punctum

Mi se pare un poem antologic. Cel puțin demn de antologia, să zicem, Ruxandei Cesăreanu despre onirismul ororii. Mă mir că nu are nici un comentariu la 31 de afișări. Pe mine m-a \"captat\" definitiv mai ales de la versurl:
\"perfid sângele se contopește cu aerul
îl arde
zgura intră adânc în nări\" ș.a.m.d.
Dar și imaginea șobolanilor care adulmecă tavanul mi-a dat fiori. De acum înainte nu voi scăpa nici un poem de-al tău.

mi-a plăcut pentru că nu există baluri, ci doar șobolani.
că undeva camera se surpă și simplu din tâmplă se prelinge lumina.

elis

Nic, dacă tăcerea din subsol te-a impulsionat să îmi spui părerea ta, atunci mă bucur că s-a întâmplat așa. Cât despre ,,captare”, definitivă sau temporară, totală sau parțială, dacă s-a întâmplat a fi, atunci consider că am reușit. Mulțumesc.

Elis, îți mulțumesc și ție pentru semn. Și pentru rezumat.

sam sa vin cu pantofiorul de sticla sä vad daca tzi se potriveste :)

mircea, văd că tu vrei musai să îmi demontezi poezia, de vreme ce vrei să demonstrezi contrariul:).

mulțam pt semn, poate data viitoare va fi însoțit și de o părere pe text.

îmi aduce într-o mai mică sau mai mare măsură aminte de poemele lui florin bratu. un poem organic, acut, o transformare dureroasă prin care se trece violent de la carnal la materialitatea frustă a lumii anorganice. un coșmar destul de reușit schițat. mai trec!

florine, aș fi vrut să-mi spui ce îi lipsește sau ce îi dăunează textului pentru a fi doar ,,reușit\".
până la urmă, e simplu. sau, ca să fiu în ton cu aducerea ta aminte, ,,de rest trec trenuri\" :). mulțumesc pentru părere și popas.

Ai cîteva imagini foarte puternice, amintesc aici doar \"creierul capac peste o gură de canal\", care mi-a rămas întipărită mult timp după lectură. În concluzie, o poezie pe care am citit-o cu plăcere.

de-ai ști de când râvneam în pagina mea acea ,,părere\" semnată Liviu Nanu:)...
da, și eu cred că sunt câteva imagini puternice, le-am vrut așa. mă bucur cu adevărat dacă ți-a făcut plăcere.

Narcisa, eu citesc destul de mult pe site, uneori las semn, alteori nu. Depinde și de autor, cîteodată am senzația că nu simte nevoia prezenței mele pe textul lui. Nu e vorba de tine, firește. Te-am citit și pe alte site-uri să știi.

Pana la un punct , asteptam sa mai ramana ceva; un miracol nestiut, revitalizat, uman, in „miezul noptii” petrecandu-se in noi cu dragoste de umbra vie.
Uneori stim sa traim „in camera asta”, goliti de lumina exterioara, perpetuati in culorile respinse. Vorbim cu noi (prin tot ceea ce e fiinta iubind alta fiinta si invers) , scuipand „privirea purulenta”; ne asternem prea mult in „zgura care intra adanc in nari”. Devenim actori obsesivi si „convulsiv oasele se misca intre cartilaje”. Suntem prea mult singuratate miscandu-se in iluzii; un cuvant acoperind libertatea, pe frunte, cu un „strat vascos de sudoare”.
Cand aflam amintirea, o istorie degradandu-se-n spasme, spatiul se comprima si „camera intra –n noi. Pot fii „noi doi”; pot fii „noi”, ca si totalitate de zambete simple, linistite, fisurate „in tampla din care se prelinge / lana valuroasa si alba”. Lumina si speranta; obositi, mai desenam pietre si urme de oase in forma de om.
frumos

cu stima, blueboy

Liviu,
nu este vorba de mine, într-adevăr. Mulțumesc pentru revenire și adăugire. Mă bucură mult.

blueboy,
Până la un punct, este așa cum ai spus tu. Îți mulțumesc pentru aplecare, povestire și prezență.