șters

chiar şi lăsând 2-3 rânduri, aşa că nu o mai da de gard. Iar dacă faci, din grabă, vreo greşeală, vreo cacofonie sau vreo literă în plus la un substantiv sau verb, e ceva peste care putem trece cu vederea. A greşi e omeneşte şi nu trebuie să ne scoatem ochii pentru lucruri minore. Aşa că, vreau să te văd mai activ!

mă bucur că am fost de folos!

textul tău e proaspăt prin simţire, nu şi prin anumite idei, asta dacă mă refer la umbra ca un câine de pripas. Totuşi, asocierea cu acel pripas o văd ciudată, fiindcă de pripas înseamnă că rătăcește de colo până colo, fără stăpân. Ciudată fiindcă pronumele ţi, de la umbra ți se odihnește, face referire la umbra ta, cea care este mereu lângă tine. Nu prea rezonez nici cu semnele de întrebare din a doua strofă, dar rezonez cu singurătatea unui urlet interior care instigă lupta pentru a fi sau cu neuronul care se izbeşte de pereţii grotei, o comparaţie interesantă pentru care te felicit. Remarc, de asemenea, şi finalul ludic, specific ţie, la fel ca în Arlechinul cu fesul pe dos, pe care îl cunosc bine şi despre care am vorbit şi cu regretatul Valeriu Cuşner. Succes!

Dragă Ştefan, nu este frumos să te foloseşti de polemici pentru a atrage atenţia asupra textelor tale. Aşa cum spune şi Claudiu, ai putea şi tu să ai comentarii constructive pe site, fiindcă aşa e frumos. E o chestie de reciprocitate. Să nu-mi zici că nu ai timp sau posibilitate, dat fiind locul în care te afli, fiindcă urmărirea discuţiilor de pe site trădează faptul că ai suficient timp. Cât despre textul tău, nu-mi place că atunci când te enervezi, din diverse motive, o dai în limbaj vulgar. Mai ales că tu eşti o fiinţă spirituală în scrierea ta şi cauţi mereu divinitatea şi părinţii, în special Mama. Să zicem, totuşi, că strofa a doua este pe gustul meu, la care adaug şi metafora morţii din prima strofă. Un câtec de lebădă compus din două părţi separate, e ceva interesant. Te rog să revezi finalul primei strofe.

cu privire la comportamentul, limbajul şi respectul care trebuie acordate scriitorilor de pe acest site, dă-mă afară! Veţi rămâne pe site cu cel care v-a şantajat şi o va face în continuare, ba chiar îl veţi şi mângâia frumos pe creştet, acordându-i 8 stele, ca nu cumva să vă vorbească urât pe acolo prin cercurile pe care se lăuda că le cunoaşte. Voi chiar credeţi că lumea e idioată şi nu vede ce v-a făcut acel individ? Dă-mă pe mine afară, care în ultimele luni, s-a dedicat trup şi suflet site-ului, şi rămâneţi cu şantajistul acela!

Hai, dă-mă afară! Minus 20! Arătaţi-vă forţa!

că îţi asumi nişte lucruri existente în spaţiul public. Ba chiar te felicit pentru activitatea ta! Totuşi, ce am spus eu în comenatariul meu adresat lui Valentin făcea referire la alte lucruri, mai exact la respectul pe care trebuie să-l acordaţi scriitorilor, fără de care site-ul nu ar exista. Faptul că am declarat că acela care v-a şantajat, având toate armele şi informaţiile în mână, conform spuselor sale, în dialogul cu voi, nu este un om cu adevărat puternic, este o părere personală cu privire la el. Departe de mine gânduri asemănătoare. Nu prea eşti atent la cuvintele mele şi deviezi discuţia acolo unde nu trebuie. Însă o să trec şi peste acuzaţiile tale nefondate, le consider tot un fel de pripeală. Şi cu acestea fiind spuse, consider subiectul încheiat şi îţi doresc multă sănătate!

acest site, fără scriitorii care postează, ar fi egal cu zero. Voi, cei care profitaţi de pe urma scriitorilor, ar trebui să fiţi recunoscători şi să le acordaţi mai mult respect. Mai ales când vine vorba de limbaj. Cât despre truditori, vezi că nu citeşti cu atenţie, era vorba de Valentin. Ai tendinţa de a fi grăbit, aşa cum sunt berbecii când dau cu capul în zid. Ai fost grăbit şi cu Fata Morgana, acolo unde tot eu am lăsat de la mine. Cât despre devoalarea datelor, stai liniştit, că eu nu sunt nici LA şi nici Spânu. Salutări lui Mircea, din partea mea.

