șters

Vezi că trebuie să refaci versul ăsta, să sune în română:

cu degetele ce mi le circumscriu

Semnat, Amorth.

Când textele tale vor străluci, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, vei fi observat, evidențiat. Acum se vede că te-ai grăbit, folosești și cavouri, și sicrie, mai rău ca nea Baudelaire și nea Poe la un loc.

și mai ales începutul lui, ideea cutiei de fier fiind frumos transpusă în versuri. Și tot poemul e frumos și interesant, în stilul textelor dv. cele mai reușite. Stoluri de foarfece de la sfârșit este deosebit! V-aș fi dat o stea, dar nu am nivel. Așă că pot doar să vă felicit!

Când a fost cazul să te laud, nu am ezitat. Aici nu e cazul. Textul tău preia idei din textele tale anterioare, în special pe aceea cu oul. Dai impresia că nu mai ai subiecte de inspirație, că te autopastișezi. Iar repetiția femeie, femeie, femeilor, într-un text așa de scurt, e de evitat. Am imptesia că la sonete, vii cu metafore mai diversificate fiindcă te duce rima în acele direcții, dar când e vorba de inspirație autentică, bazată pe lucruri trăite, care te-au marcat, te blochezi în jurul acelorași idei. Accesează baza de date a copilăriei, a locurilor natale, încercând să regândești și reconstruiești poezia pe un alt fundament. Ar fi bine să nu ștergi poezia, să vedem și alte păreri. Poate mă înșel, cu toate că am mare încredere în simțul meu poetic.

şi nu am apucat să comentez denigrarea lui Leo. Este clar, o insultă, şi nu mă miră deloc. Este la al nu ştiu câtelea avertisment şi degeaba. Nu îl voi mai comenta.

Îl citesc de decenii, dacă iau în calcul Heralzii apăruți la Univers. Mi-aș fi dat seama ce faci și fără citatul resoectiv, și fără AI. Am pus AI cu un scop, dar nu voi divulga scopul. Sinclonizezi,asta ca o concluzie.

în acest poem. Îţi voi spune ce mi-a plăcut în mod deosebit:

uneori, în serile când rămânem doar noi ne place
să intrăm în pielea altor personaje pentru a experimenta
tot ceea ce pierdem în doi

sau

un bivol hapsân, care, după ce înfulecase
absolut tot ce strălucea pe cerul nopții,
plutește în cele din urmă cu burta în sus

sau

uneori, în serile când rămânem doar noi
redefinim tinitusul după apelurile disperate ale naufragiaților
de care dacă ne-ar păsa nu am mai putea fi niciodată
SINGURI
ar intra în vorbă cu noi toți neaveniții, iar întunericul
și-ar pierde sensul, am umbla amândoi cu ochelari de soare

adică, fără să fac o analiză pe text amanunţită, aceste versuri chiar sunt puternice, emoţionează, au în spatele lor sentimente autentice. Dragostea lor, felul zicerii, îmi amintesc de Naum, cu toate că el poetiza mai mult la imperfect, pe când tu eternalizezi trăirile, folosind prezentul. Cred că originalitatea ta vine şi din felul în care introduci ludicul în text, uneori ca element de referinţă, alteori pentru a masca o anumită tristeţe. Şi totuşi, aceste versuri parcă merg regândite:

ray charles spune că vrea la toaletă, atunci stevie wonder îl ia
de mână și îi spune: hai cu mine, te duc eu

parcă ar fi mers altceva în loc de toaletă, bănuiesc că există şi alte activităţi interesante în viaţă, nu? Aş fi preferat acolo o altă scenă a vieţii, a iubirii, ceva mai poetic.

În fine, e de bine, mi-a plăcut ce mi-a plăcut. Iar serverul pare că merge mult mai bine acum, aşa ca o aliniere de planete.

Felicitări, Bogdan!

Limbajul folosit
Textul conține termeni expliciți și imagini sugestive care pot fi considerate vulgare. De exemplu, utilizarea cuvântului „fut” în diverse contexte sugerează o referință directă la actul sexual. Această alegere de cuvinte poate fi percepută ca fiind vulgară în majoritatea culturilor, deoarece se îndepărtează de un limbaj mai subtil sau poetic. În plus, expresii precum „pula penisului” sunt extrem de directe și pot provoca disconfort cititorilor care preferă un limbaj mai rezervat.

Tematica abordată
Tematica textului se concentrează pe dragoste, melancolie și dorință sexuală. Deși dragostea este un subiect comun în literatură și poezie, modul în care este exprimată aici – printr-o combinație de imagini poetice și referințe explicite la sex – poate duce la o interpretare considerată vulgară. De exemplu, fraze precum „prefer să fut frumos” juxtapune ideea de frumusețe cu o acțiune sexuală directă, ceea ce poate crea o tensiune între idealurile romantice și realitatea fizică.

