șters

Ioan, am citit acest poem foarte frumos in ultimul numar al revistei Singur, revista trimisa prin amabilitatea lui Stefan Doru Dancus.

Interesanta abordarea rimei, aduce o melodicitate asemenea unor valuri care se sparg de tarm. Las un semn cu felicitarile de rigoare.

încă mă mai plimb neînsoțită pe străzi noaptea
și mai dau câte-un bănuț babei de la colțul străzii

Adina, mi-este greu sa-mi imaginez ca o babuta sta si cerseste noaptea la coltul strazii, dar cred ca asta o stii tu cel mai bine.

Poemul asta imi aduce cumva aminte si de Ioana Florea, si ea scria de singuratate si stafii in ultimul sau volum. In rest... un poem de dragoste, feminin, probabil o stare de bine prin care trece fiecare din cand in cand.

Mi-a placut acest text al doamnei Angela, un inceput in forta, o reintoarcere la origini. Nu demult vorbeam despre mostenirea pamantului, ce ramane dupa ce ne ducem, de cine sunt asimilate toate cunostintele, toate memoria noastra. Cumva, raspunsl vine in acest poem.

câte brațe și degete are pământul
câte pupile uscate-n noroi

Numai de bine,

IC

în zare se vedea
o formă de copac

ai zis să megrem spre el

Stefan, este atipoetica descrierea din primele doua versuri , cred ca ar trebui sa te gandesti mai atent la acea descriere.

Vezi ca ai un typo la versul 3, asta imi da impresia ca te grabesti...

Textul asta este chiar valoros si mi-a placut inainte sa vad dedicatia. Cred ca i se poate inchina oricui, vine din inima, e curat poetic. Un gest frumos.

Sincere regrete. Dumnezeu sa-l odihneasca.

nu e nici ură nici încăpățânare
ci doar un zid umed și înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

Teodor, cand spui ferestre false, nu mai este nevoie sa explici ca nu te lasa sa privesti intr-acolo. Este o constructie pleonastica. Dupa false, parerea mea este ca poti elimina continuarea fara probleme.

Astfel il lasi pe cititor sa se intrebe: ce a vrut sa zica cu false? Singur isi da raspunsul si participa cu mintea si sufletul la poemul tau.

Mai ar fi ceva, verbul a se târî înseamnă a se mișca cu greu, dacă specifici în al treilea rând al strofei 3 că ți-e greu este iarasi o construcție pleonastică.

Sper sa foloseasca la ceva comentariul meu.

Liviu, nu prea sunt de acord cu filosofia textului tau. Cum sa-si piarda dragul meu viata valoarea in timp, cand tocmai amintirile ne fac viata mai frumoasa?

Mai reflecteaza, as spune.

Un om fara amintiri este ca ca un cimitir in care numele mortilor lipsesc de pe cruci - Tudor Musatescu.

O gura frumoasa de umor. Cred ca era nevoie de asa ceva. Placut.

M-am îndrăgostit. De acum voi înșela toate femeile cu una singură.

Este bine ca Florian pune accent si pe mesaj nu numai pe limbaj. Ideea cu lacrima pamantului este frumoasa, cu toate implicatiile sale, spirituale sau metafizice. Asemenea taraisului saprelui.

In primul rand, felicitari. O carte este ceva cu care sa te mandresti, cel putin prietenilor apropiati. Pe Bogdan il stiu de multa vreme, face eforturi cu poezia, ca si multi altii, si nu se lasa doborat nici de marii critici. Acuma depinde ce a invatat din critica demolatoare a lui Alex Stefanescu, cum a ales schimbarea de registru, despre ce poetizeaza. Ramane de vazut.

Felix, i-ai pus pecete postmodernista omului. Chiar si conceptual. Hypermarket.

L-ai legat de dadaism, tarandu-l cu 100 de ani inapoi, si mai apoi l-ai perindat prin postmodernism, chiar daca nimeni nu stie ce inseamna exact postmodernismul asta si care ar fi elementele de referinta in poezia lui Firica. Asta daca nu era o gluma faza cu postmodernismul. Decide-te. Mixtum mixtum dar rezultatul ghivecium est. Unul suprarealist, desigur, ca sa ma leg de text.

Sau poate ca este vreo ars poetica pe dos, o noua ghidusie a criticii. Imagineaza-ti un poet fara maini care scrie cu picioarele. Vom vorbi despre o ars poetica cu handicap, scuzata fie cacofonia?

Fraza de la sfarsit e un talmes-balmes de cuvinte, in plus se cuvine o virgula pe undeva pe acolo:

Pe altele reușește să le prindă la fix și să le proiecteze într-o lumină nebănuită până la el pe plafonul din stofă moale al circului de fiecare zi.


Jongleur e in franceza. Jongler e in romana. Decide-te in care limba scrii.

Cam atat.

