Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

36

preaașteptatului

1 min lectură·
Mediu
zice că mă știe el prea bine, am același chip tânăr dintotdeauna
doar că acum fumez, beau vin, fac dragoste, pierd nopți și nu mai număr zilele
am rămas la fel de singură cu stafiile în casă
dar nu mai dorm cu toate luminile aprinse
încă mă mai plimb neînsoțită pe străzi noaptea
și mai dau câte-un bănuț babei de la colțul străzii
el zîmbește, spune că mă maturizez dar eu simt cumva că îmbătrânesc
deși am același chip tânăr dintotdeauna
probabil că trebuie să îl port ca pe un suvenir
din cer
dacă m-ar cresta din nou, cu stiloul lui ascuțit
ar găsi o altă femeie sub piele
ar iubi-o și pe aceea cu același sadism de bărbat
(preaașteptat)
chiar dacă nu mi se mai spune de o vreme, penelopa
zice că mă știe el prea bine, dar s-au dus anii aceia frumoși
în care gîndul la el îmi ținea de foame, aer
și sete, în care îl adoram, cu același chip tânăr dintotdeauna
între timp l-am pierdut și pe sancho prin piațeta așteptărilor mele
între timp, cum nu mai număr zilele, nici nu mi-am dat seama când
a plecat și baba, cu toți colacii ei
097970
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
197
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Adina Ungur. “36.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adina-ungur/poezie/13907502/36

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@marius-nitovMNmarius nițov
Găsesc o mărturisire marcată de bornele timpului, un început vioi și dorință de ieșire din plictiseala așteptărilor \"am același chip tânăr dintotdeauna
doar că acum fumez, beau vin, fac dragoste, pierd nopți și nu mai număr zilele\", o regăsire dureroasă a chipului în dorința neschimbată, neoprită \"dacă m-ar cresta din nou, cu stiloul lui ascuțit
ar găsi o altă femeie sub piele
ar iubi-o și pe aceea cu același sadism de bărbat
(preaașteptat)
chiar dacă nu mi se mai spune de o vreme, penelopa\" și resemnarea din final, constatarea insuficienței așteptărilor. Dacă repeți \"am același chip tânăr dintotdeauna\" înseamnă că și crezi în menținerea tinereții, frumuseții, asta dă un fel de optimism.
0
Distincție acordată
@marina-nicolaevMNMarina Nicolaev
Adina Ungur deschide din când în când jurnalul său intim, conștientă fiind că iluminează la flacăra timpului amintirile sale univoce într-un areal fără rod \"zice că mă știe el prea bine, dar s-au dus anii aceia frumoși /în care gîndul la el îmi ținea de foame, aer/și sete\", își frământă neliniștea căutând răspunsuri deja date cândva, demult.
E o captivitate benevolă de altfel, (inutilă de cele mai multe ori) și ea știe...
0
MLMotoc Lavinia
Stii e ca atunci cand stii ce gasesti daca dai buzna in sertarul cu levantica, bastite, scrisori, manusi si macrameuri, dar nu te poti abtine. Eu am gasit chelcashozul. Pot sa il iau putin cu mine?
0
AMadelina manea
n-am stiut niciodata cind e ziua ta de nastere, dar o banuiesc, din acest poem. la multi ani, daca nu ma insel, si la multi ani si daca ma insel. poemul tau, ca intotdeauna are multe, e foarte bogat, ca o avalansa, dar calda.
0
@cont-sters-2743Șșters
încă mă mai plimb neînsoțită pe străzi noaptea
și mai dau câte-un bănuț babei de la colțul străzii

Adina, mi-este greu sa-mi imaginez ca o babuta sta si cerseste noaptea la coltul strazii, dar cred ca asta o stii tu cel mai bine.

Poemul asta imi aduce cumva aminte si de Ioana Florea, si ea scria de singuratate si stafii in ultimul sau volum. In rest... un poem de dragoste, feminin, probabil o stare de bine prin care trece fiecare din cand in cand.
0
@claudiu-virgil-banuCBClaudiu Virgil Banu
Ionut, eu cred ca baba poate fi si o imagine a ei surprinsa de vreme in diferite ipostaze... iar banutul o amintire ..o privire in trecut!
Adina, cred ca poemul spune multe despre noi... si nu la modul ad litteram al cuvintelor alese.
0
@petrut-parvescuPPPetruț Pârvescu
***
stare, dinamism, esenta. poema e(ste) in total buna, chiar foarte buna, dar prima strofa... e(ste) antologoca. felicitari!
0
@pop-iarinaPIPop Iarina
ma apuca nostalgia..norii de amintiri trec si pe deasupra capului meu...si \"tu\"-mi tineai candva de foame...Felicitari pentru poem:)
0
@daria-gordonDGDaria Gordon
am simtit multa feminintate si singuratate in acelasi timp, o trecere prin viata parca neobservata, toate raman la fel in aparenta: \"același chip tânăr dintotdeauna/ doar că ...\" e o balanta intre ceea ce a fost si ceea ce este.

\"deși am același chip tânăr dintotdeauna
probabil că trebuie să îl port ca pe un suvenir
din cer\" atrage prin naturaletea cuvintelor, suna atat de simplu...si totusi nu e!


Intoarcerile in trecut si apoi revenirile la prezent, la realitate se fac atat de rapid incat parca abia avem timp sa ne dezmeticim: \"zice că mă știe el prea bine, dar s-au dus anii aceia frumoși[...] între timp l-am pierdut și pe sancho prin piațeta așteptărilor mele[...] nici nu mi-am dat seama când..\" si in fond asa e :rapiditatea gandului .

felicitari!

0