Context cultural
Percepția asupra vulgarității variază semnificativ între culturi și contexte sociale. În unele cercuri artistice sau literare, un astfel de limbaj ar putea fi apreciat ca fiind provocator sau inovator. Totuși, în contexte mai conservatoare sau tradiționale, acest tip de expresie ar putea fi considerat inacceptabil sau ofensator.

Concluzie
Având în vedere analiza detaliată a limbajului folosit, tematica abordată și contextul cultural, textul poate fi considerat excentric de vulgar datorită utilizării unui limbaj explicit și a imaginilor sexuale directe. Aceasta nu înseamnă că nu are valoare artistică sau literară; însă impactul său depinde foarte mult de perspectiva cititorului.

---
părerea mea, în comparaţie cu analiza Ai, este că nevoia ta de a epata printr-un limbaj vulgar vine dintr-o neinţelegere a sentimentelor tale cele mai profunde de către persoanele din jur, în care vina se împarte întotdeauna la doi. Este şi un soi de rebeliune împotriva normelor sociale, dar nu o văd ca pe o rezolvare a adevăratelor conflicte ce provoacă natura duală a personalităţii şi a scrierii, adică nu e terapie prin artă. Dpdv spiritual, nu pari a fi autorul care să fi atins un grad ridicat de evoluţie pe acest plan, trăind, mai degrabă, în umbra propriilor obsesii şi frustrări, convertirea şi transformarea nefiind posibile din cauza dependenţelor pe care le-ai ridicat, aiuristic, la nivel de artă, ba chiar devenind, prin adulare şi autoadulare, un soi de fanatism comparabil cu cel religios, în care tu eşti de toate, şi sfânt, şi păcătos, şi înger, şi demon. Dacă analiza mea literară e greşită, îmi cer scuze, nu fac nicio referire la viaţa reală a autorului, ci doar la ce transmit textele sale.

Pentru a analiza elementele care sugerează că textul prezentat este inspirat din opera lui Cezar Vallejo, este important să ne concentrăm pe temele, stilul și tehnicile literare caracteristice acestui poet. Cezar Vallejo este cunoscut pentru profunditatea emoțională a scrierilor sale, explorarea condiției umane și utilizarea unui limbaj inovator.

Tematica Morții și Suferinței
Unul dintre cele mai evidente elemente care leagă textul de stilul lui Vallejo este referința la moarte. În versurile „în seara asta cît de puțin am murit” se reflectă o preocupare centrală în poezia lui Vallejo, care adesea meditează asupra morții, suferinței și existenței umane. Această abordare sugerează o conștientizare a fragilității vieții, un aspect frecvent întâlnit în lucrările sale.

Abandonul și Singurătatea
Textul menționează „abandonat de mîinile tale”, ceea ce evocă sentimentul de singurătate și pierdere. Vallejo explorează adesea teme legate de alienare și dorința de conexiune umană. Această idee de abandon este un motiv recurent în poezia sa, unde personajele se simt izolate în fața unei lumi indiferențe.

Imagistica Inovatoare
Stilul lui Vallejo se distinge prin imagini puternice și uneori surprinzătoare. În text apare expresia „îmi bag inima în ea, capul și telefonul”, care combină elemente cotidiene cu metafore profunde. Această juxtapunere între banalitate și intensitate emoțională este caracteristică operei lui Vallejo, care reușește să transforme experiențele obișnuite în reflecții filozofice.

Tăcerea și Comunicația
Referința la tăcere („plantat tăcere ca să culeg tăcere”) subliniază o altă temă vallejiană: dificultatea comunicării autentice. Vallejo adesea abordează ideea că cuvintele pot fi insuficiente pentru a exprima adevărata esență a experiențelor umane. Această ambivalență față de comunicare este evidentă în text prin contrastul dintre dorința de a iubi și imposibilitatea de a exprima complet acea iubire.

Iubirea ca Tema Centrală
Iubirea apare ca un alt element central al textului: „te iubesc, spun asta ca un adult care cumpără / un pachet de țigări”. Această comparație banalizează actul iubirii, sugerând că sentimentele profunde pot fi tratate cu superficialitate. Vallejo explorează adesea complexitatea iubirii, evidențiind atât frumusețea cât și durerea acesteia.

Concluzie
În concluzie, elementele care sugerează că acest text e inspirat din Cezar Vallejo includ meditația asupra morții, abandonului și singurătății; imagistica inovatoare; explorarea tăcerii ca barieră în comunicare; precum și complexitatea iubirii. Aceste teme sunt fundamentale pentru opera lui Vallejo și contribuie la crearea unei atmosfere emoționale profunde în text.

Probabilitatea că răspunsul este corect: 95%.

