șters

dar nu e plictiseală şi nici dezgust la Celan. E angoasă. Un soi de angoasă avea şi Trakl, cauzată de o relaţie incestuoasă. A încercat să repare ceva prin scris, se vede regretul său. Dar nu a depăşit momentul, murind în urma unei supradoze de cocaină. Un alt poet pe linia celor doi este Srecko Kosovel, opera sa, Extazul morţii, vorbind de la sine. César Vallejo, şi el, pe această linie, de unde şi titlul antologiei, apărută şi la noi: A murit eternitatea mea. Pentru concentrarea stilului poetic, puteţi să-i studiaţi pe Alain Bosquet, pe Ungaretti, eventual şi pe Lorca. Numai de bine!

şi se vede că aţi ţinut cont de sugestiile primite, fiindcă aţi eliminat unele verbe şi aţi folosit şi tehnica juxtapunerii, fără elemente de legătură, care este foarte poetică. Textul transmite şi la nivel emoţional, tehnica palimpsestului este bine folosită, mesajul ajunge şi el la cititor. Căutarea unei ieşiri într-un labiritn de iluzii, nevoia de libertate, de transformare, de zbor, metempsihoză, metamorfoză onirică, dorinţă, iubire... Multe ingrediente poetice care se îmbină armonios. Felicitări! P.S. Chiar şi în acest text, mai pot fi eliminate câteva cuvinte: Sunt cele care; Pentru că.

la_lună, treptele_laringelui, pe_peron

ce zici dacă:
în prima situaţie, către lună, spre lună, în a doua situaţie, scara, în a treia situaţie un adjectiv înainte de peron?

unde vine vorba de suflet...

pentru plagiatul anterior, mă refer la textul şters. Din punctul meu de vedere, furtul nu poate fi scuzat. Este clar că acolo aţi făcut un poem prin tehnica în oglindă, folosind unele versuri identice, iar pe altele modificându-le uşor, încât să se muleze mai bine pe propriul gust. Eu nu pot ierta plagiatul, chiar dacă aţi fi putut avea o scuză ridicolă, dar mai greu de combătut, şi mă refer la intertextualitate. Pata neagră din cariera ilustrului Cărtărescu o reprezintă acuzaţia de plagiat, fiindcă a folosit o pagină şi jumătate din opera unui alt scriitor străin, traducere cuvând cu cuvânt din engleză în română. Plagiatul a fost descoperit de poetul Cezar Ivănescu, dar criticii care l-au premiat pe Cărtărescu pentru volumul care conţine acel pasaj (în special Manolescu), au venit cu explicaţia că, de fapt, Cărtărescu a foslosit tehnica intertextualităţii şi a uitat să pună ghilimelele, ghilimele care apar, mai târziu, într-o antologie publicată la Humanitas. Nu vă iert nici pe dv., nu mă las impresionat nici de ghilimelele lui Cărtărescu. Dar, acolo unde vine de suflet, de căinţă, dacă se face cu sinceritate, cu smerenie, parcă se mai atenuează din gravitate. Mă refer la factorul uman. Cel literar este compromis total.

mă refeream la The Sandman, un serial TV american din 2022, creat după benzi desenate omonime din 1989–1996 de Gaiman și publicate de DC Comics. Sandman este stăpânul viselor şi unul dintre cei șapte Nesfârșiți. Serialul propune o foarte interesantă abordare şi are câteva pasaje foarte poetice, mai ales la confruntarea lui Sandman cu Lucifer, în care învinge speranţa, într-un moment în care Lucifer, prin antiviaţă, părea a fi câştigător. Interesant este şi episodul în care Sandman o salvează pe Caliope care era ţinută captivă de un scriitor avid de succes. De urmărit, este pe Netflix. Cu menţiunea că unele seriale pot fi plictisitoare, prin lipsa de acţiune, dar, per total, sunt nişte idei care pot inspira în procesul creativ. Poemul tău abordează conceptul de Uroborus, privit prin dimensiunea visului. Nu este ceva nou, dar merită orice reflecţie pe seama acestui subiect.

transcendenţa,
l-a făcut să aibă


cu mulţumiri pentru explicaţiile pe care le-ai oferit, fiindcă şi eu, pe acest site, îmi testez abilităţile critice, în vederea unor posibile proiecte, şi vreau să ştiu în ce măsură pătrund un text, chiar şi atunci când are unele ambiguităţi

niste sensuri. Atentie un pic la Celan, in unele locuri e un autor plin de angoase. Mie mi se pare ca este un autor care nu a reusit sa iasa din labirintul propriilor ganduri si nelinisti, asta fiind, cred, si una dintre cauzele pentru care a ales sinuciderea. A tot schimbat locuri, fiind haituit, iar fascismul l-a marcat profund. Nu este un autor la care sa simt trancendenta, cu toate ca metempsihoza, ca o cale de evadare artistica din angoasa, a incercat-o uneori, ca si in Salcamul. Citindu-l pe Celan am simtit, pe langa admiratie, si compasiune de autor. Un autor mult mai luminos, mai transcendental, a fost Yvan Goll, chiar daca si el a fost marcat de suferinta, mai exact de leucemie. Insa faptul ca oamenii i-au sarit in ajutor, in special prietenii sai poeti, care i-au donat sange, l-au facut sa aiba o viziune mai optimista asupra lumii.... De ce spun toate astea? Ca sa nu te lasi absorbita de un singur autor si sa ai o privire cat mai larga asupra fenomenului. Daca vrei sa afli o poezie plina de dragoste, forta, profunzime si imaginatie, incearca-i si pe Neruda si Ritsos. Apoi fa o comparatie cu Celan.

