Cornel Ghica

ce (mai) e iubirea? Un sul de iluzie igienica. O bacnota uzata, avand colturile rupte, cu seria stearsa si firigramul scos, pe care-o tii in portofel (ca o icoana) poate-ti aduce noroc si bogatie. Poate fii si-o boala pe traficul asta infernal, aglomerat, cu tot felul de cetateni circuland neregulamentar, grabiti sa intre si sa iasa din alta iubire. Poate fii primul simptom al batranetii si al bolii (caci tot la pat ajungem). Poate fii un banc sec sau unul porcos sau pur si simplu o gluma divina. Poate fii oriunde, cu si mai mare aplicabilitate: o felie de pita uscata, cafeaua nebauta, parcarea laterala, un apartament confort 1 semidecomandat, un lift oprindu-se-ntre etaje.
frumos

cu stima, blueboy

o invitatie nevoita. Un indemn iluzoriu, creat de poezia interiaora, adresata versurilor si oamenilor grabiti sa mai treaca. Imaginile indeamna, gandul ne cheama, asezarile sunt simple, intredeschise spre o lume barbara, ipocrita si egoista. Sunt chemarile de care ne temem, pe care nu le recunoastem… ci le asimilam artificial, doar ca pe niste stofe dezgolindu-ne.
O poezie rara, bine regizata, urmand un stil aparte, simplu, dar care emana complexitate acolo unde nu te astepti. Ideile sunt vii si aproape de noi (de aceea le resimtim, atunci cand avem capacitatea sa le descoperim).
… iar marele cutremur nu va schimba cursul firesc al naturii imane (sa speram ca o sa cutremuram iluzii… pana cand vor cadea realitati cu fructe).
frumos

cu stima, blueboy

o dimineata interactiva; drumuri si sensuri revazute-ntr-un tablou dinamic. O miscare si o nemiscare. Un exercitiu puternic, intr-o lume agila… si o confesiune lenesa, intoarsa, respingand vitalitatea „barbierita” si „spalata pe dinti”.
Dincolo de intelegerea imediata, sunt imaginile concepute, intrepatrunse, formandu-se intr-un parcurs gradat, dar bine delimitat, pastrand in sine forme poetice deosebite („ies din oglinzi ies in oras”, „asteapta un tren intra in lift”). O poezie clara, deschisa, urmand mai multe paradigme; numarul lor nelimitandu-se la o singura dimineata… ci mereu la reflectia unei treziri intelese.
frumos

cu respect, blueboy

o amintire care naste realitati. Mereu in urma se petrece clipa unui prezent descoperit in alt TIMP. Un anotimp petrecandu-se-n alt anotimp, ca o istorie reluata in nestire.
De la unul la celalalt pasam iubirea ca pe o piatra incalzindu-ne, ca pe o amintire uimindu-ne si scorojindu-ne de tinerete. Nu sunt doar cuvintele si atingerile; sunt treceri si ramaneri, sunt sensuri si contrasensuri, sunt paradigmele inmultindu-se in fiecare secunda de poezie.
frumos

cu respect, blueboy

e nefiresc de ce-ți scriu(?) ție celui care mă liniștește eu un om cu două urme
că simțul acestei lumi imperfecte a ajuns o zăpadă și-un soare
și fiecare își poartă moartea la vedere pus într-o disperare de fluture albastru

gândurile noastre au același înțeles îndepărtat justiții prăbușindu-se-n diamantele-clepsidre
ca o moarte rescrisă într-un val de ocean adunându-se la malul spart
ce umblă trufaș prin lanul de oameni adormindu-i cu sunetele neîntoarse

logodit cu nefiindul sunt doar un cuvânt nevăzut rostindu-se-n distanța dintre aripă și pasăre
îmi aduc și eu palmele în cruce să pot crea o distanță îndeajuns de vizibilă
o dimensiune rănită transformată-n continent între marea vie și marea nevie din lumen

de ce-ți scriu(?) ție celui mai bun început celui mai bun sfârșit
un păun cu ochii închiși este impresia asta de viață
cu spatele lipit de umbre într-o statuie la capătul visului rotind transparent sfârșiturile
spre alt pământ

și atunci
de ce mai bate mistralul?

