Uitarea pe dinafară

când urli la tine ca icoana la perete - să asociezi icoana cu urletul, când icoana are cu totul alt scop, este o preţiozitate

începutul este ultrauzitat, mă refer la primul vers cu trimitere la Nietzsche si Kierkegaard, o tema filosofica cum ca singurătatea poate duce la o conștientizare mai profundă a sinelui, da, stim cu totii povestea asta

exprimare stangace, plina de repetitii cu efect redundant - căci mulţi oameni intră-n tine promiţând şi mulţi promit că ies, dar nu mai ies.

sa repeti acel promitand si acel iesit, cand se putea mult mai poetic, mult mai rafinat, mult mai concentrat

inteleg repetitia ca figura de stil, dar conteaza si cum e folosita, conteaza limbajul, ritmul, sa nu ti se plimbe limba in gura

strofa 4 este singura care imi place, avand un limbaj mai expresiv, mai natural, dar chiar si acolo poti evita repetitia adverbului cum, folosindu-o o singura data

termini cu acelasi verb, a pute, folosit si in strofa a treia, de parca vrei sa convingi cititorul cu aceasta stare, insa totul pare exagerat

altadata am fost impresionat de niste poeme de-ale tale, aici nu sunt convins decat in foarte mica masura, ma refer, cum am mai spus, la strofa 4

erată

Ionuţ, ne ştim de aproape 20 de ani, de peste tot. Aşadar, ştiu istoria ta vizavi de sute de autori. Istorie care s-a lăsat doar cu oase, niciodată cu duh. Nu-mi amintesc ca noi doi să fi lăsat în urmă os sau duh. Ceea ce nu e de ici, colo. Şper să rămână aşa. Nu mai sunt (aş spune "suntem") la vârsta-n care nu ştim să ne alegem luptele...

De asta, m-am tot gândit dacă să-ţi răspund direct sau nu. Aplicat în general sau aplicat pe puncte. Am ales s-o fac aşa: neaplicat şi în general. Dar nu pentru a-mi apăra textul de mai sus (care e slab într-adevăr, e un lest al schimbării, un melc între două maluri), ci ca să-ţi reamintesc că poeţii se cunosc între ei tot aşa cum criticii se cunosc în oglindă.

Eu nu vreau să dovedesc nimic, nu forţez nimic. Sunt şi prea leneş, şi prea neinteresat, şi prea ancorat în viaţă şi oameni ca să fac asta. "Minele" şi oamenii de acum, din 2025. nu credem în curente lirice, în muzicalitate, în cuvinte "poetice/ nepoetice" etc. Dacă vreau muzică, ascult. Dacă vreau film, văd. Dacă vreau poezie, citesc sau scriu. Poezia e sau nu e, dar totuşi e doar poezie, atât. Nu ecuaţie ori verbiaj intelectual care intră călare pe cal, în bătătura amestecătorilor de vorbe.

Cred doar în autenticitate şi visceralitate. Îndiferent de cine le scrie ori când le scrie. Sentimentul, pasiunea, frumuseţea sau gunoiul (care pute) specifice individului irepetabil - în aceste subcategorii cred eu. Şi nu e musai să creadă şi alţii, şi nici nu cred că e necesar, şi nici categorie estetică nu e. Aşa cum nici cât citesc, câte referinţe literare am, ori cât scriu nu luminează procesul scrisului/ poezia.

Sperând ca pe viitor să fim amândoi mai stăpâni pe proprietatea cuvintelor şi conceptelor, te salut!

cu explicații și trimiteri care nu au legătură cu textul. Ți-am comentat câteva texte, fără să te iau pe tine în calcul cu nimic. Uneori mi-a plăcut mau mult, alteori mai puțin. Apropo, eu nu știu cine ești, n-am auzit de tine în lunea literară, nu știu cum arăți și nu cred că am jucat pe aceeași parte cu tine. Cred că am auzit pe acest site că ești un debutant și atât. Dar nu asta, contează, of course, când îți comentez textele. Să fii sănătos și să ai succes mai departe!