dintr-o bucată

Dar am o problema cu "beția" si derivatele sale. Nu îmi plac ostentațiile. Less is more!!! În rest, jos pălăria pentru lipsa inversiunilor. Şi apropo, ce sens are asta: Prăjesc pe vatră-n Dumnezeu nimicuri?

fac și eu ce pot...

pe vatra din Dumnezeu

Repostez. Am comentat iniţial sub poemul care nu trebuia. Rog editorii să pună pe offtopic celălalt comentariu. Mulţumesc!

Pentru că nu pot renunţa la unii dintre autorii în care am investit atât de mult timp şi pentru care am un respect deosebit, cum e şi cazul lui Ştefan, m-am decis să vin cu o analiză pe lună, acolo unde simt că se mai pot regla nişte lucruri. În primul rând, dragă Ştefan, trebuie să acorzi mai multă atenţie limbajului actual şi rigorilor gramaticale. Ţi-am făcut nişte observaţii la un poem anterior, Din sacrul Ou, dar nu ştiu dacă le-ai observat. Beție ce-am cules-o, e incorect. La fel şi Cu văzul unic ce îl au ciclopii... Asta fiindcă CE nu poate ţine locul lui PE CARE. Eşti talentat, deci cred că poţi face ajustările necesare. În ceea ce priveşte rimele, chiar dacă sunt simple şi, multe dintre ele, pe aceeaşi parte de propoziţie, este destul de bine. Singurele minsuri ar fi rimele folosite foarte des de simbolişti, gen sânge-plânge, sau rimele în care silabele au lungimi sau accente diferite pe vocale, gen apropii-ciclopii. Nu te amăgi cu rimele de pe Rimează, fiindcă acolo nu se intră în astfel de subtilităţi tehnice. În ceea ce priveşte construcţia versurilor, cred că abuzezi de pronumele relativ Ce, folosit de 5 ori, dacă am numărat bine. Nici punctuaţia nu este folosită corect peste tot, fiindcă se mai cer nişte virgule. Dar nu voi veni eu cu corecţiile, este de datoria ta să o faci. Remarc acel poeziu, ca licenţă poetică, arătând inventivitatea ta, în care semiîntunericul însuşi împrumută însuşirea poeziei tale, într-un cadru oniric, cu influenţe bacoviene, asta dacă fac referire şi la sângele de mai jos. Remarc şi primul vers, în care accesezi athanorul divin, la capătul unei abisale ipostazieri, aproape transcendentale. Remarc şi cuvinte mai puţin folosite, precum Venust, care denotă atât graţia lor, în context, cât şi graţia cu care ştii să le implementezi, uneori, în poezie. E frumoasă şi camăta veciei, un fel de intertextualitate eminesciană a veciei, adaptată la condiţiile actuale şi viitoare, prin care se sugerează că fiecare moment trăit vine cu sacrificii și consecințe, că oamenii încearcă să profite la maxim de clipa trăită, fiind datori, cu dobândă până peste măsură, prin suferinţele sau pierderile inevitabile. Şi cred că ajunge pentru acest poem, chiar dacă s-ar mai putea spune multe lucruri. Poate o vor mai face şi alţii, la un nivel satisfăcător pentru tine şi pentru rigorile Agoniei. Pe final, te rog să-mi trimiţi un mesaj pe e-mail, adresa o găseşti pe internet. Vreau să-ţi fac o invitaţie, dar nu vreau să folosesc acest spaţiu, şi aşa foarte generos şi primitor, pentru reclamă. Îţi mulţumesc şi te felicit!

am probleme de natură tehnică în computer,
nu am cum să-ți trimit e-mail...
Îți mulțumesc pentru analiza textului!

Pot prelua 5 sonete de-ale tale de aici, care mi-au placut mai mult, pentru o revistă, cu menționarea autorului și, desigur, a sursei? Mulțumesc anticipat!

ai acordul meu...
Vezi cum ajunge revista și la mine...