Cont șters

Am citit textul și, cu greu (sper să reușesc), voi încerca un comentariu la nivelul registrului lexical pe care îl valorificați. Mă voi strădui să calibrez observațiile astfel încât să nu perturbe arhitectura amplă a ideilor, ci doar să le însoțească într-o mică orbită critică. De pildă, consider că textul are o alură elevată, fără doar și poate, însă una care pare să își poarte solemnitatea cu un entuziasm atât de intens, încât pe alocuri se răstoarnă în propriul zel. Formulările sunt ample, ambițioase, și tocmai prin această dorință de a acoperi totul, sensul se diluează (discret; nimic ireparabil). Infatigabilul devine aproape (ar zice unii) un pretext, penuria (ar zice alții) un decor grandios, iar ansamblul, deși impunător la prima privire, pare să se autosaboteze prin surplusul propriei importanțe. Elegant, (dacă e să mă întrebați) dar un pic prea îndrăgostit de sine (dacă ar fi să nu mă auziți).

Se ia un poet.
Aproximativ — hai să zicem — mă rog… „laudat”.
De fapt, mai mult autolaudat.
Un poet care își acordă singur importanță prin mici intervenții caustice,
sau care se vor a fi caustice.
Are păreri „pertinente”, firește.
Suferă când vede indolența.
Suferă mult.
Probabil pentru că nu are mijloacele să fie atât de mare
pe cât i-ar plăcea lui însuși să creadă că este.

Și-atunci, privindu-l cu un strop de compasiune estetică,
nu poți să nu remarci un lucru simplu:
ce poet original ar putea deveni… dacă nu s-ar împiedica singur
în momentele acelea penibile în care se crede prea mare
pentru propria lui umbră.

Evident — un nichitism. Din perioada lui de scris pe șervețele. (Lectia despre cub - 1979)

aflu lucruri noi și neașteptat de interesante, pe care — nu știu de ce — nicio femeie n-a avut până acum plăcerea să mi le detalieze.
de pildă, n-am știut niciodată că ora trei noaptea e momentul în care lichidele se resorb în țesăturile albe — un detaliu care, trebuie spus, merita consemnat în sfârșit.
aș fi preferat, recunosc, o descriere ceva mai amplă.
tu spui, desigur, că e un moment previzibil — altfel spus, ciclic — și completezi că, marcată de această reacție fiziologică, acționezi, atacând ciocolata în formă de scoică, pe care o găsești în sertar; nu e clar dacă aceasta e — așa cum speculezi, firește în mod subiectiv — sursa lacrimilor care (nu-i așa?) izvorăsc din plăcere.
per ansamblu, un text care dă o stare de bine: frumosul e atât de bine pus în cuvinte.
și iată — un tips pentru doamnele care n-au prins momentul potrivit (ora trei) și, în loc să se trateze cu ciocolată, se reped la farmacie după Nurofen. Pentru toate cate le spune, consider ca trebuie evidentiat!

— psalm? dar n-are cum; n-are niciun element, mai degrabă (aici autorul are dreptate) o schiță rece, un fel de fișă de constatare pentru o credință rămasă fără tensiune. altfel spus, din punct de vedere al ritmului, textul funcționează ca o diagnoză, nu ca o rugăciune — impulsuri scurte, decupate. Dumnezeu apare acolo ca un reper tehnic — trecut la „date generale” —, iar omul ca o lumină care se încăpățânează să nu se stingă, deși tabloul e deja scos din perete.
altfel spus, ritmul nu e al rugăciunii, ci al raportului: egal, sec, cu o emoție care se prelinge doar printre cifrele de control.
și mai altfel spus, e ca și cum cineva ar încerca să vorbească cu divinitatea pe un canal de comunicație întrerupt, iar în loc de răspuns ar primi doar ecoul propriului bruiaj. fiecare vers pare scris cu mâna tremurată a unui electrician sentimental, care încă mai verifică dacă firul e viu sau doar păstrează căldura de la ultima atingere.
cu alte cuvinte, comentariul meu e mai lung decat poezia si asta ma pune pe ganduri, . probabil că așa arată și credința când o explici prea mult: se diluează în observație

e foarte interesant (ca să nu zic mișto) cât de asumat și consecvent ești în tot ce scrii — și prin „scrii” includ și ce postezi și ce comentezi. Ai o topică a ta, o construcție a ideilor clar personală și un nerv care, atunci când se încordează prea tare, chiar enervează — adică transmite, deci funcționează.
În textul ăsta, repetițiile „veneau / știi cum veneau / cum vin” au aerul unui refren copilăresc de preadolescență, cu balans între inocență și pesimism. M-a dus cu gândul la „bunicul stă pe prispă. se gândește. la ce se gândește? la nimic!” — același tip de respirație circulară care fixează o stare.
E un poem care respiră, are nerv și ritm interior. Mai are și metafore, onomatopee și alte procedee care construiesc acea stare de disconfort melancolic, perfect prinsă în final:
„numai pot s-o zic aşa
numai aşa zic s-o pot,
numai zic s-o pot aşa,
numai aşa pot s-o zic.”

citind acest text recunosc, am simtit un nod in gat. Imi para rau daca treci printr-o perioada mai dificila. As fi preferat sa mai pui unul din sonetele tale. Oricum, sa stii ca ai multe texte. Unul sters nu cred ca ar fi neaparat o catastrofa. Ai multe mult mai bune.

textul tău surprinde direct și intens o neliniște care ne privește pe toți, cu imagini tari și neașteptate — frigul ca uniformă, mila din ochii câinelui. Îmi place felul în care duci lucrurile de la concret la existențial fără înflorituri, cu un ritm fracturat care pe mine m-a prins. Plăcut

