Anul Câinelui

Lacrimi latră mut la lună. Locomotiva mă înnebunește și împușcă goluri pe treptele laringelui meu. Trupul tău era carne acum un minut, apoi s-a făcut umbră, sărind din baltă-n baltă pe peron. Ai grijă, zic – șoaptă crustată-n ger – nu-ți da fularul jos, iubite că e frig în tren și nemții-s distanți de fel, nu s-ar atinge-ntre ei nici cu cenușa unei țigări. Ai grijă, iubite la polei, la ochi frumoși și alți zmei de hârtie, la păsările pe care nu le vei hrăni, c-o să-ți amintești de mine. Eu? Am căldură, eu sunt bine – mă îmbrac în lacrimi ce latră mut la lună.