șters

Nu te regăsesc pe tine, autoarea din alte texte mai sensibile, mai delicate, în acest text care pare scris de altcineva, mai dur, mai masculin. Dar poate că este o altă latură a ta, nu ar fi imposibil. Un fel de Jam session cu bărbatul din tine, acel bărbat fiiind mai dur, mai percutant, mai matur. Acolo unde vorbești de poezia care a fost dată afară în stradă îmi amintești de Gabriel Garcia Montero și de celebra lui carte "Baladă la moartea poeziei". Același stil, același limbaj, subiect asemănător. Evident, noutatea vine din faptul că prezinți peisajul bucureștean, în spirit optzecist, călcând pe urmele lui Cărtărescu. Ca o concluzie, indiferent de cum a luat naștere acest poem, este un experiment interesant, în care se găsesc multe pasaje de poezie pură, de calitate. Aș diminua, în locul tău, nevoia de a epata, prin folosirea exagerată a cuvintelor dure, dar poate că este o stare de moment prin care ai vrut să descrii exact ce te frapează, cu un aer extrem de lucid.

Ceea ce lipsește din acest text este sentimentul, fiorul poetic. Cu toate că versul alb vă acordă libertatea de a vă expune sentimentele fără nicio constrângere, ați scris un text care seamănă cu o frântură de eseu, așezat în versuri doar de dragul formei. Emoție zero, cu alte cuvinte.

Interesant este că tu ne spui că ai postat ceva cu un anume interes, care e dincolo de ce poate gandi toata lumea, deci vii cu o provocare, sa iti citim textul. Parcă ai fi sonetistul Ştefan, la unele aspecte. Primul text, aproape ca ma face sa renunt continuarea lecturii. Un text care nu transmite mare lucru, nu fiindca ai scrie prost, caci scrii bine, esti talentat, ai idei, ci pentru ca tematica abordata de tine plictiseste groaznic cititorul. Sau, cel putin, ma plictiseste pe mine. Moarte, futere, iarba, aceleasi subiecte fumate si rasfumate, la care sa aduga un pic de filosofie si un pic de bautura. Pot accepta platitudinea scrierii tale din primul text ca un preambul pt ceea ce urmeaza. In textul al doilea ridici nivelul: "toate cicatricele mele te roagă să fii a mea pentru o clipă / să împrumute zîmbetul tău, amorțeala". Sau "doar dragostea mea a vizitat stelele și le-a spus să strălucească pe fața ta ca o pudră magică". Elementul de forţă al grupajului este textul al treilea şi, cu puţănă răbadre, cititorul se poate bucura de versuri sugestive de dragoste, în care prabusirea si intoarcerea spre sine, spre izvorul iubiri, da roade. Evidenţiez: "cad în genele tale ca într-o plasă de păianjen" şi "simt cum pielea ta mă absoarbe de parcă devin dintr-o dată o hartă pe spatele altei hărți". Acum nu ştiu ce vei face tu cu comentariul meu şi la cei iţi va folosi, date fiind părerile tale despre ceilalţi, oricare ar fi ei, dar uite că mi-am răpit un pic din timpul meu şi am tratat cu seriozitate textele tale, aşa puţin cum mă pricep eu, cam a mia parte priceperea unui AI.

acel stol m-a indus in eroare, ca, de obicei, pasarile care pleaca in stol fug de frig departe... pentru mine, acel speriate ma duce cu gandul la fuga, nu la ramanere pe loc. Plus ca dupa doua versuri iar vorbesti de frig... Inteleg ce explici tu, ce gandesti, dar parca ar merge aerisit versul ala, eficientizat. Dar poate ca vine si altcineva cu o parere. PS. Si la versurile acelea in care te repeti cu masinile, ar merge si acolo concentrat. Dai impresia ca te lungesti inutil. Nu o spun cu rautate, sa nu ma intelegi gresit.