*****

cu respect, blueboy

O atentie vie: moartea atenta la tot ce misca in spatiu… si-ntre spatii, incadrandu-se perfect, da senzatia unui „dincolo”, aducandu-l in context ca pe o justificare.
Sfarsitul e cel mai bun inceput; pietrele au forma lor la sfarsit, unindu-le timpul cu dumnezeu-piatra. Unul stie sa intre si sa sfarseasca, celalalt stie sa nu iasa si sa inceapa, mereu in interior, lumea de-aproape.
frumos

cu respect, blueboy

Pana la un punct , asteptam sa mai ramana ceva; un miracol nestiut, revitalizat, uman, in „miezul noptii” petrecandu-se in noi cu dragoste de umbra vie.
Uneori stim sa traim „in camera asta”, goliti de lumina exterioara, perpetuati in culorile respinse. Vorbim cu noi (prin tot ceea ce e fiinta iubind alta fiinta si invers) , scuipand „privirea purulenta”; ne asternem prea mult in „zgura care intra adanc in nari”. Devenim actori obsesivi si „convulsiv oasele se misca intre cartilaje”. Suntem prea mult singuratate miscandu-se in iluzii; un cuvant acoperind libertatea, pe frunte, cu un „strat vascos de sudoare”.
Cand aflam amintirea, o istorie degradandu-se-n spasme, spatiul se comprima si „camera intra –n noi. Pot fii „noi doi”; pot fii „noi”, ca si totalitate de zambete simple, linistite, fisurate „in tampla din care se prelinge / lana valuroasa si alba”. Lumina si speranta; obositi, mai desenam pietre si urme de oase in forma de om.
frumos

cu stima, blueboy

surd si mut. jazz si simplitate. scari care nu salveaza. fum. tigari aprinse intre prieteni si suflete. lupte infometate, linistite si neauzire. oras colcait, \"laolata cu batranii\", de \"non-materie\".
frumos

cu stima, blueboy

un cantec si-o umbra. toate-n natura se descarca si se completeaza-n penumbre de anotimpuri cuminti. spatiul e viu; urca in toate dimensiunile inchipuite, prin labirinte si-nainte, \"botezat in miezul de ceara al indoielii\". imagini; fotografii; \"ritmul sacadat al ochiului meu / ce sfasie o mie de pleoape iubind\"; amintiri si urme. e un dinamism al iesirii din trup, care ascunde \"umbra de oameni\".
foarte frumos

cu respect, blueboy

cand ajungem la o maturitate suficienta, istoria de \"dincolo\" isi manifesta puterea prin amintiri, prin imagini, prin clipe aduse langa tine intr-o metamorfoza ciudata. e momentul cand simtim timpul scurgandu-se tot mai spre noi; trecutul ne invadeaza lumea.
o poezie traita... iar cei netraind viata, miscare, sens, alternanta, sistem, principii, n-o vor asimila. nu vor vedea tabloul construindu-se in jurul unei mese \"ca o ventuza\".
simtim nevoia inceputului repetandu-se, orientandu-ne intr-un spectru larg de valori. pana la urma, \"in mijlocul mesei\", e doar \"un pahar lung / un singur pahar / al mortii\"
frumos

cu respect, blueboy

o poveste cu nume tacand intre cuvinte. tablouri desenate cu alte culori, in alte timpuri, un spatiu dincolo... si aici asteptand o rostire si un suflet. cetati medievale linistite si cuminti, intristate-n tacerea care asteapta izbanda. sunete de asfintit, ganduri auzindu-se dintr-o alta lume, cu oameni gonind alte sfere.
doar acolo istoria nu se repeta, ci asteapta. ramane in locul nelimitat si \"naste candva o tara cu numele ei\". noi o percepem in orizont, alungand-o, chemand-o, mutiland-o prin \"cornuri de vanatoare\".
... si povestea straina nu plange, \"cu picioarele sangerand a treceri salbatice\"...\"până atunci elian se ascunde printre cuvinte și tace\".
frumos

cu stima, blueboy

o recunoastere. o asumare. fiecare istorie incepe de undeva din pamant, \"ca o fata cuminte si saraca\". timpul o ajunge, spatiul o cuprinde; desavarsirea prezentului se manifesta intotdeauna barbar si crud.
asezata \"la masa drumului\" ca un festin sau ca o povara, istoria fiecarui om ramane de unde a plecat, neparcurgandu-se, ci fiind pur si simplu trecut din care noi, egoisti si lacomi, nu mai recunoastem decat \"bucatele alese\".
sfarsitul poeziei te pastreaza intr-o parte a istoriei... in cealalta parte te recunosti infranta, \"infulecand din fata saraca\".
frumos

