Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

De-ar fi

1 min lectură·
Mediu
De-ar fi să am un spațiu locativ
Să am și niscai credit social
N-aș fi nici maniaco-depresiv
Și nici măcar poet sentimental
De-ar fi să am un spațiu mititel
Și să-l împart cu trei pisici lascive
Covrig de-aș fi pe coadă de cățel
M-aș învîrti prin iambi și adjective
Dar cum nu sînt în floarea tinereții
Și nici poet nu sînt la o adică
Eu cărțile mi-am ars pe rugul vieții
Și am păstrat doar damele de pică
051296
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
78
Citire
1 min
Versuri
12
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu Nanu. “De-ar fi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-nanu/poezie/14186726/de-ar-fi

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-petreaȘP
Ștefan Petrea
tristețe și umor,
poemul acesta...
Mi-a plăcut!
0
@stanica-ilie-viorelSV
mă refer la cum s-a rupt șirul cu acel covrig din coada cățelului,
o adăugare în peisaj cam fără legătură (ori nu m-am prins)

Cum nu mai sunt în floarea tinereții

văd că s-a conturat un portret aici; al cui? al nu știu cui...

spor!
0
@cont-sters-2743Ș
șters
De-ar fi mijloace
Și-ar fi putință
Cum m-aș mai face
După dorință!
M-aș face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aș face,
Ce lin și-n taină
Pe piept desface
Ușoara haină.
Un somn m-aș face
Dulce de vară
Să-ți închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putință
De a mă face
După dorință.

Eminescu
0
@amanda-spulberAS
Amanda Spulber
Îmi place că e simplă, are ironie și jocuri de cuvinte. Devine un pic dramatică spre final, dar compensează tot printr-un joc de cuvinte. Ar mai fi puțin de lucru pentru a-i da o curgere mai logică, după părerea mea, desigur.

Cam așa aș vedea:

De-ar fi să am un spațiu locativ
Să am și niscai credit social
N-aș fi nici maniaco-depresiv
Și n-aș mai fi poet sentimental

De-ar fi să am un spațiu mititel
L-aș împărți cu trei pisici lascive
Covrigi să am pe coadă de cățel
Chiar aș uita de iambi și adjective

Dar nu mai sînt în floarea tinereții
Și nici poet nu sînt la o adică
Eu cărțile mi-am ars pe rugul vieții
Și am păstrat doar damele de pică
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Vă mulțumesc pentru lectură și semn. Amanda, am să reflectez la varianta propusă de tine.
0