din amintirea unui Craciun

Se scutură zăpada din cer ca un șiroi de lacrimi triste, înghețate, trimis...de nicăieri. În depărtare, strigătul surd al unei ierni demult sosite, neînțelese și singure: ca în fiecare an. Colindători cu glasuri timide pe sub ferestre aburinde. Gazde vesele și primitoare. Și ninge... Crăciun cu miros de cozonaci pufoși, bunici mereu preocupate de ceva și ulițe înveselite de glasuri de copii. Colinde și glas de zurgălăi dintr-o lume de demult, purtate de voci colorate. Și zăpadă... Brazi împodobiți cu grijă de mânuțe stângace, așteptând împreună venirea Moșului.Fulgi albi sau albaștri? Din toate astea a mai rămas zăpada: stăpână peste ținuturi, mândră și aspră.