și mi-a plăcut mult. Doar câteva mici chestii – dincolo de idee, care e interesantă, vreau să-ți spun cum am perceput lectura. Personal, m-am simțit pe alocuri confuz: narațiunea alunecă între planuri și timpi verbali fără să marcheze limpede trecerile. În plus, sunt și zone unde explicațiile apasă prea tare, până spre redundanță – de pildă «buzele ei sclipeau într-o lumină roșiatică, cu naturalețea unei tinere care avea nu mai mult de douăzeci de ani» (dacă e tânără și naturală, cât de pretențios să fie cititorul ca să aibă nevoie de buletin? – e drept, există și cazuri când merită precizat că eroina e majoră). Iar tu spui. Apesi chiar: "Dar era mai matură." sau «avea venele pronunțate, de om muncit. Deși nu prestase muncă fizică niciodată» (tocilar cu mâini muncite – ar zice unii, doar așa, ca să pară că fac observații). Senzația mea e că textul ar câștiga mult dacă aceste locuri ar fi mai aerisite, ca să lase ideea să respire.

că această ghicitoare poate genera anumite răspunsuri cu parfum licențios

Cred că ar putea fi evitată cacofonia „pica ca” utilizând, de pildă, „picură”. De asemenea, un ochi și pe „margini de lumii”. Și ar mai fi ceva – de ce scrieți substantive comune cu majuscule? „Este o inimă plină de bolți pe sub care curg viitoare Goluri împlinite din alte goluri în a căror visare”. Altfel, ideea că poezia e un proces fiziologic, trecut prin ochi, prin lacrimă, prin inimă și chiar prin acele goluri care pulsează ca niște organe neidentificate (Interior interne interioare), e chiar interesantă.

– iată, la încă un concurs marca Agonia. Mulțumiri organizatorilor și urări de cât mai multe inițiative similare. Sunt onorat să fiu pe podium alături de două prezente redutabile. Păstrez, totuși, un mic regret că departajarea nu s-a făcut până la capăt, așa cum ar fi cerut-o cutuma (deși termenul «departajare» sună, recunosc, atât de urât și nepotrivit). Din acest motiv am hotărât ca premiul să îl împart cu Mara. Felicitări tuturor concurenților!

am citit poemul tău, e interesant - mi-a atras atenția o afirmație. Zici tu cluburi de poezie unde se citește prea repede - ești amabilă să-mi recomanzi și mie unul? Am avut neșansa de a merge numai în cluburi în care se citește enervant de rar (și pe silabe), adică fix pe contrasens cu ce afirmi în versul imediat următor ca să nu-ți dai seama că poeții nu mai simt nimic.
(Unde zic eu că m-am rătăcit, plutea în jurul cititorului din contră un aer de uitați-vă la mine toți! sufar!)
Cum spuneam, un poem care atrage atenția. Plăcut
(citasem cu ghilimele dar mi-a aparut un mesaj de eroare)

acest text cu aer vag motivațional, nu pentru planul lui contabil de binefaceri cât pentru felul în care se recunoaște, cu o seninătate voit plângăreață și aproape șireată, că fără votcă binele n-ar prinde carne. O confesiune care se încurcă singură în nodul cravatei: vrea să fie solemnă, dar alunecă mereu pe latura glumeață.

am citit cu interes ambele texte. Sunt interesante dar trebuie să recunosc, foarte solicitante. Explici muult prea mult! Subliniezi uneori inutil - anumiți cititori ar putea crede că îi subapreciezi. Nu insist, îti dau doar câteva exemple ca să înțelegi la ce mă refer "nici el însuși nu înțelegea tot ce se întâmpla înăuntrul său".Sau "Ceva îl făcea să îşi dorească să dea frâu liber emoțiilor resimțite acum câteva momente, dar sentimentul ce îl făcea să îşi spună că se comportă prostesc era mai puternic, triumfând asupra oricărei alte dorințe de exprimare simțită."

nu mă pot abține să nu remarc — dacă ar fi să folosesc un limbaj medical — anumite simptome caracteristice suflului sistolic. În sensul că sunt aritmice; pleacă promițător, după care încep să bată foarte original: când sus, când jos. Rima se menține, deși apare și dispare, dar la ritm (recunosc) ești imbatabil!

m-a izbit optimismul care răzbate din textul tău! (O plăcere să-ţi aducă omul flori!)
E drept, pe la jumătate ai lăsat clopotele să bată cam insistent, dar mie-mi place. Adică na; e un exces, dar unul simpatic. Cât despre partea de la final, acolo povestea se întoarce puțin. E (ca să continui pe français) un clin d’œil — adicătelea moartea se face cochetă. Nice!

Desi sincer nu prea inteleg la ce se refera mentiunea 2.

celor care au răspuns cu deschidere și entuziasm provocării lansate de Bogdan. De asemenea, toată stima pentru felul în care s-a implicat, astfel încât în acest demers să fie atrași cât mai mulți participanți. Evident, mii de mulțumiri tuturor celor care și-au făcut timp să ne asculte și, bonus! să ne și voteze (mai ales pe mine, dar nu-mi place să intru în detalii). Pentru mine a fost o experiență (sau, mai degrabă, o joacă luată în serios) care m-a distrat.

ca punct de plecare, că în calitate de băutor de cafea înțeleg foarte bine legătura tainică ce se naște între tine și ceașca ta preferată, pe care o menționezi încă dintru-nceput. Cu atât mai mult îți simt durerea de a fi nevoită să renunți la ea. Între aceste două gesturi, ai descris absența ca pe o rutină — cu o precizie care nu cere neapărat empatie, dar o provoacă.

P.S. ...am dat search pe Google după „fotoliu cu telecomandă încorporată” (pentru un prieten, evident)

ai reusit o constructie pe cat de simpla pe atat de frumoasa!