ask me anything

pasajul meu prefarat este acesta:

mi-ai pus mâna la gură
minunile fug de cei nerecunoscători

te-aș iubi încet
cum te-ar cuprinde un val
aducând alte valuri
adâncul tău îmi umple adâncul
și adâncurile noastre vor naște un pământ
din care nimeni nu va rupe o floare
fără ca mai întâi să ne mulțumească

dacă mă voi trezi vreodată
ești prima pe care aș vrea să o văd
gonind pasărea cântătoare a morții

în acest pasaj esti si indragostit, si profund, si filosofic, totul pe un ton natural, nefortat.

Acel jos ask me anything îl gasesc nepotrivit, pus doar ca sa dea impresie, cu target comercial. Insa e alegerea ta. La sfarsit ai pus si o ghicitoare, care la o traducere a poemului in alte limbi, daca va exista vreodata asa ceva, ar fi greu ca raspunsul sa respecte acele 5 silabe, deci, din acest punct de vedere, poate ca ar fi fost mai bine sa clarifici si sa renunti la cifra 5.

Per total, un poem destul de bun

îți mulțumesc, eu sunt de părere că un poem nu trebuie să fie liniar, trebuie să aibă anumite diferențe de nivel , gradate adevărat, care să amplifice anumite idei, mă bucură alegerea ta, apreciez prezența și comentariul, ești unul dintre cei foarte puțini care știu și să scrie și să comenteze de pe aici, riscul de cancer are cu siguranță cinci silabe, cel puțin matematic, nu am greșit, cu prietenie!)

Conceptele în poezie sunt multiple, pe de o parte avem "panthareistii", incepand de la Heraclit si ajungandu-se pana in contemporaneitate, la Rilke, Elliot, Neruda si asa mai departe - poeti ai curgerii, ai torentului, ai fluxului liniar, pe de alta parte, avem conceptul mentionat de tine, poezia fracturilor, care pune accent pe diversitate sau pe realitatea lumii moderne aflata in haos, dezechilibru, pe punctul de a se rupe in orice clipa de curegerea fireasca a timpului, a existentei. Poezia fracturilor, pe principiul careia s-a incercat si promovarea manifestului fracturist la noi, tine mai mult de generatia actuala, de nonconformismul ei, insa, in poezie, nu nonconformismul trebuie sa fie cheia scrierii, ci sinceritatea autorului cu sine insusi, in functie de reactia sa la starile prin care trece si la fenomenele din jurul sau. Cu toate acestea, eu nu am vorbit de liniaritate, ci de o anumita discrepanta, de o anumita fortare a naturalului, de efectul voit. Nu stiu in ce masura ai putea sa fii tu propriul tau critic, fiindca ai tendinta de a-ti apara orice punct al textului tau, de parca poezia ar fi doar a ta si nu a tuturor, dar este o reactie fireasca, ce tine de egocentrism poetic, iar egocentrismul nu e ceva rau in poezie, atata vreme cat exista mereu cineva in afara lui, caruia i se adreseaya poezia. M-am intins, scuze, am vrut, in principiu sa subiliez ca poezia se manifesta in diferite forme, iar atunci cand spui ca poezia nu trebuie sa fie fie liniara, este, de fapt, o abordare gresita. Ea poate fi oricum, depinde de gustul, intelegerea si raportarea fiecaruia la sine si la mediul inconjurator.

eu am zis că asta e părerea mea, nu că așa ar trebui să fie, ceea ce este altceva, adică nu am spus eu ce/cum ar trebui să fie ci doar cum cred/simt eu că ar trebui să fie, dacă nu e așa știi clișeul ăla demonizat cu '' îmi asum'', o plăcere discuția cu tine, ești cam singurul de pe-aici care nu are vreun ton de superioritate sau de suficiență poetică, cu drag!