Daria Gordon

Oricât aș încerca să înțeleg ajung la aceeași concluzie, la aceeași idee de la care am pornit și rămân la fel de nedumerită. Urme de sunete într-un tablou de Picasso, lăsate parcă înadins,depășind

Se scutură zăpada din cer ca un șiroi de lacrimi triste, înghețate, trimis...de nicăieri. În depărtare, strigătul surd al unei ierni demult sosite, neînțelese și singure: ca în fiecare

Te-am căutat pe străzile unui oraș dintr-o poveste de demult, dar m-am rătăcit într-un întuneric surd și ostil. Am trecut prin păduri învelite în răsfrângeri de lună și te-am strigat; dar glasul

Un drum de speranțe colorate învelite în aromă de necunoscut pe care să alerg ținând în pumni adierile vântului. O uliță prăfuită și arzătoare într-o țară uitată de lume- cu zâmbete triste

E cântecul unui poet La harpa sufletului său Cerneala mării pe un șevalet De nori pufoși. O partitură-ntr-un caiet În care notele-s cuvinte. Vin lin, și se așază-ncet Pe corzi de

Un fir de lumină albastră Pe ramuri de cer purpuriu Un fir de lumină sihastră Uitat într-o noapte târziu. Un fir de copac din argint Pe valuri de stele și nori Un fir de albi fluturi ce

Un nor singurătatea-și plângea cu durere Lăsând în a nopții albastră tăcere Cristale de lacrimi unite-ntr-un cânt Purtat pe-adierea sfioasă de vânt . Dar iată!Pădurea zâmbește gustând din

Ningea cu flori de crin din depărtări albastre Când, dintr-un Univers pierdut vederii noastre Mii de cristale fine de rubin Unindu-se-au format Iubirea: chip divin. Iar când de Infinit cu

Prăpastie de-ntuneric și de vânt Copii fără surîs, fără părinți Ce nu au fericire pe-un pământ Care era al lor. Lacrimi de sfinți Ardeau în suflete de mame întristate, Oameni ce nu au nume, și