Constantin Rusu

În miezul de vis al cuvântului căutăm numai plajele cu orizont, ocolind prăpastia și piscurile din dragostea născută de noi. Þinem veșmânt o aripă de vise pe care nu le dorim zburătoare, deși

În iarna asta puțin neașteptată ating zăpada albă cu singurătatea și-o las inimă omului de zăpadă care răsfoiește cu gândul fulgii de nea. Ferestrele așteaptă crispate seara în speranța

Zeița cu părul de soare Suflet taciturn ce-și caută azi muza am rămas în așteptarea singurătății, dar fiorul versului îmi e călăuza spre dorințele puse-n poarta cetății. Caut mereu

Cu ochii culeg imagini din amintiri lăsându-le pe orizontul din priviri, iar seara când văd zarea simt că mă înec, dar am idei abstracte și nu vreau să plec. Cine cade-n valuri nu poate

Uragane incolore și reci au adormit glasul lângă priviri, teama e plină de speranțe seci, iar gândurile-s pline de uimiri. Zilele nu mai au un anotimp, mor zâmbetele cu lumini în

Stropii de ploaie sunt sferici și reci, nu seamănă cu lacrima de dor, lumea e multă dar parcă pustie, aruncată spre nepăsare ușor. Stropii de ploaie pe clape de pian, lacrimile

Iarna nu-i ca vara, dar vara-i ca-n iarnă. Nu mai sunt norii pe cer, dar ploaia toarnă, cascadele-s adormite de cuvintele plăpânde, iar minciuna e adevărul umbrelor flămânde. Covoarele de

Într-o vară de demult au ploat seara imagini din poveștile rupte sub soare, dar retina supărată nu mai avea sfaturi și alerga pe zâmbetele puse pe covoare. Nu știm dacă aripile bune sunt

Eternitate, ai lăsat timpul nemișcat și ai înveșmântat cu versuri clipa, chiar dacă iubirile s-au dezbrăcat cu vorbe-n vânt ademenind risipa. Un set de vorbe în dicționar apune, nevroza zilei

Trec mult mai multe automobile față de ziua cand am venit pe lume, aștept un autobus să vină de undeva, dar habar n-am unde vreau să merg. Au dispărut toate diminețile liniștite pe plaja oarbă

Ochii adorm sub al înserării murmur și trăim mai puțin decât eternitatea, valurile nu se văd în întuneric, deși nu au umbre și caută dreptatea. Timpul stă pe portative ignorante ce mă lovesc

Încet, o furtună răgușită omoară ecoul ce leagă iubirile de stele, dar din timpul ce îl am comoară mai culeg flori pe drumurile mele. Încet, ceața vrea s-aducă dezastre, dar stelele n-au

Nu poți trăi fără frumusețe pe pământ când porți o comoară: inocența mamei, cu o pană de vultur aduci în versul sfânt cântecul de ciocârlie la venirea toamnei. Am trimis foșnetul de frunze

Nu poți trăi fără frumusețe pe pământ când porți o comoară: inocența mamei, cu o pană de vultur aduci în versul sfânt cântecul de ciocârlie la venirea toamnei. Am trimis foșnetul de

Am obosit numărând zilele de iarnă, am obosit în nopțile impenetrabile căutând fără rost silogismele uitate printre ceața albă a drumurilor senile. Toate par azi învelite în lumină

Toate ramurile brazilor sunt verzi toate stelele din cer mă luminează cu ecoul ce leagă iubirile de stele nu sunt trist lângă frunzele ce dorm și caut să alung furtunile

Dorul zăpezii mă cheamă sub lacrima gerului trecător. Orele trec, nimic nu se reclamă. O noapte pe an mă simt călător. Doresc să aleg din cer o culoare, printre artificii nu vreau să mă

Odată, de mult căutam constelații pe un drum neumblat, cu tăceri, cu mirese aduse de săruturile risipite în rime pline de miresme. Pe suspinul valurilor neatinse de pași, cu lacrima de dor