mesteacăn cu taur

mi/a placut cat de cat, dar parca tot ii lipseste ceva. daca ma prind ce, iti spun.

un felix liric?
calmul resemnat al mesteacanului - in fond un lemn moale- combinatie cu taurul, nuanteaza un \"fost-ai lele\":)

in-genuncherea in universul limitat (si protejat) al pantecului. intoarcerea.

hai sa ma opresc, in definitiv doar percep, nu stiu sa \"critic\"

oricum, e o \"altfel\" de poezie, fata de cea cu care m-am invatat sa citesc pe pagina ta.
toamna, da:).

cea pe care

mi-a atras atenția subtitlul, faptul ca aceasta poezie e transmodernă. Din punctul meu de vedere transmodernismul nu este foarte bine definit de cei care l-au propus si l-au promovat, si aici ma refer la Horia Muntenus, Adrian Lesenciuc sau Alexa Gavril Bâle. La fel ca și postmodernismul, transmodernismul nu este decât un nume, o idee care încearcă doar să mai aducă o nouă identitate prezentului fără realizări. Cândva a apărut postmodernismul, acum apare transmodernismul... același lucru doar că poartă altă pălărie, mai pompoasă, mai colorată, mai labirintoasă și îngrădită. De ce spun toate acestea? Luând exemplu fracturiști care au o ideologie destul de organizată, adică știu ce urmăresc... transmornismul nu are nimic. Ei spun că „transmodernismul oferă închideri în deschideri și hermeneutizează prin deschiderile închiderilor”. De aici confuzia și neclaritatea în manifest, deci în scop, în ideologie.

Nu vreau să desființez acum acest manifest(sau alte sute de mii de manifeste care apar de pe o zi pe alta, fără logică, fără a aduce acel nou de care are nevoie poezia), sunt doar curios ce anume e transmodern în textul de mai sus?

Din câte știu transmodernismul pune accent mult pe ceea ce înseamnă MULTICULTURALITATE, dar în același timp pe un TIMP TRANSMODERN. Fiind fideli manifestului lor... am putea spune că cu cât timpul e urmaș al timpului istoric cu atât spațiul geografic se uniformizează. Această idee nu o găsesc în textul de mai sus.

Manifestul are câteva puncte clare dar nu am reușit să descifrez nimic în textul de mai sus...

Nu mi-o lua în nume de rău, dar, când cineva care poartă numele Felix Nicolau postează un poem despre care spune că e transmodern și care nu prea e, atunci, vor exista foarte mulți pseudopoeți care vor încerca să mimeze și acest curent să-i spunem iar rezultatul nu va fi deloc fericit... și cred că știm cu toții la ce mă refer... peste tot au apărut acești indivizi care mimează și-atât, scriitori limitați cu pretenții de groapă și de ghetou...

Concluzia e ca poetul FN să fie mai atent la manifestele care apar de pe o zi pe alta. Iar cu omul FN nu am nimic, asta ca să nu fiu înțeles greșit

Cu stimă și respect,
nu puteam să tac
inoni

...măi..mie mi-a plăcut..în afară de “cromatismele” ăstea a rebours pe care nu le înțeleg...în general..maro spre albastru.. nu știu, or fi având ele vreo semnificație, dar mie nu-mi convin..finalul în special...e bun..
oricum, cred că am să revin..

..măi bogdan..dacă îmi dai voie..eu cred că faci confuzii mari..postmodernismul e ceva tocmai pt că nu e nimic..e, dacă vrei, pronia care stă pe un jilț și privește cu detașare spre trecut..e “marginea” care își asumă cu bună știință rolul de margine...de unde protestează..că atata i-a ramas de facut.e viermele care contestă din interiorul organismului..și face loc pt alt organism.. atitudinea ta e însă una de relativizare excesivă:“La fel ca și postmodernismul, transmodernismul nu este decât un nume, o idee care încearcă doar să mai aducă o nouă identitate prezentului fără realizări”..
nu știu, aș putea să dau niște referințe exacte..

liviu-chestii
daniela - sper sa gasesti o lipsa de unitate stilistica perpetua pe pagina asta
bogdan - mereu subtitlurile au functionat la mine ca o provocare. comm-ul tau a fost un excelent

nu ma mira nici simplitatea, nici usoarea blazare a feelingului, in ton cu cromatica toamnei, pesemne-ori doar cu circulatia francofonizata-la urma urmei, omul are dreptul la uzul multicultural al epidermei, diminetilor si mestecenilor personali, imi place cum umanizezi paradisul si te dai prada mustelor, imparat al lor , iconoclastele tale...

bogdan - nu m-am suparat ca m-ai tras de urechi, pentru ca ai mare dreptate. bineinteles ca nu e nimic dogmatic transmodernist in poezia asta. am vrut sa vad care va fi reactia fata de un concept foarte controversat si in care eu unul nu cred deloc. dar da-mi, te rog, voie ca in poezie si proza sa fiu inexact, aleatoriu. in critica e cu totul altceva. merci de inclestare

dan - ai tot dreptul sa nu te incante cromatismele pe care eu le-am foloosit ca o rupere de ritm si ca o iesire din atmosfera. e o chestie tehnica, care poate fi neplacuta

noemi - intotdeauna mi-am dorit sa fiu un boier al mustelor, ai ghicit!

mistoaca poezie. prima strofa e draguta si are miros de jacobs alintaroma. :)) (sau cum ii zice?) a doua strofa e funny. mustele te viseaza rastignit pe fereastra? :)))))) tare de tot. si eu le visez pe ele lesinate dupa ce golesc un tub de raid. :D iar restul poeziei e superb. oricat de primavara ti-ar fi, eu urasc albastrul.

de acord cu tine ca artificiul ritmic (cromatic) este pus bine acolo unde e pus, desi asta nu face sintagma respectiva mai putin stupida. totusi, este un poem frumos...

Onorabile,
Ma introduc si eu ca musca in lapte sau mai rau, ca musca in ceva maro spre albastru. Fara nici-un gand de rastignire. Esti si experiment si experimentator, vrei sa te si sa ne surprinzi, iti place jocul acesta la nebunie. Cand scrii o fac mai multi deodata si fiecare vrea ceva diferit. Cu siguranta ca iti place sa privesti valurile de natura cerebrala si tehnica. Este una din activitatile care te dezgheata si inca foarte repede. Pe deasupra te si amuza. Am zis , am bazait, am zburat.

intr-o tacere exclamativa si matinala, apucam sa dam seama timpului desfacut pe o dimineata racoroasa si vie. ne intrebam secundele de inca un rasarit, asa ca sa mai vedem cat suntem de tineri sau cat suntem de rastigniti pe o creasta inceputa cu saruturi.
raiul e mai aproape de cuvantul \"om\", decat de trupul meu mestecand cuvinte... scuipand senzatii rastignite pe fereastra, ca pe niste forme ortografice si mimice.
culori si melodii, \"din maro spre albastru\"; ne dorim o realitate cat mai abstracta... sau mai abstract sculptata intr-o realitate fericita, umana si cazuta... cazuta precum o gamba ce se \"izbeste de pantece\", nascandu-se in fiecare zi mai tanara cu o amintire.
frumos

cu respect, blueboy

blueboy,e ca atunci cand postam poeme f sofisticate,primeam commmuri simpliste. acum, cand am trecut le cele simple,commurile devin sofisticate. esti un tip surprinzator,nu gluma