Iulia, am o nedumerire la acest vers: "Ca un stol de vrăbii speriate care nu au fugit de frig"

Eu ştiu că vrăbiile nu fug de frig, ci stau şi-l îndură, nefiind păsări migratoare. Plus că acel speriate intră în condradicţie cu faptul că nu au fugit. Cred că poţi reface acel vers. Ce părere ai?

ţi-am zis tot ce am avut de zis. Îţi propun să rămâi să să te comporţi respectuos, înspre binele tututor. Fiindcă nu voi mai ajunge niciodată la minus, cum speri tu. Apopo, crezi că dacă mă înjuri şi îţi blochezi comentariile după aceea, mă poate opri să te rog să te comporţi aşa cum trebuie, respectuos, cu bun simţ?

Emilian Pal, nu-mi aduc aminte să fi făcut vreo referire la persoana ta, nici sub propriile tale texte, nici sub textele altora. De la revenirea mea, am comentat texte literare şi voi face acelaşi lucru şi în continuare. Acelaşi lucru l-am făcut şi sub textul doamnei Gela, acelaşi lucru l-am făcut şi sub textul tău. Dacă nu-ţi convin aprecierile mele pe text, problema ta, dar ceea ce scriu nu este doar pentru tine, ci şi pentru alţii care activează pe acest site. Prin urmare, voi comenta oriunde doresc, chiar dacă autorilor le place sau nu le place acest lucru. Dacă există în regulament vreo secţiune care să îmi interzică acest lucru, te rog să-mi arăţi. Şi ca o completare, eu nu voi răspunde atacurilor pe care mi le faci, cu trimiteri patologice şi alte chestii, care încalcă grav regulamentul. Dacă dl. Bogdan Geană sau alţi editori vor considera că meriţi să fii pedespit, e problema lor. Nu mă voi plânge. Şi nici nu te voi ameninţa în vreun fel, nu te voi jigni, nu voi vorbi urât despre tine. Ba chiar te iert. Totuşi, consider că eleganţa, politeţea şi autocontrolul sunt mult mai importante într-un mediu literar, decât răbufnirile şi limbajul insultător. În ceea ce priveşte afrmaţiile tale cu privire la nazism şi ştergerea textului tău, cred că te înşeală memoria. Chiar dacă nu aş vrea să răscolesc lucrurile, ţin să-ţi reamintesc că altcineva te-a acuzat de acel lucru şi tot altcineva a cerut ştergerea textului. Îţi pomenesc iniţialele lui: DV. Eu doar am spus că există un risc acolo şi că ai putea, cu eleganţă, evita acel risc. Însă nu am fost drastic cu tine. În fine, te iert şi pentru dezinformare, e posibil să fi uitat acele lucruri. Într-un final, îţi sugerez să te obişnuieşti cu ideea că nu voi mai pleca niciodată de aici, voi comenta dpdv literar tot ce voi dori şi voi aborda un limbaj respectuos, fără să fac trimiteri la aspecte ce ţin de autori, de viaţa lor personală, de caracterul lor, de comportamentul lor. Sper că am fost foarte clar şi vei aborda un limbaj respectuos şi o atitudine la fel de respectuoasă de acum înainte. Mulţumesc frumos!

adverbul Când este folosit la începutul nor versuri, având rol anaforic. Bacovia folosea genul acesta de repetiţii. Rămâne de văzut dacă Ştefan este la curent cu această tehnică poetică. Pentru unii poate fi abuz de adverbe, pentru alţii poate fi accentuare ideatică şi auditivă.

