șters

Da-n Ardeal.. se bea pălincă!

ţie şi când îţi vine să râzi, tot la bocetul tău sonetist nădăjduieşti.

cu diferenţa că, modificând doar finalul, textul tot o parodie pe textul lui Petrea ramane, eu doar am cautat sa intuiesc dorintele sale ascunse::))

acuma inteleg ca preferati sa-mi dati mie pasarica, dar nu imi plac ciocanitorile:::)))

poate doar blanita lupoaicei, mai ales ca i-am dedicat un poem?

Lupoaica

te aștept de-atâta vreme, inima o simt cum geme
și mă-ndepărtez de tine, fără cânt, fără sobor;
amintire, preț de-o clipă, doar de lacrimi fac risipă,
te-am iubit, cu ce ardoare, mai ca-n luna lui cuptor;
printre gânduri se-nfiripă - o-ntrebare, de-am să mor,
mă vei ține iar în brațe, să mă-nveți din nou să zbor?
am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor.

pretutindeni umbre mute - negrele necunoscute,
și adorm ca-ntr-o poveste - de nescris, într-alt decor;
chipul tău, întreaga viață, mi-a fost unica povață,
chiar și-n gânduri infidele, chiar și-n gândul trecător,
da, am renunțat la stele - te-am ales în locul lor...
și acum, o altă maică mă va învăța să mor,
am să te visez lupoaică în ținutul lupilor.

dar în vise, porți-închise și-o putere care-mi cere
să mă lepăd de durere, să rămân un privitor,
să te uit, să-mi curgă spume, să nu pot să-ți spun pe nume,
să pândesc halucinante creaturi ce-n spaima lor
vor fugi întruna-întruna – fără glasuri, fără dor;
mă vor învăța să urlu, voi ajunge prădător...
ca un lup fără pereche, în ținutul lupilor.

Adrian, simt că în acest text nu eşti la fel de percutant ca în alte poeme de dată recentă. Ori este un text de pe vremea naivităţilor şi îndragostelilor tale şi l-ai refăcut uşor, ori treci printr-o perioadă mai romantică în care pari mai siropos decât de obicei. Adică, dacă aş scoate câteva cuvinte cu target din primele strofe, precum imuabile, germinează, terifiant, poemul pare scris de un adolescent. Mai apoi, mai bagi un pic şi ceva de prin filmele de la Trinitas, cu puterea promisiunii... Ce mi-a plăcut, a fost azimutul unui click distanţă, o metaforă deşteaptă, din teritoriul curentului cyber poetry, fiindcă situezi acţiunea şi transcendenţa pe plan vertical, la fel cum e şi apăsarea şi eliberarea click-ului. Pentru această metaforă şmecheră te felicit. În ultima strofă intri pe teritoriul îndemnului, iar pe mine nu mă deranjează de vreme ce cei mai mari poeţi ai lumii îşi permit acest lucru, oferindu-se ca reper pentru ceilalţi. Să ne aducem aminte de Whitman din firele lui de iarbă şi îndemnul la luptă impotriva burgheziei, să ne aducem de Maiakovski, autorul unei adevărate revoluţii literare, să ne aducem aminte de îndemnurile iubirii din poezia lui Neruda, Eminescu, să ne aducem aminte de îndemnurile la libertate ale lui Ai Qing, Ko Un şi Guillen. Şi mai pot da nenumărate exemple din toate culturile lumii. Aici e un text de 6 spre 7, iar dacă nu era metafora cu click-ul, erai corigent.

Plecând de la rutina zilnică, am crezut că o veţi lua pe urmele lui Nichita, cu strivitul sărutului, dar, continuarea m-a suprins plăcut. Comparaţia drumului existenţial cu urcatul scării este fermecătoare. Personificarea este savuroasă şi nu lipseşte nici ludicul sorescian, atât în conţinut, dar mai ales, la pilula finală. Redescoperirea iubirii, a acelei mansarde cu fluturi, îi ciuda rutinei, a îmbătrânirii şi a tuturor obstacolelor, este mesajul înălţător al acestui poem. Fluturii din stomac s-au urcat la cap şi iată rezultatul! O beţie frumoasă de poem!

Acuma alte gânduri mă furnică
Cum să te ţuc, lupoaico, ca pe Woody
Și să-ți ofer o râmă, chiar de-i mică,

Aș vrea să-ți fiu poet, un goody-goody,
Iar dacă eșuez, nu-ți fie frică
Rămân intergalactic... ca şi Rudy!

Mă distrează parodia, mai ales că sunt şi eu în peisaj. Tehnic, rima e proastă, că nu rimează numele meu cu Garcea, dar fie, pentru amuzament...

Uite, ai găsit o formă prin care să îl onorezi pe Valentino, iar dacă vei avea comentarii echilibrate, poţi aveo o viaţă lungă pe site. Chiar şi în calitate de presupusă clonă a intergalacticului făcător de versuri!

nu este rea această poezie cu iz tematic barbilian! Iar dacă la mlecii lui Barbu se simte şi hazul, pe lângă subtratul evident filosofic, aici se simte seriozitatea, calea. Mai bine zis, Căutarea, într-un peisaj fără întinderi, într-un joc de lumini şi de umbre... Rimele, de data aceasta, sunt armonioase, una fiind chiar la interior, la distanţă, ceea ce este mai rafinat dpdv tehnic. Titlul e deştept, chiar dacă melcii sunt lenţi, prin definiţie, precum unele gânduri sau cuvinte, ei au un dinamism al lor. Sau, după cum ar spune Galilei, e pur si muove!

