Poezie
Aduc inima primăverii
1 min lectură·
Mediu
În iarna asta puțin neașteptată
ating zăpada albă cu singurătatea
și-o las inimă omului de zăpadă
care răsfoiește cu gândul fulgii de nea.
Ferestrele așteaptă crispate seara
în speranța plecării frigului strecurat
pe ecoul obsesiv al toamnei moarte
care a dorit o îmbrățișare albă.
Copacii par cuiburi de frunze uscate
adormite în inconștiența liniștii
din rostogolirea mută a timpului
care pregătește nașterea mugurilor.
Dar când începe freamătul ploii în geam
aștept inima pe care am dat-o singur
și-o aștern pe melancolia primăverii
lângă rugăciunea ca să fiu un nou mugur.
002.632
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Constantin Rusu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 90
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Constantin Rusu. “Aduc inima primăverii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/13999051/aduc-inima-primaveriiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