cu stima, blueboy

a scrie raspunsul si a rostii o intrebare. sa coexiste cuvintele care se duc si literele care se-ntorc neauzite. doar glasuite odat\'.
intrebarea e un fenomen si o restrangere. fara raspuns ea nu are o forma... nici macar n-are sansa sa fie un continut. este o liniste sacaitoare, care nu te lasa.
uneori sunt stigmatizat in raspuns. viata e un raspuns dat lu\' Dumnezeu-intrebare... doar el mai stie sa rosteasca destine.
\"mai degraba sa-mi scot ochii\", sa-i pun pe o noptiera prafuita si sa tac. sa am nevoie doar de apa si litere, lut si exclamatie. \"sa traiesc apatic / la nesfarsit / prima bataie de inima\".
frumos

cu respect, blueboy

un strain in oglinda. un vis nerealizat si lacom. poate-i un inger sau un demon intors sa te iubeasca. el este speranta si sarutul care doarme pe sufletul tau, pretutindeni. oriunde te-ai intoarce el merge inaintea visului tau, fara titlu, in ploaie, in lacrimi, printre cuvinte, in \"povestea mereu noua\" si-n amintiri de oameni iubindu-se.
cand il vezi nu-l recunosti. il simti trecand intre tine si secundele ramase intr-un loc. e acelasi strain in mijlocul unui nicaieri... iar tu un trandafir absent si trist, uitandu-i numele care te-a rostit de atatea ori.
frumos

cu stima, blueboy

criminal pentru prieteni, strain intr-un oras nascut dupa mine si inaintea noastra… doi trecatori privindu-se, obositi, intre aceste destine creionate exponential. Doar cateva secole, masurate cu pasul, ne desparteau de aripi si Dumnezeu.
Iar pasul sangera o iluzie a durerii. Un sens inteles pe o parte; pe de-alta parte, doar un parau de speranta si durere. Realitatea-i goala, precum o cutie descarcata de „ingerii / pictati pe zidul bisericii”.
Criminal cu trupul neclintit, obosit si fericit de nesansa… cu zambetul be buze, „in mijlocul strazii pavate cu oase”.
frumos

cu stima, blueboy

asculta-ma si danseaza. Evadeaza printre anotimpuri, doar TU, imbracata intr-un ritm de pasare. Dezbraca-te de tristete in fasii, rupandu-te dintre lemnele ridicate pe o coama de vita de vie si pamant batran.
E tot ce-si poate dorii momentul rasturnat la zaruri; acum e secunda castigata-n dansul asta fara versuri… doar trupuri aruncate-n fericire. Asculta-ma, danseaza si mai fi odata iubirea care trece prin noi dincolo, catre ingerii care n-au apucat sa se razbune.
Asculta-ma si danseaza. Suntem doar umbre osandite la placere.
frumos

cu respect, blueboy

intr-o tacere exclamativa si matinala, apucam sa dam seama timpului desfacut pe o dimineata racoroasa si vie. ne intrebam secundele de inca un rasarit, asa ca sa mai vedem cat suntem de tineri sau cat suntem de rastigniti pe o creasta inceputa cu saruturi.
raiul e mai aproape de cuvantul \"om\", decat de trupul meu mestecand cuvinte... scuipand senzatii rastignite pe fereastra, ca pe niste forme ortografice si mimice.
culori si melodii, \"din maro spre albastru\"; ne dorim o realitate cat mai abstracta... sau mai abstract sculptata intr-o realitate fericita, umana si cazuta... cazuta precum o gamba ce se \"izbeste de pantece\", nascandu-se in fiecare zi mai tanara cu o amintire.
frumos

cu respect, blueboy

cuvinte adunate ca niste culori dinamice; miscarea nuantelor in diferite forme metaforice. o poveste care se rosteste la prapastia luminii. un pacat si o revelatie; o viata desfacuta ca un fluture, in lumina soarelui, la umbra dintre copaci; o clipa infipta-n pamantul adormit, ca o samanta a vesniciei.
un sac paradisiac, fara Dumnezeu cel harnic, in partea cealalta a lumii, in cerul care nu se mai vede demult. aici, in locul batatorit cu diamante, un tablou povestit in nuante intuite.
frumos

cu stima, blueboy

neasteptat, dar cevaceva s-a desprins din tine vis-a-vis de acest text. reactia ta e normala. poate te \"scremi\" si vezi ceva mai incolo.
iar cu frustrarea sexuala nu cred ca-i cazul... iar aia cu \"subtire\" o s-o tin minte.
ma rog, o sa intorc si celalalt obraz.

cu stima, blueboy

...din pacate multi au uitat. iti multumesc ptr trecere si ptr remarca.
cu stima, blueboy