De-ar fi mijloace
Și-ar fi putință
Cum m-aș mai face
După dorință!
M-aș face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aș face,
Ce lin și-n taină
Pe piept desface
Ușoara haină.
Un somn m-aș face
Dulce de vară
Să-ți închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putință
De a mă face
După dorință.

Eminescu

ai beneficiat de analiză mai mult decât oricine. Vezi ce alți utilizatori mai găsești pe site. Faci tu, cum faci de obicei. Îi păcălești cu o laudă de 3 cuvinte pe textelor lor și vin garantat să te comenteze. Mie mi-ai demonstrat că, dacă vrei, poți scrie sonete excelente, deci știi ce trebuie știut. Acuma, că ai atins acest nivel, înseamnă că poți începe să faci și analize detaliate pe textele altora, că semn de recunoștință pentru tot ajutorul primit. Nu pe textele mele, că eu nu am nevoie, ci pe textele celor pe care simți că îi poți ajuta. Succes!

doamnei Elena. Ca să înţelegi că simplificările acelea exagerate la care recurgi, sunt nepoetice, inestetice

aş fi vrut să văd rime şi pe alte părţi de propoziţie, nu doar pe substantive şi adjective, cu tot cu declinările lor. Adică, la câtă muncă s-a investit în text şi la ce cuvinte deştepte se folosesc, precum paleativul, entropia, rimele meritau o diversitate mai mare. Poate şi un verb, poate şi o combinare de cuvinte.

oricum, textul nu e de lepădat, are farmecul lui

Un text interesant, în care se împletesc mai multe fire narative şi planuri existenţiale, în care se imbrică mai mulţi solzi de suflet. Dragoste pură la început, apoi cadrul naturii, într-o tentă fantezistă, suprarealistă, cu tot felul de personificări, iar la final o mixare de regret, cuminecare şi aşteptare a inefabilului. Am citit cu plăcere!

Simt două lucruri când citesc acest sonet. În primul rând, sentimentul care l-a generat e autentic. Primele două versuri sunt relevante, de acolo izvorăște totul. După acea, simt că ai început să cauți rimele. Nu cred că te gândeai la karme înainte să scrii textul, ai început să te gândești la rima pentru doarme și ți s-a părut că dă bine karme, că e interesant și potrivit, dar nemaifiind ceva spontan, natural. Totul are logică, totul are substrat emoțional, dar simt că rima te domină și te face să mergi după ea. Chiar și așa, textul e bine scris dpdv tehnic, e cursiv, ai metafore frumoase, expresive, abordezi simbolismul, în care te simți familiar. E un text care-mi place, per total și în care demonstrezi că ești perfecționist, că muncești și că există și un sentiment în spatele muncii. Da, probabil că nu aș vrea să simt munca la o poezie, să fie ca și cum ți-ar înflori poezia în suflet, cu tot cu rădăcină, tulpină, petale, iar ea să trebuiască doar să fie mutată dintr-un ghiveci în altul. Insă acest gen literar impune munca, oricât de repede ar veni rimele, și de aceea trebuie privit și acceptat ca atare.

ai băgat rima în interior, e ok

acel vină nu îmi place

ce zici de

mirosul de ploaie
se simte în vânt
spăla-ne-va

construcțiile forțate, cu infinitive, mai ales la versul 2, și conjuncțiile "de" care mă trimit prea mult la Eminescu. De rana de a fi, mai bine de rana lui a fi, cu verbul între ghilinele. Plus că verbul a fi se repetă și în ultima strofă, la vom fi. Apoi versul acesta: Tămăduire care are primul. Nu se leagă bine de precedentul. Parcă ar merge mai bine forma interogativă.

e plin de stângăcii, mai ales la versurile 2 si 3. Şi fiindcă m-ai provocat, voi scrie un sonet, parodie după textul tău, iar după aia ori te laşi de scris, ori îţi ridici nivelul şi scrii măcar la jumătate din nivelul meu, eu care nu mă obosesc să scriu sonet, dar care voi face o excepţie pentru tine.

din acest text nu prea mă încântă, chiar dacă ar vrea să creeze un efect de reverberație. Sunt prea simple, pentru un text care se vrea mai profund. Mai bine erau acolo cioburi de umbre. Nici regionalismul acela nu dă bine. Față de textul de data trecută, acesta nu e la același nivel. Poate mai revii asupra lui.

cu explicații și trimiteri care nu au legătură cu textul. Ți-am comentat câteva texte, fără să te iau pe tine în calcul cu nimic. Uneori mi-a plăcut mau mult, alteori mai puțin. Apropo, eu nu știu cine ești, n-am auzit de tine în lunea literară, nu știu cum arăți și nu cred că am jucat pe aceeași parte cu tine. Cred că am auzit pe acest site că ești un debutant și atât. Dar nu asta, contează, of course, când îți comentez textele. Să fii sănătos și să ai succes mai departe!

O prinzi în plasă, îi sugi viața puțin câte puțin, până când, de la dimensiunea ei de muscă intergalactică, devine cât o musculiță bețivă. Cu ultima licărire de viață, va privi la celelalte musculițe libere, cum se învârt în jurul paharului de pălincă, găsindu-și,până la urmă, o moarte mult mai onorabilă, înecate în extazul propriei fericiri.