Emilian Pal, referinţele şi comparaţiile sunt esenţiale atunci când se analizează un text. Un cititor obişnuit poate citi o pastişă, sau mai grav, un plagiat, şi poate fi impresionat, iar dacă nu există cititorul cu bagaj mare de lectură sau criticul care să semnaleze acest lucru, este un fenomen îngrijorător. Nu este cazul de faţă, evident, în care să vorbim de aşa ceva. Mai degrabă de asemănări sau deosebiri stilistice şi ideatice pe care cititorii cu experienţă sau criticii le fac pentru a înregimenta un text, pentru a-l alinia unor tendinţe, stiluri, mişcări, curente, influenţe. Calitatea unui text nu se rezumă doar la emoţie, ci şi la autenticitate. Autoarea de faţă este talentată, are vână, asta se poate vedea de la o poştă, în unele pasaje, în unele poeme. Problema semnalată de mine în acest text este caracterul explicit, în care se dă mură un gură concluzia pe care ar trebui să o deduc eu, ca autor (v. delirul), şi tematica abordată. Dacă ar fi scris un poem exact ca Bacovia, aş fi spus că seamănă cu Bacovia, subliiniind asemănările, dar şi deosebirile. Fiind vorba de o scriitură care seamănă cu a altcuiva, dpdv al subiectului abordat, al tematicii, am vorbit despre asemănări şi deosebiri. Astfel de referinţe pot ajuta orice autor, îl pot trimite spre lucrarea de referinţă. Autorul poate verifica singur asemănările şi deosebirile, îşi poate îmbogăţi bagajul de lectură, stilul, poate învăţa lucuri noi. Lectura suplimentară este menită să ajute, nu să limiteze un autor. Şi, ca o chestie, eu măcar am încercat să intru în text, să îl analizez. Alţii, nu e cazul tău, se rezumă la un singur rând în care aruncă 3-4 adjective, fără să dea niciun exemplu din text, fără să arate că au citit acel text. Ori, un site de literatură, un atelier ca acesta, presupune şi o analiză pe text, nu doar nişte aprecieri superficiale. Eşti de acord cu acest aspect?

iar despre poem, pot spune că transmite. Parcă este o "sculptură fluidă", capabilă să reziste tuturor seismelor interioare şi tuturor pleoscăiturilor. Dar să îi auzim şi pe alţii.

n-ar fi mai bine, domnule George Paşa, în loc de

"cu cât devii mai invizibil pentru ceilalți"

să fie

"cu cât devii mai puţin vizibil pentru ceilalți" ?

Tematica abordată nu este nouă. Am mai întâlnit-o la Jason Reynolds, cu diferenţa că poetul american, în drumul lui lung până jos, foloseşte un limbaj mai percutant, fără să facă abuz de prenume sau nume. El jonglează cu verbele, cu pronumele, cu deducerile, într-un perfect echilibru, dovedind o tehnică impecabilă a expresivităţii în versurile sale concentrate. Şi păstrând şi o mare doză de mister, cu privire la personajele descrise, aflate în dialog. Cred că a învăţat foarte bine cum să poetizeze şi să jongleze cu personajele şi personalităţile lor, avându-l ca model pe Pessoa. Să ne aducem aminte de autopsihografia acestuia. Delirul personajelor, nu este descris, mot-a-mot, ca în poezia dv. Eu, în calitate de cititor, pot să îmi dau seama dacă e delir sau nu, fără să mi se dea mură în gură informaţia. Ca o concluzie, chiar dacă îi lipseşte prospeţimea tematică, poemul are şi o tărie a lui, care pleacă din sentimentele autoarei, din talentul ei de a poetiza, iar lucrul acesta nu trebuie neglijat. Mi-ar plăcea să văd că textele sunt analizate cu mai multă atenţie, cu mai multă profunzime, dar asta cred că ţine de timpul şi abilităţile fiecăruia.

