Albul infinit

În cer, îngerii făreau stele de zăpadă. Suflau apoi asupra lor , dându-le sclipire și mișcare. Iar fulgii cădeau legănâdu-se parcă pe acorduri ușoare de vals. -Ninge! se auzi glas de copil cu suflet alb, asemeni îngerilor. -Ninge! își spuse Pământul înghețat, care așteptase cu nerăbdare să-și primească și în acest an haina de sărbătoare. -Ninge! Să ningă! și-au spus îngerii, bucuroși că pot vedea licăriri de fericire în ochii copiilor. Și-au început să facă tot mai multe stele, până ce totul în jur a devenit o Lume Albă, unde zăpada te duce, fără să vrei cu gândul la Infinit. *** \"Să fie oare Infinitul alb? Să aibă o culoare? Și totuși, de ce ar fi alb? Pentru că aceasta e culoarea sufletelor pure, a norilor pufoși?\" *** Păzitori ai Cerului, norii lăsară loc unui mănunchi frumos de raze ales cu grijă de mâna Domnului să pătrundă pe Pământ. \"Dacă razele ar avea mai multă putere, ar topi zăpada;albul ar începe să se murdărească, iar Infinitul s-ar termina, topindu-se încet.\" Dar razele în schimb dădeau sclipiri zăpezii, fără să știe ce gândeam. *** \"Și dacă Infinitul nici măcar nu există? Iar oamenii,cunoscând prea puțin din misterele Lumii în care trăiesc,au numit Infinit Poarta aceea dincolo de care nu au fost lăsați să privească sau să înțeleagă?\" Stele argintii începură să plutească în văzduh,alungând razele de soare din Împărăția infinit de albă. \"Să fie oare Poarta aceea lăsată de Dumnezeu albă?...\"