​pastorală pe marginea lacului și a consecvenței în doi

uneori, în serile când rămânem doar noi

planurile noastre de viață miros a baltă.

ne oprește din a emana rezoluții pentru noua zi

un bivol hapsân, care, după ce înfulecase

absolut tot ce strălucea pe cerul nopții,

plutește în cele din urmă cu burta în sus, ca potemkin

la constanța, balonat de stele de rând și de

constelații din ștrasuri. tu îngâni you must be my lucky star,

eu ies la înaintare cu fcsb nu e steaua bucurești

ne înțelegem de minune, și tare ne încântă ideea că

jucăm un rol cheie, noi reprezentând interferențele,

bruiajul, ionii negativi, curenții vagabonzi, ăi mai în vârstă chiar ne fac purici,

ecranăm cu iubirea noastră eforturile disperate ale satelitului

de telecomunicații ferecat în viscerele confuze ale buhaiului.

cu boul bălții pe năsuc tu îmi amintești de baba cu aluniță

păroasă pe bârnă, care ai putea deveni, beată de fericire în preajma

mea și asta pentru că eu nu mă gândesc niciodată la mine,

altfel nu îmi pot explica de ce privești fiara cu

ochii încrucișați intonând bună dimineața melc.

uneori, în serile când rămânem doar noi

redefinim tinitusul după apelurile disperate ale naufragiaților

de care dacă ne-ar păsa nu am mai putea fi niciodată

SINGURI

ar intra în vorbă cu noi toți neaveniții, iar întunericul

și-ar pierde sensul, am umbla amândoi cu ochelari de soare

ray charles spune că vrea la toaletă, atunci stevie wonder îl ia

de mână și îi spune: hai cu mine, te duc eu

uneori, în serile când rămânem doar noi ne place

să intrăm în pielea altor personaje pentru a experimenta

tot ceea ce pierdem în doi

uneori, în serile când rămânem doar noi

ne trece prin cap că nu suntem chiar de capul nostru,

dar ne iese tot atât de repede, mai apoi