Uite domnule ca literatura face si oameni fericiti!

eu cred ca sentimentul trebuie respectat, sa luam textul asa cum este fel. asta cu referire si la comentariul usor ironic al Danei Stanescu.

chiar imi place prima parte:

în frâul lacrimilor abia timide opreliști
sunt femeie am îndatoriri
viața frământată nu-mi aduce nimic
nici ploaia îndărătnică
nici așezarea montană
mi-e frig și mă frâng fără stăpânire de sine
să cred în ceva în versuri în oameni
în gesturile automate
în așteptare
suflet rupt
mă trezește mulțimea

si observ ca in ciuda durerii, exista si acel homo-ludens poetic:

chipul șters al iubirii blânda icoană
purtată de sângele amintirilor blând

Luminita, nu stiu de ce am impresia ca uneori titlurile pur si simplu nu se potrivesc cu continutul, cu naturaletea si sentimentul din poem. In rest numai de bine, poemul este valabil, imaginea cu transfigurarea este bine aleasa, si imi place chiar si ironia ascunsa... dar de ce numai Iisus sa se inalte? Haide sa avem si o lume de mantuitoare.

Mai citim.

așa am ajuns doctor de sentimente
am deschis un laborator prin care treceau străzile
opream mașinile și dădeam femeilor flori
bărbații se uitau strîmb
așteptau beri
și mese festive

asta este strofa care mi-a placut cel mai mult. in rest, parca mi se pare ca e diluat un pic, repetand imaginile cu femeile si umarul. parca ar lipsi ceva, asta e senzatia.

Numai de bine.

limbajul e bine echilibrat, sensibil si metaforic in acelasi timp, pe o distanta scurta, de doua strofe cat doua batai de inima. Felicitari!

Cred ca Alina are dreptate pe undeva. Nu contest tonul dur al poemului si pe alocuri chiar si sarcasmul.

Acel - nu prea - cu sensul de nu tocmai, nu foarte, mi se pare o contradictie in versurile folosite.

nu foarte atotstiutori sau nu chiar atotstiutori - pai ce grad de comparatie ar fi asta?

iti propun sa-l scoti si sa lasi negatia simpla

dar nici chiar asa, niciodata nu vom ajunge atotstiutori, indiferent de cate generatii de internet vor trece, de second life sai indiferent de cate carti vom citi.

Strofa ta propune o gnostica prin analiza antitetica, tocmai de aceea mi se pare foarte bizar. Nu se poate vorbi de nihilism, ci de un refuz de a mai crede in asimilare, in evolutie. Pana cand si pana unde? Nu vom sti niciodata!

Cred ca ironia underground trage in jos textul, in schimb versuri superbe ca acesta:

în haina ei vaporoasă
inima obscenă a poeților


sunt bine de gasit si asimilat

Succes!

damn, oamenii filosofeaza de mii de ani si tot nu au ajuns la o concluzie. exista dumnezeu, ce este viata, ce este moartea?

insasi arta controversei isi are locul ei bine definit in filosofie, daca este sa ne luam dupa ce spuneau Aristotel si, mai tarziu, Schopenhauer.

Tocmai de aici pleaca nelamurirea lui George Pasa, textul, eristic prin excelenta, nu ajunge la un acord... ne pierde

Intrebarea care ma framanta pe mine, eristica lui Teodor este una cautata, studiata, sau este de facto, din universul perceptiei sale

nu stiu sa raspund, dar pooate ca menirea oricarei controverse este sa ne faca sa cautam, a la recherche de la recherche parfaite, si on peut dire ca.

ca marche?

Teodor, de ce ai impresia ca as vrea sa desfiintez ceva neaparat? Nu ai observat ca uneori apreciez si texte care mi se par bune?

Si apropos de caracter, pot foarte bine sa iti spun si cand te scobesti intre dinti, pentru ca am un al saselea simt. Stii, era un nene, pe numele lui - Jung, care vorbea foarte frumos despre tipurile psihologice sau despre fenomenul spiritului in arta si stiinta. Bine, tie nu-ti pot face analiza grafologica, dar cel putin din punct de vedere al semasiologiei pot sa-mi fac niste idei foarte clare despre cum gandesti.

Nici sa te provoc nu doresc si nici sa te dezamagesc, intrucat nu esti un autor pe care sa-l urmaresc cu obsesie. Am nimerit din curiozitate intrucat am vazut ca scria sf.

Repet, in textul de fata apari ca un tanar care scrie despre lume asa cum o percepe el, insa nivelul de exprimare, profunzimea subiectelor abordate, sunt, deocamdata, impedimente clare in arta pe care ti-ai ales-o.

Si daca tot ai ales sa incepi cu datele acelea cronologice, as vrea sa-l parafrazez pe un alt nene, pe numele sau Cioran:

devii cu atat mai esential cu cat rapesti istoriei tale caracterul de atemporalitate. Daca nu ma insel era prin amurgul gandurilor sale.

Si cu asta basta.