mă trezește mulțimea

eu stiu? iți înțeleg frământarea și înstrăinarea de lume și de tine, și corsetul vieții strâmt dar c\'mon, vino-ți în fire. sunt atâtea lucuri frumoase sau mai puțin frumoase care merită prinse în versuri, imortalizate.

hai, nu (te) mai plânge și scrie un text care să mă capteze.

sentimentele si trairile nu se comanda
in acest text nu ati vazut semnele unei autoironii ,dar nu e grav
interpretarea unei opere trebuie sa ramâna libertatea lectorului
lirismul direct,duce la eliberarea unor tensiuni,poezia poate tâsni dintr-o nevoie imperioasa
imi recomandati voiosia sprintara ...cioran era sceptic ,tragic si disperat ...
sunt fiinte care traiesc melancolici în asteptarea unei stari de beatitudine care se lasa asteptata
peste vreo 10 ani mai vorbim tânara doamna !
merci de trecere

\"nu poate fi viață nefericirea
nici acesta oarecarele meu sfârșit\"
rămâne unica speranță, atât de obiectiv ochiul femeii care simte și încearcă
să-și anihileze sublimul, înainte de a o face \"mulțimea\", fără cea mai vagă urmă de infatuare, continui să crezi,
prețuirea mea,
L

\"mi-e frig și mă frâng fără stăpânire de sine
să cred în ceva în versuri în oameni\"

Din poemul dvs eu captez o claustrare generata de adaptarea si omogenizarea la rigorile celorlalti, o neliniste care se pierde in ritmurile cotidianului:\"mă trezește mulțimea\"/\"supraomenește încerc să le semăn\".
Poate ar trebui eliminati acei \"rinocerasi\" dar in rest poemul dvs transmite si eu percep lupta care se da pentru a supravietui unei tristeti coplesitoare.

I.C

merci pentru trecere si lectura corecta si apropiata de sensul cautat de mine
\"rinocerasii\" încearca prin umor sa relativizeze drama umana
recunosc un neo-bovarism care nu se deslipeste de mine ,deocamdata
cu prietenie

ați atins cea mai suavă profunzime a femeii. Normalitatea, statornicia. Versuri ce rămîn ca dovadă:
\"sunt femeie am îndatoriri
viața frământată nu-mi aduce nimic
nici ploaia îndărătnică
nici așezarea montană\".
Așa este. Și relația normală, bărbat-femeie, se pliază pe toate acestea. Ați zis bine și m-am conformat frumosului zicerii.
LIM.

ai sesizat una din ideile care sustin tema acestui poem ,emblematic pentru conditia feminina a multor femei de azi
merci d etrecere

eu cred ca sentimentul trebuie respectat, sa luam textul asa cum este fel. asta cu referire si la comentariul usor ironic al Danei Stanescu.

chiar imi place prima parte:

în frâul lacrimilor abia timide opreliști
sunt femeie am îndatoriri
viața frământată nu-mi aduce nimic
nici ploaia îndărătnică
nici așezarea montană
mi-e frig și mă frâng fără stăpânire de sine
să cred în ceva în versuri în oameni
în gesturile automate
în așteptare
suflet rupt
mă trezește mulțimea

si observ ca in ciuda durerii, exista si acel homo-ludens poetic:

chipul șters al iubirii blânda icoană
purtată de sângele amintirilor blând

merci de interpretare
on peut pas plaire à tout le monde!
în plus tu stii ca versurile mele cele mai recente sunt în \"celebratio\" si \"dolor\"