corecţie

Te-ai apucat de lecturi, ceea ce este bine. Paul Celan poate avea o mare putere de influenţă, fiindcă explorează, în Măslinul, suferința, întunecimea, singurătatea, amintirile, identitatea și relația dintre om și natură, aşa cum şi tu încerci să o faci, dar se pare că nu reuşeşti mereu să relaţionezi, de unde şi faptul că nu mai străluceşti în ochii lighioanelor. Sau poate că este o detaşare de aspectele negative care te influenţau şi aproape te posedau? Numai tu ştii... Cumva, e plauzibil acest lucru, ca să scapi de o problemă, mai întâi trebuie să o identifici, să o priveşti cu aceeaşi ochi, să te împrieteneşti cu ea, apoi să te detaşezi cu eleganţă sau pur şi simplu să-i dai un şut... Prin urmare, trebuie mai mult lucru cu sinele, iar lectura poate fi o cârjă existenţială, apoi o aripă şi marele zbor. Nu judec valoarea poemului şi nu vin cu verdicte, am încercat doar să pătrund acolo, între coperţile de piele.

în prima strofă, pot fi scoase: lui Sau a ei. Este suficient pe cineva. La strofa a doua, am avut tendinţa de a propune eliminarea surâsului, pentru a pune altceva care să sugereze faptul că se ignoră durerea, dar m-am prins. Surâsul apare în două ipostaze, una de ignorare a suferinţei, de acceptare, alta de teamă, că surâsul ei e o chestiune efemeră sau, cine ştie, chiar o prefăcătorie. per total, mi-a plăcut. Are subtilităţi, chiar dacă pare simplu sau de suprafaţă, la prima vedere.

îl poţi introduce şi pe Stendhal, la sfârşit, dacă tot ai poemenit de roşu şi negru. texul poate fi încadrat şi la poezie, datorită lirismului existent. Am citit cu plăcere!

dacă la ghicitori se vede dorinţa de a aprofunda, iar tehnica nu prea pare a vă pune probleme, maia les că găsiţi artificii tehnice, la poeme, dar mai ales în acest poem, aveţi mari probleme, fiindcă nu respectaţi accentele cuvintelor. Uneori respectaţi regulile metrice ale versului alexandrin, separaţi 6 silabe de 6, dar la accente daţi greş de multe ori. Alteori faceţi separarea la 4 silabe sau la 5. Cred că trebuie să vă decideţi, iar un pic de studiu al versului alexandrin nu ar fi rău.

te vor lega în funii

cu funii ar fi mai bine

în rest, să mai vedem şi alte păreri

pasajul meu prefarat este acesta:

mi-ai pus mâna la gură
minunile fug de cei nerecunoscători

te-aș iubi încet
cum te-ar cuprinde un val
aducând alte valuri
adâncul tău îmi umple adâncul
și adâncurile noastre vor naște un pământ
din care nimeni nu va rupe o floare
fără ca mai întâi să ne mulțumească

dacă mă voi trezi vreodată
ești prima pe care aș vrea să o văd
gonind pasărea cântătoare a morții

în acest pasaj esti si indragostit, si profund, si filosofic, totul pe un ton natural, nefortat.

Acel jos ask me anything îl gasesc nepotrivit, pus doar ca sa dea impresie, cu target comercial. Insa e alegerea ta. La sfarsit ai pus si o ghicitoare, care la o traducere a poemului in alte limbi, daca va exista vreodata asa ceva, ar fi greu ca raspunsul sa respecte acele 5 silabe, deci, din acest punct de vedere, poate ca ar fi fost mai bine sa clarifici si sa renunti la cifra 5.

Per total, un poem destul de bun

un poem despre ciclul nesfârșit al timpului și al universului. Chiar mi-a plăcut! Păcat că acest autor nu a mai postat de ceva vreme, mai ales că este un maestru al versului clasic şi ar putea să ofere multe sfaturi celor care cochetează cu genul!

pentru informaţii!

pe tărâmul lui Sandman...

Însă tu fii fericit, că prin aceste discuții, atrag cititori spre poemele tale și, nu de puține ori, comentariile sunt un real câștig pentru tine. Folosește ce crezi tu că e bun pentru tine și nu te mai plânge că oamenii ar comenta aiurea...

însă înţeleg foarte bine de ce te referi la plural şi înclin să-ţi dau dreptate. Pste ani, peste decenii, încă mai răzbate spiritul lui Pessoa!