Poezie
Autoportret
1 min lectură·
Mediu
Nu poți trăi fără frumusețe pe pământ
când porți o comoară: inocența mamei,
cu o pană de vultur aduci în versul sfânt
cântecul de ciocârlie la venirea toamnei.
Am trimis foșnetul de frunze ostenite
cu iubirile fără puncte cardinale,
peste murmurul de izvor care admite
oda zâmbetului lacrimii universale.
Lângă copilăria mea mi-au stat părinții
și am înțeles mereu raiul lacrimii lor,
privirea mamei mi-a dat seninul frunții
cu rimele păstrate într-un vechi pridvor.
Cântecul văzduhului neatins din lunci
mi-a rupt aripa surdă a singurătății
și înseninarea talazului mi-a dat atunci
lumina din beznă și poarta dreptății.
În oglinzi nu ascund imagini obosite
și nu las soarele să apună niciodată,
colind cerul și pământul prin cuvinte
pe tricolorul ce-mi rămâne viața toată.
002188
0