M-aș cam lăsa de scris

mă aduci la disperare...
Da de ăsta ce zici?

Simt două lucruri când citesc acest sonet. În primul rând, sentimentul care l-a generat e autentic. Primele două versuri sunt relevante, de acolo izvorăște totul. După acea, simt că ai început să cauți rimele. Nu cred că te gândeai la karme înainte să scrii textul, ai început să te gândești la rima pentru doarme și ți s-a părut că dă bine karme, că e interesant și potrivit, dar nemaifiind ceva spontan, natural. Totul are logică, totul are substrat emoțional, dar simt că rima te domină și te face să mergi după ea. Chiar și așa, textul e bine scris dpdv tehnic, e cursiv, ai metafore frumoase, expresive, abordezi simbolismul, în care te simți familiar. E un text care-mi place, per total și în care demonstrezi că ești perfecționist, că muncești și că există și un sentiment în spatele muncii. Da, probabil că nu aș vrea să simt munca la o poezie, să fie ca și cum ți-ar înflori poezia în suflet, cu tot cu rădăcină, tulpină, petale, iar ea să trebuiască doar să fie mutată dintr-un ghiveci în altul. Insă acest gen literar impune munca, oricât de repede ar veni rimele, și de aceea trebuie privit și acceptat ca atare.

îți mulțumesc!

nu-i prea văd (adecvat) pluralul
și nici locul
înțelegând că nu vrei să lași emoția la voia destinului
ba să o lași, aș zice
poate-i mai nimerit acolo, palme

altfel, un poem care ne oferă și cursivitate ca idee și cuvinte exprimate fără înflorituri specifice

spor!