Valentin, apreciez, să ştii, cuvintele unui om cu picioarele pe pământul Patriei, ca un veritabil capricorn. Aşa cum aş vrea să apreciezi şi tu, ca truditor la acest site şi la acest proiect benefic culturii şi terapiei prin artă, dar şi domnul consilier Alexandru, berbec de-al meu, om de cultură şi pasionat de poezie, că scriitorii care au contribuţii constructive sunt un lucru bun pentru acest site, ba chiar necesar pentru ca proiectul să funcţioneze. Nimeni nu atentează la funcţiile voastre, la bunăstarea voastră, iar eu nu voi apela niciodată la vreun şantaj mizerabil, precum cel făcut de LA zilele trecute, pentru o poziţie mai bună pe site şi pentru nişte aprecieri mincinoase ale creaţiilor literare. Eu am căutat dialogul sincer, colaborarea, prietenia, şi chiar dacă unii dintre voi au forţat lucrurile şi au încălcat nişte principii, am sperat că voi vedea partea aceea frumoasă din voi, poate chiar şi nişte scuze din partea voastră, aşa cum ar fi fost frumos. Nu s-a întâmplat, nu a venit de la sine, lucru care mi-a demonstrat că nu mai merită să investesc timp. Vezi, tu, dragă Valentin, un om cu adevărat puternic nu este cel care apelează la şantaj sau distrugere, atunci când are toate armele şi informaţiile în mână, ci acela care iartă şi merge mai departe. Succes cu proiectul, dragii mei!

ar fi trebuit

ai marea plăcere de a răscoli trecutul şi a judeca/analiza personalitatea celorlalţi, de parcă ai fi un sfânt în viaţa privată sau pe acest site, ori, ştii bine că nu e chiar aşa. Despre viaţa privată şi identitatea ta nu voi face referiri, fiindcă nu-mi permit să cobor la un asemenea nivel, dar pe acest site, unde ai insultat atâtea şi atâtea persoane fără nicio mustrare de conştiinţă (ultimul exemplu fiind insulta adresată lui Ilie), nu eşti, nici pe departe, un exemplu de conduită. Însă prin faptul că acorzi steluţele şi laşi nişte comentarii laudative, de foarte multe ori exagerate sau pur şi simplu mincinoase, prin care îţi susţii prietenii de pe site sau prin care manipulezi audienţa, încercând să-ţi construieşti o imagine falsă, de binefăcător sau doct, cred că ţi-ai găsit un loc în care să te simţi important, să fii acceptat, tolerat, protejat, ori eu nu vreau să-ţi răpesc această jucărie sau să-ţi distrug acest refugiu, fiindcă nu acesta este scopul meu în viaţă sau în literatură. Dacă tu ţi-ai făcut un scop obsesiv în a mă urmări, a mă analiza, a mă persifla, nu e şi cazul meu în ce te priveşte, fiindcă nu ai calitatea literară sau conduita pe care eu o caut la un scriitor de mare valoare. Tu tot o ţii cu linkuri şi preconcepţii, prin care nu vrei decât să demonstrezi că ai dreptate absolut în toate privinţele, că toată lumea complotează împotriva ta, în loc să recunoşti alte două lucruri. Că scrii prost în foarte multe cazuri, cum este şi cazul poemului pe care ţi l-am ironizat, apelând la dreptul la replică, şi că îţi lipseşte calitatea aceea prin care să-ţi ceri scuze celor pe care îi insulţi, cum ar fi trebuit, de exemplu, să procedezi în cazul lui Ilie. Din acest punct de vedere, mă scuzi, dar nu eşti un exemplu pozitiv, aşa cum nici Bogdan Geană nu a fost, fiindcă şi el ar fi trebui să-şi ceară scuze pentru derapajele sale gramaticale, atunci când, neconsultând Doom3, a spus nişte neadevăruri cu privire la Fata Morgana şi a mers până în pânzele albe, ba chiar a apelat şi la locotenenţii săi care să abată atenţia audienţei de la lacunele sale prin atacuri la adresa subsemnatului. Plus că Bogdan, la fel ca şi tine, nu şi-a onorat o promisiune, aceea de a nu mai răscoli trecutul. Ori, cine încalcă o promisiune în faţa mea, devine egal cu zero. Nu mai merită niciun fel de investiţie de timp, de încredere, fiind un subiect încheiat definitiv. Îţi spun toate acestea, dragă Claudiu, spre binele tău, ca să nu-ţi mai consumi inutil energia în ceea ce mă priveşte. Prefer să mă rup total de o astfel de lume si să colaborez, comunic, cu oameni care au demonstrat, de-a lungul anilor, că merită să mă dedic lor. Nu am regrete, până la urmă, am reuşit să vă scot din moartea clinică în care vă aflaţi dpdv al activităţii pe site, iar eu am reuşit să cunosc câteva persoane cu care voi continua colaborarea în afara Agoniei, într-un mediu mai pe gustul meu. Succes în viaţă şi în tot ceea ce ţi-ai propus, dragul meu.