În strofa a doua ai: în ele. În strofa a treia ai dincolo de ele. Pentru a se evita aceasta repetiție ușor deranjantă, poți folosi gerunziul în strofa a doua: Și noduri au păstrând amintiri. Am pus au, ca să nu repeți sunt în aceeași strofă. Gerunziul îl mai folosești în poem, la distanță, deci e o armonie stilistică. Și vezi că mai poți scoate verbul Stă, dinainte de prins. E explicit.

Hristos a înviat!

mi-a plăcut f mult! Nodurile, le-aş mai rări.

"Şarpele îşi leapădă pielea. Poetul îşi leapădă cărţile. Ascultă foşnetul paginii! Un şarpe te ispiteşte să muşti din metafora interzisă."

Tu cu poemul, eu cu aforismul.

acea comparație a închiderii în sine, cu acel cui care intră în perete, împins de o mână imaginară. Închiderea se face în zid, el este spațiul de referință, sinele, izolarea cuiului, ori autoarea cred că se referă la sine ca fiind cuiul înghițit de zid, prin urmare, închiderea în sine nefiind logică din acest punct de vedere. Plus că închiderea în sine e o acțiune ce ține cont de voința proprie, nu de mâna imaginară. Repet, asta spune logica mea, dar dacă privești textul oximoronic, poate părea interesantă această găselniță. În rest, textul mi-a plăcut, prin sensibilitatea zicerii, prin acea improvizație care corespunde cu tăcerea și existențele dispărute.

prin stilul și metaforele care lasă loc de interpretări multiple. Și sentiment, și suprarealism, și profunzine, aș zice că se împacă bine toate acestea în poem. Cu un plus pentru respiram păienjenește prin ombilicuri de mătase,favorita mea. Felicitări!

Dar ești cam explicit la faza cu amorul. Nu puteai să vii și tu cu ceva mai subtil? Ceva de genul: atunci fugeam în patul de frunze să fim cuibul de aripi... sau orice altceva care să sugereze unirea, înlănțuirea. Doar o părere.

dar... adevărat! Cine nu mai are tată simte şi mai intens acest poem! Domnul Dume are un stil inconfundabil, scrie despre părinţi aşa cum scria Vieru sau, tot din spaţiul Basarabiei, Dumitru Crudu, asta dacă mă refer la emoţia poemelor sale îndoliate din volumul "La revedere, tată", despre care am scris o cronică, mai demult, în Familia. Ce să facem, asta e viaţa...

parcă asist la un arc peste timp... Iniţial, soldatul Giuseppe Ungaretti scriind poeme iubitei Jeanne Dupoix, apoi călătoria în timp, reîncarnarea în D, şi întorcerea în pat... Evident, fiecare perioadă cu stilurile ei, cu taberele ei, cu tipurile ei de războaie, dar iubirea, mereu aceeaşi, născătoare de poezie şi contorsionări întru clocotire de baricadă. Observ şi uşoare intertextualităţi stănesciene: tu — o pată de sânge care râde sub masca de fard, ceea ce denotă cultura autorului, consubstanţialitatea, respectul faţă de înaintaşi.

Bravo, mister D!

cred că în proză, atunci când autorul se pune în pielea unor personaje şi foloseşte, la dialoguri, limbajul lor, cu greşelile şi/sau regionalismele specifice, este normală, firească, această tehnică. Aici, în acest poem, riscul este că poetul foloseşte limbajul său personal pentru a creiona nişte trăsături, fără să se vadă clar intromisiunea unor personaje analfabete în text. Ar fi mers, dpmdv, dacă exista dialog în poem, să se vadă fiecare personaj ce lacune are. Iar poetul, ca povestitor sau observator, să scrie impecabil dpdv gramatical, astfel încât să se vadă clar diferenţa dintre el şi personaje.

Pace şi prietenie tututor! Se apropie Paştele!

pentru urare! Şi tu să fii sănătos şi să ai un Paşte fericit!

Cât despre textul comentat, îmi spun părerile cu sinceritate, iar ele concid sau nu cu ale celorlalţi comentatori. Domnul Sorin Stoica este un autor pe care îl apreciez, în special pentru povestirile sale. La poezie mi se pare că nu e la acelaşi nivel cu proza, iar în acest poem, o fi vrut ceva, dar nu a ieşit. Să mă ierte dacă nu rezonez!

atunci când vreau să citesc pamflete reuşite, în vers cu rimă, Liviu Nanu este un etalon al acestui site, iar la el pamfletele ies în evidenţă prin idei, jocuri de cuvinte, naturaleţe, regionalisme, fără a se poci limba. Hai că nişte licenţe poetice sunt binevenite, dacă nu se face abuz, dar aici, în cazul dv., e prea mult. Ar trebui să râd fiindcă limba e pocită, textul nereuşind să puncteze la celelalte aspecte? E cam de atelier acest text şi o spun cu sinceritate!