Începi foarte bine cu primele două strofe. Limbajul e concentrat şi percutant. Pot accepta şi repetiţia stelelor care dau de pământ cu tine, în aceste tablouri simboliste, pentru simetrie şi accentuarea ideii. Acolo la până oasele devin casante, aş renunţa la casante. E descriptiv. Ai folosit deja subţierea, e suficient. Tocmai bune de dat câinilor, ar ajunge. În strofa a treia, primele două versuri sunt bune, puternice, descriu, pe scurt, planul vertical şi cosmogonic al acţiunii, ca o recapitulare, dar şi ca un îndemn. Iar apoi treci la firele de păr, o imagine banală, care mă scoate din cadrul expresiv şi puternic de până atunci. Strofele care urmează diluează tot ce ai cosntruit anterior, în plus te şi repeţi. Folosofia e ieftină rău acolo, dacă e să folosesc un limbaj neortodox. Iar melci, iar dragoste pe frunze, iar îmbrăţişări, ieftin şi siripos. Dacă ai putea rezuma totul de acolo în 2-3 versuri la fel de puternice şi concentrate ca în orimele două strofe, ai face un poem straşnic. Succes!

După umila mea părere, din tot textul aş păstra doar strofa finală. Acea strofă este o poezie în sine, frumoasă, expresivă, puternică. În prima strofă, descopăr o puzderie de adjective. 10 adjective, dacă am numărat bine. Acolo se simte nevoia de a demonstra ceva, nevoia de a epata. În a treia, iar începi cu adjective. Apoi două strofe foarte lungi, în care descopăr un monolog cu adieri filosofale, venind ca un lung preambul pentru strofa finală, de forţă. Cine ar citi doar strofa finală, ar înţelege deja că ea este urmarea unor întrebări existenţiale şi a unui dialog cu sinele. Ar fi ultrasuficient.

însă observ o oarecare neglijenţă atunci când vine vorba de diacritice, lipsa spaţiului după virgulă sau spaţiul înainte de punct. Sau propoziţii care încep cu literă mică, cu toate că textul nu este unul postmodern, în care să se sfideze acest aspect. Mai multă atenţie nu strică, e o chestie ce ţine de disciplină şi respect.

Observaţia lui Claudiu este foarte bună, iar textul transmite! Mai este ceva la care se poate lucra. Într-un text atât de scurt, repetiţia anotimpului, timpului, timp, dăunează. Aş căuta acolo sinonime sau expresii care să înlocuiască două dintre acele cuvinte. Parcă şi la repetiţia cântă/cântec aş umbla, de exemplu, o voce cunoscută (alt verb) melcul din copilărie, un cântec ce se întoarce....

erată - mult mai bun

poate vedem şi alte opinii pe acest text. Nu de alta, dar dacă puteţi scrie mai bine şi cu mai mare atenţie, înseamnă că sugestiile noastre au fost de folos, ceea ce se şi doreşte!

decât precedentul dv. text pe care l-am comentat. Remarc griul care pătrunde prin cutele frunţii, remarc speranţa care are pierdere de ritm şi pe care tristeţea o ţine strînsă la curele. Aveţi şi rime mai interesante, aveţi şi sentimente bine dozate, aveţi şi un ritm bun. Vă felicit cu sinceritate!

Acest text m-a întristat, aşa cum mă întristează clovnii care îi fac pe mulţi să râdă, dar celor mulţi lor nu le pasă deloc ce simte clovnul, ce are el pe suflet. De multe ori societatea ne obligă să zâmbim la locul de muncă, de dragul comerţului, de dragul eficienţei, dar în noi se adânceşte prăpastia singurătăţii şi a nefericirii. Lucurile sunt şi mai grave în străinătate, fiindcă acolo nu ai nici măcar acele rădăcini strămoşeşti de care să te legi, să zici că, uite, aici m-am născut, aici am copilărit, îndur pentru că aparţin acestor locuri şi sper că lucrurile se vor schimba, cândva. Textul e confesional, fără zorzoane, şi ajunge la sufletul cititorului. Asta e marea lui calitate.

pentru dumneavoastră, totul e mult mai fluid, mai natural. Vă mulțumesc că mi-ați luat în seamă propunerile. Poate că se vor apleca și alții asupra poemelui/poemelor dv. și poate că și dv. veți veni cu comentarii constructive la alte poeme (nu mă refer la mine, ci la acei care au cel mai mult nevoie). Succes!