ca să nu rămân dator autorului, analizând doar un vers, am fost atins de mesajul acestui text, cum că, până la Dumnezeu ne mănâncă sfinţii şi tehnologia. Nu prea rezonez cu faptul că autorul explică uneori şi iar se explică, apelând, inutil, la fiindcă sunt fiinţă ancestrală, nelăsându-mă pe mine să deduc asta, dar este alegerea lui, poate crede că alţii chiar au nevoie de explicaţii suplimentare. Nu e de condamnat, e felul lui în care percepe lumea. Îi place să vorbească despre sine aşa cum o făcea şi Neruda, cu diferenţele evidenţe privind stilistica, rafinamentul, graţia poetizării. Visceralitatea lui Leo, amestecată cu instinctele primare şi necizelarea prozodică, vezi acel parcă, vezi acel fiindcă, arată o fiinţă aflată în căutarea adevărului, pe un drum firesc, cu gropi şi bolovani. Cred că exprimarea din ultimele 4 strofe e cea mai curată şi mai aşezată, iar pentru acele strofe, exceptând versul explicativ cu fiindcă, îl felicit pe autor.

dar ăla e roman...

tu chiar nu te-ai prins că Leo face trimitere la Sonnet du trou du cul, de Verlaine? Nu e o chestie originală, dacă ne gândim că sunt reluate teme din 1871, dar toate-s vechi şi noi sunt toate, inclusiv anusurile mult iubite::))

Am citit cu plăcere acest text, care m-a emoţionat. Nu fac analiză pe text, că şi aşa spui că nu te pricepi, chiar dacă, după cum scrii, pari a fi doctor în poezie. Doctor de suflete, să nu fiu înţeles greşit. Mă rezum la cuvinte simple, după cum vezi. Apropo, nu ai scris nimic despre motan. Sau despre daimon, ia-o cum vrei. În schimb, mă bucur s-o revăd pe Mamaie şi să aflu că stai şi pe tiktok. Ai grijă, totuşi, cu Sfântul Valentin, fiindcă lalelele se ofilesc repede, iar dragostea lui este precum ciorba reîncălzită. Felicitări!

mi-a plăcuuuuuuut! În sfârşit, relaxare! Baftă!

