Adnana, iubita mea din lumea care nu moare

Nu vreau să par cu adevărat scos din sărite, cum aiurea ziceai cândva, nepricepându-te la glume, dar am impresia că te autopastişezi şi complici inutil. Ai găsit o reţetă care place publicului şi mergi pe ea. Eşti atent la metafore, îţi place să impresionezi, ba chiar să exagerezi. Sudezi metafore, uneori cu neglijenţă la conexiuni. În strofa a doua mă pierzi. Lipsă de claritate, foarte multe planuri, de stai să te gândeşti care cine pe unde este, ea în inima ta celestă, tu vapor fără inimă, fără motor, care se transformă în OZN umblător şi urcă spre înălţimia măriei tale Dumnezeu, cu rugăciuni împlinite, dar stai, cum să urci fără inimă? Şi la strofa următoare te complici, exagerezi. Mână fină, dar, de fapt, întinde pânză nevăzută. Bine că totuşi o vezi! Şi piatra nu cred că e prin definiţie un corp rece, mai ales dacă stă la soare. Ai pomenit că era şi frig, şi întuneric pe timpul copilăriei? Apoi, treci de la vapor la corăbii, cam repetitiv şi cam a la Blaga metafora, dacă fac o paralelă la corăbii cu cenuşă. După aceea, treci la vitralii, vis, din nou, ca în prima strofă, şi ochii umezi ca icoanele părăsite de rugăciuni, cu menţiunea că metafora asta chiar mi-a plăcut! În fine, şi mai departe, alternezi între versuri frumoase, inspirate, şi versuri repetitive, complexe, complicate, preţiozităţi care fac iar referire la frânghie, corabie, vis.... ce mai, este un talmeş balmeş în poemul tău, şi nu cred că asta este exact ce ai şi în cap, fiindcă ai poeme când demonstrezi mai multă claritate, concentrare, aerisire, fără să te complici inutil de dragul metaforei.

ai scris prea mult și prea explicit pe multe planuri ca să-mi spui să nu ma alambichez. Mai ales că ai și dreptate.