Thornbird

Nici acesta nu este un text rău, dar, sincer, ultimele două strofe alunecă în discurs motivațional, chiar dacă nu lipsește profunzimea. Nu spun că e ceva rău, dar nu-mi plac discursurile motivaționale.

Adrian, simt că în acest text nu eşti la fel de percutant ca în alte poeme de dată recentă. Ori este un text de pe vremea naivităţilor şi îndragostelilor tale şi l-ai refăcut uşor, ori treci printr-o perioadă mai romantică în care pari mai siropos decât de obicei. Adică, dacă aş scoate câteva cuvinte cu target din primele strofe, precum imuabile, germinează, terifiant, poemul pare scris de un adolescent. Mai apoi, mai bagi un pic şi ceva de prin filmele de la Trinitas, cu puterea promisiunii... Ce mi-a plăcut, a fost azimutul unui click distanţă, o metaforă deşteaptă, din teritoriul curentului cyber poetry, fiindcă situezi acţiunea şi transcendenţa pe plan vertical, la fel cum e şi apăsarea şi eliberarea click-ului. Pentru această metaforă şmecheră te felicit. În ultima strofă intri pe teritoriul îndemnului, iar pe mine nu mă deranjează de vreme ce cei mai mari poeţi ai lumii îşi permit acest lucru, oferindu-se ca reper pentru ceilalţi. Să ne aducem aminte de Whitman din firele lui de iarbă şi îndemnul la luptă impotriva burgheziei, să ne aducem de Maiakovski, autorul unei adevărate revoluţii literare, să ne aducem aminte de îndemnurile iubirii din poezia lui Neruda, Eminescu, să ne aducem aminte de îndemnurile la libertate ale lui Ai Qing, Ko Un şi Guillen. Şi mai pot da nenumărate exemple din toate culturile lumii. Aici e un text de 6 spre 7, iar dacă nu era metafora cu click-ul, erai corigent.

Domnul Pașa, e perfect legitim. M-am întors asupra finalului de mai multe ori, pledând pentru o atmosferă mai ambiguă, mai „poetică”. A ieșit ce a ieșit, conform stării mele de moment, păstrând în cele din urmă acest ton uplifting, un fel de „self-help”, așa cum bine afirmați. Tot ceea ce scriem intră, fără să vrem, într-un proces de explorare și rafinare continuă. Mulțumesc de semn.

exagerez și eu. Până la urmă, și eu am scris sau scriu uneori așa.
Am revenit, de fapt, să semnalez două erori de redactare în ultimele două versuri: „rand”, „si”.

un mic manifest de pe vremea când scriam pe Q. O promisiune față de mine însumi că pot dezvolta o legătură intimă cu cititorii mei. Descoperirea Graalului liric:)))) ca o paranteza (ușor naivă, probabil de aceea am și păstrat-o). Și, cum suntem într-un atelier literar, m-am gândit: «De ce nu?» Să vedem și alte păreri. Sunt tentat de zona „cyber” și, în egală măsură, prudent. Probabil voi scrie un poem care să sugereze un dialog emoțional transpus într-o realitate digitală distopică – un fel de rezistență la scrolling-ul infinit, sacrificându-mi, pe rând, toate simțurile.Mai am și o colecție de timbre vechi / nu au cine știe ce valoare, dar le păstrez în continuare, fără să-mi explic foarte clar de ce. Îmi place, totuși, efectul acela „adolescentin” – dă un strop de savoare. Mulțumesc de semn, Ionuț. Am trecut clasa:)))))