ca fac ce vreau cu textul tau, fiindca nu mai e al tau, ci e al MEU? Iar daca vreau, pot fi si sincer, si mistocar, si cinic, si paralel, si oricum vreau eu cu textul MEU, in limita bunului simt? Si la fel si cu vorbele tale, care de fapt sunt vorbele MELE, fac ce vreau din ele, ma joc cu ele, jonglez cu ele, sunt sincer cu ele etc etc, asta fiindcă "Sufletul lumii este eu, fără Eu nu există timp, nu există spațiu, nu există Dumnezeu, fără ochi nu e lumină, fără auz nu e cântec, ochiul e lumina, auzul e cântecul, Eu e Dumnezeu?". E posibil sa nu afli niciodata ce vreau eu si ce fac eu, dar nicidecum nu vreau sa te pui singur in ipostaza de victima a necomentarii textului, asa cum faci acum. Nu mai continui aceasta discutie. Raman la parerea din primul comentariu, iar tu faci ce vrei cu ea. Ii invit si pe altii sa iti comenteze textul.

nu am întâlnit în lumea literară autori care să le reproşeze celor care le comentează cărţile, că nu au înţeles nimic din ele. Cred că maximul respect este să accepţi orice opinie, mai ales când vine pe un limbaj respectuos, argumentat, fiindcă cititorul a investit timp în lectura textului tău. Nichita spunea, într-un interviu, că unii cititori considerau că textele lui erau foarte proaste. Şi cred că se gândea cu seriozitate la acest lucru, respectând părerile cititorilor săi, oricât de limitaţi sau de puţin pricepuţi erau. Până la urmă, tu păstrezi ce îţi convine din comentariile celorlalţi, acolo în colţul tău de suflet, iar celorlalţi le poţi mulţumi, relaxat, pentru opinie şi cam atât. Până la urmă, am deschis o poartă sub textul tău, invitând la discuţie şi alţi comentatori. Deci, pe lângă faptul că am fosta tins de text, mi-a şi păsat, un pic, de autorul lui, chiar dacă nu eşti tu genul care să aibă nevoie de aşa ceva. Deci, după cum spuneam, e nevoie de mai multă relaxare. Îi invit pe ceilalţi cititori să se exprime pe marginea acestui text, eu nu mai vin cu completări.

Bogdan, cred că nu ai înţeles bine începutul. Am spus clar că voi apela doar la simţul meu poetic şi la nişte lecturi şi că nu mă compar cu cei care au ştiinţă şi inteligenţă pentru a-l analiza cum trebuie. Sau un doctorat. Adică critici cu mult peste nivelul meu. Eu mi-am spus părerea în calitate de simplu poet şi cititor. Te-ai grăbit, prin urmare, cu concluzia. Pe de altă parte, ţi-am tratat textul cu respect, am argumentat, am dreptul la opinie, iar dacă nu corespunde cu realitatea şi cu viaţa ta, asta nu e problema mea, fiindcă eu analizez un text în care tu oferi doar nişte frânturi de existenţă, ba chiar pot fi nişte chestii imaginate, simulate, deci faptul că analizez un text îmi dă, la rândul meu, libertatea de a analiza cum cred şi cum simt un text. Greşeala ta a că te explici, prin comentariu, fiindcă textul ar trebui să vorbească de la sine despre lucrurile pomenite de tine în comentariu, dar nu o face întocmai. Şi, oricum, nu ştiu ce te revoltă părerea mea, de vreme ce tu scrii doar pentru tine. Dacă e aşa, nu ar trebui să te deranjeze părerile celorlalţi. Însă te contrazici prin acţiunile tale, fiindcă ai scris în subtitlu, "un poem nerecomandat și dezaprobat profund de marele poet și teoretician literar Leonard Ancuța". Hotăreşte-te deci! Sau, dacă îţi pasă, ai putea foarte bine să-ţi depozitezi textele sub pat şi să nu le mai aduci în spaţiul public, citindu-le doar când ţi se face ţie dor de propriile scrieri. Sau dacă vrei să le citeşti pe Agonia, fără să fii deranjat de alte opinii contradictorii sau superficiale, ţi-ai putea închide comentariile. Despre doctoratul tău, sincer să fiu, preferam să fie un subiect închis, mai ales că talentul unui poet nu ţine de doctoratul său, ci de capacitatea de a emoţiona cititorul, un lucru la care mai ai încă mult de lucrat în multe alte texte. Eşti inteligent, eşti cult, dar la poezie nu convingi mereu. O faci în câteva texte, poate şi în acest text, care pe mine m-a atins, fie că-ţi convine, fie că nu, de unde şi comentariul meu. Dacă nu mă atingea, nu mă băgam. Cred că un pic de relaxare nu strică. Nu-mi retrag părerea, chiar dacă am decăzut în ochii tăi sau ai multora. Îmi asum comentariul.

