, împletite, despletite. Sînt făcute parcă pentru a surprinde și a trăda fapta vîntului, pentru a se lăsa mărturisite de el.

Pe textul:

Ca salcia" de Adrian Erbiceanu

0 suflu
Context
Ai prescurtat excesiv și memoria mea nu-i oricum atît de performantă. Sînt 10 zile de atunci.

Pe textul:

Evoluția visului" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Hemoragie de cuvinte, botez renăscător răs-fățînd lucrurile. Lărgire a eu-lui pînă la desființare și reînființare ca lume.
Artă a vindecării de sine, a tămăduirii lumii de zgura secolului. Împăcare în joc și contemplare, legănare... (Poate nu-ți place Sorescu, mie poezia ta mi-a amintit de Ochii, o poezie la fel de generoasă.)

Pe textul:

ars autori" de florin bratu

Recomandat
0 suflu
Context
Licurici, nici lumina mea nu este atît de ușor de focalizat ca să o plimb pe unde vreau sau pe unde mi se cere. Nu cred totuși că alcoolismul e de vină pentru metehnele incriminate de tine. Poate alcoolicul are alte slăbiciuni pe care nu le-a putut stăpîni decît înecîndu-le-n pahar. A trăi simultan e ceva ce n-am înțeles.

Pe textul:

Evoluția visului" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Îmi place acest aer de dereticare matinală. Distincția între diminețile în care doar vezi lucid zdreanța luminii, dezmățul visării, îmbîcseala dorurilor și alaiul singurătății și acelea în care, ajunînd și primenindu-te, se vor isca sărbătorește aurorele.

Pe textul:

Știam să citesc în dimineți" de Codrina Verdes

0 suflu
Context
Senzualitate frustă nostalgic transfigurată. O epidermă în transă simțind halucinat zumzet și dulceață, răsuflarea tăiată și lipăitul tălpilor prin sînge. Și totul pe lunecuș.

Pe textul:

Poem pentru o amintire" de Silvia Van

0 suflu
Context
E poezia care îmi place cel mai mult. Prinde fluent primejdia cea bună, întoarcerea și ghemuirea în starea germinativă, renașterea ca un rit inițiatic, ca o ispititoare închidere ce se deschide. Nimic mai viguros și mai tainic, mai concentrat și mai promițător ca sîmburele atins de smerenia menirii de a fi o lume:

o doamne țin bine minte
nu am cerut nimic
între gratiile acelea puteam să zbor
de la o planetă la un fir de iarbă
albastră și invers

Pe textul:

condiție de sâmbure" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Onorat de vizita ta în peisajul hibernal. Și de aburii calzi pe care îi sufli înfiorată peste el. Ochii tăi însuflețesc cartoanele poveștii.

Pe textul:

Cîntec de promoroacă" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
S-ar putea ca iubirea adevărata să fie doar cea care dă de greu și-l poate răbda. Care face, după ce a trecut îndrăgostirea, pariul de a construi (sună ca dracu\') iubirea prin efort mutual. E rar, fără doar și poate.

Iubirea pasiune se pretează însă la repetare și la trăirea finală a unui tragism minor al reproșului, resentimentului, victimizării. Mitic și literar, lucrurlile sînt rezolvate - cum bine se știe - prin moartea unui partener sau a ambilor. O carte reputată, Iubirea și occidentul, a lui Denis de Rougemont, spune decis că iubirea pasiune este o iubire care își neglijează obiectul și tinde către absolut, către moarte. Și asta pornind de la surse: poezia trubadurilor, erezia catarilor (și mai aproape de noi a bogumililor), mitul lui Tristan și Isolda.

Pe textul:

Faptă și patimă" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context
Și dacă ar fi numai a feromonilor, încă ar fi minunat. Prin aer plutește și multă mitologie de consum, iubirea e un lucru foarte mare, indispensabil chiar. Îndrăgosteala este fără discuție o etapă delirantă pe care o presupune aproape orice iubire. Proba adevărului vine doar după cele vreo șase luni de înflăcărare. Atunci cristalizarea se topește și-ți poți vedea partenerul în carne și oase, fără zorzoane. Dar și potențialul tău de a iubi doar o biată ființă umană. Tema mă interesează și văd că prinde.

Pe textul:

Faptă și patimă" de Corneliu Traian Atanasiu

0 suflu
Context