Sonetul domnului Cristian Vasiliu e superb. Tehnică bună, rime interesante, mai ales ingambamentul acela, marii Singurătăţi. Remarc şi paradoxurile folosite, pentru a evidenţia paleta de trăiri complexe, contradictorii. Felicitări! Într-adevăr, virtuozitate, dar şi emoţie!

Pe de altă parte, observ că avem un utilizator care este la a nu ştiu câta abatere de la regulament. Mă refer la persiflarea lui Rareş Gireadă, care a avut un comentariu cu bun simţ. Atacatorul nu comentează textul, ci atacă un comentator care nu l-a provocat în niciun fel. Dintre abaterile recente, voi menţiona limbajul obsecen de sub poemul domnului Cristian Petru Bălan, deja observat de editori, limbajul obscen de sub ultima mea postare, prin care anunţam apariţia unei reviste, neobservat de editori.

Cred că există sufieciente dovezi prin care să se scadă nivelul acestui utilizator care nu reuşeşte să-şi controleze limbajul, fiind mult mai agresiv şi lipsit de respect decât Alexandru Sima, exclus de pe site din motive similare. Cred că nivelul zero este mult mai potrivit pentru dânsul, astfel încât comentariile sale să fie verificate de editori înainte de a fi postate pe site. Vă mulţumesc!

Citind acest text, m-am dus cu gândul la marele poet francez cu origini ucrainene, Alain Bosquet. De ce spun asta? Fiindcă, dincolo de protestul lui de bază, poemul abordează teme cotidiene și banale, cum ar fi vremea, ceaiul de mentă și melancolia, pentru a explora complexitatea relațiilor umane și a conflictelor. Bosquet avea obiceiul să aleagă subiecte aparent triviale, îmbinând observații simple cu reflecții profunde asupra existenței. În poemul nostru, revenirea la „teme tâmpite” poate ajuta la aplanarea conflictelor, iată deci o abordare à la Bosquet, care folosea imagini din viața de zi cu zi pentru a prezenta dilemele umane într-o întreagă paletă de situaţii generale sau conjuncturale, poetul fiind prins la mijloc sau fiind observator revoltat, uimit, dezgustat, chiar deprimat uneori, borderline-ul lui fiind o trăsătură specific berbecească. Şi, cel mai important, pe lângă verbele la conjunctiv, folosite frecvent de Bosquet, întâlnim şi umorul, ironia, combinația dintre gravitate și umor permiţând cititorului să se conecteze mai ușor cu mesajul poemului. Ce-i drept, avem şi noi români care folosesc sau foloseau această combinaţie în versuri libere, vezi Corbu, Mureşan, Ioan S. Pop, dar stilul mă duce mai mult spre Bosquet, după cum spuneam. Oricum ar fi, frumuseţea vieţii constă în detaliile lucrurilor accesibile, lucrurile inaccesibile ne atrag, dar pe termen lung ne provoacă nefericire. Lucrurile innaccesibile, generând frustrări, pot fi şi cauzele care duc la diverse conflicte, ca să fac conexiunea cu subiectul principal al poemului. Meritul poemului este că ne invită la introspecţie, pe un ton plăcut, asimilabil, chiar dacă e şi un pic justiţiar, ceea ce, în fond, nu e deloc de condamnat. A fost lumea plină de mari poeţi justiţiari, revoluţionari, anti-sistem, iar aici îi pot aminti pe Whitman, Maiakovski, Ai Qing, Ko Un, Guillen etc. Am citit cu plăcere şi am rezonat cu mesajul textului!