Foc!

Mormane de senzații după \"mormane de epitafe\", poem al bătăliilor care nu se mai termină și nu se mai satură de morți. Extrag ceea ce m-a intrigat:
- epoleți plânși în grabă
- vulturi în hore
- o gamă cromatică pe un pian proptit în baionete
- morminte fără tulpini
- monumente de salivă
Am găsit aici apocalipticul, terifiantul, implacabilul.
Energia focurilor, libertatea lor. Mai citim.

Tamara, ai extras exact esența acestui poem pe care l-am născut din foarte multă dorință de moarte, sper să îmi treacă...

Mulțumesc de trecere! Încercăm să mai scriem!!!

Albert, mulțumesc pentru aprecierea textului și pentru semnul lăsat. Plaga umanității va fi stârpită odată cu războiul, nu mai degrabă, crede-mă! Iar această poezie e mai degrabă un război interior pe care nimeni nu o să îl câștige pentru că victoria e la fel de nedorită ca și înfrângerea, iar capitularea presupune o pace temporară doar...

Na, ca pana la urma mi-a placut insiruirea asta de versuri sub forma de propozitii( in adevaratul sens al cuvantului... majuscula si punct).

Bun. mai revin.

Sunt un conservator pur sânge, inclusiv normele de ortografie și punctuație. Înșiruirea s-a vrut a fi o scurtă listă de ordine care să denote atât graba celor care vor să plângă pe epoleți, cât și graba celor care se tem de lacrimile atât de preventive, atât de nedorite.

Iți mulțumesc pentru semn și te mai aștept!!!!

despre \"conservatorul pur-sange\" observatorul atent (\"cu foarte multa dorinta de moarte\")? Interesant...Iti place focul?

Ioana, ca să înțelegi predilecția mea pentru „focul” din tilul poeziei, hai să îți spun următoarele: când aveam vreo 15 ani, eram foarte religios (cu timpul, din păcate, m-am mai schimbat) și frecventam regulat biserica din comună. Ca urmare, într-o bună zi, a venit unul din asistenții preotului, cei cărora li se spune „ipodiaconi” (un rang bisericesc inferior diaconului) și mi-a spus că preotul vrea să-mi vorbească. Am mers în altar unde mi s-a spus că, ținând cont de CV-ul meu și de scrisoarea de recomandare (altfel spus, vorbește lumea:)) aș putea să devin și eu unul din cei trei ipodiaconi. Am acceptat voios (adevărul e că veneau destule fete la biserică de vârsta mea și orice prilej de a ieși în evidență trebuia exploatat la maximum:)), mai ales că biserica, deși destul de mare, se dovedea neîncăpătoare în fiecare duminică/sărbătoare pentru că preotul avea dezlegare la citirea Cărții Sfântului Vasile (cei „mai merși” la biserică dintre noi știu ce înseamnă asta) și, în plus, erau vreo 2-3 posedați care întregeau un show absolut excepțional, mai ales la citirea Sfintei Evanghelii (nu intru cu nimeni în polemică vizavi de cât adevăr și câtă prefăcăorie era în acele posedări). Odată, într-o duminică ploioasă, (eram în niște pantofi noi și mă temeam că o să îi umplu de noroi până acasă și o să urle maică-mea la mine), am rămas după liturghie eu, plus alți doi ipodiaconi, dascălul și preotul, plus una din femeile posedate. I s-a citit o rugăciune din cartea sus-amintită, apoi a fost snopită (da-da, snopită) cu o cruce de argint și, pentru desăvârșirea ritualului, i-au fost tamponate coastele cu „copia” (un termen bisericesc slav, care ar însemna suliță, fiind o amintire a suliței cu care a fost împuns Iisus pe cruce, doar că, bineînțeles de dimensiuni reduse, cam cît palma). La un moment dat, femeia a început să urle într-un hal fără de hal și noi, ipodiaconii, ne uitam speriați unul la altul. Preotul ne văzuse și ne-a spus: „De ce vă temeți? De ce tremurați în fața diavolului? Râdeți de el!!! Râdeți în hohote”!!!!!! Dacă intra cineva în biserică atunci, ar fi crezut că ne-am atămâiat cu cu o cadelniță bucșită cu cânepă:):):)!!!! A fost prima dată când am râs de frică!!!!!!!
Acum, în ultimele 2 săptămâni, m-am surprins că nu mai râd deloc, sau dacă o fac, o fac pentru că mi-e frică de singurătate, iar focul din acest text e un epurator, un distrugător de vieți, e un diavol ce își bagă avid copia în viețile oamenilor semănând teamă și durere, dar, oricum, trebuie să continuăm să râdem pentru că știm că putoarea din gurile celor care urlă „Foc!” nu e mai puternică decât parfumul stelelor zidite în pomul de Crăciun!!!!!!

Sărbători fericite tuturor celor care au făcut parte, direct sau indirect, din viața lui Constantin Codreanu în 2006!!!!! La mulți ani!!!!!!

Iar ție, Ioana, îți mulțumec pentru trecere și semn! Te mai aștept!!!

po(e)m de Craciun de anul acesta tare ma pune pe ganduri...
iar despre completarile privind focul, am ras din tot sufletul (stii, eu rad destul de rar...) imaginandu-mi indemnul la rasul de frica, reactia la el si apoi chiar rasul de frica (cu siguranta, atmosfera de-acolo era cu totul alta, probabil ca si eu as fi ras in alt fel...)

a, era sa uit ceva...
cu drag
Ioana Matei

Râsul de frică de aici și de acolo era/este unul forțat, dar ai perfectă dreptate: \"atmosfera de-acolo era cu totul alta\"...

Mă bucur că te-am făcut să râzi de \"completările\" la titlul textului și la atmosfera lui, mai ales că râzi atât de rar (a propos, ieri și alaltăieri mi-am dat seama că mi-am ratat vocația de psiholog, cum mi-a mărturisit altcineva)...

Po(e)mul de Crăciun nu trebuie să te pună pe gânduri, este unul care debordează de tristețe și singurătate (plus o veche și eternă problemă de discriminare venită din partea anumitor \"mucoși\" de care eu oricum nu țin cont și în care nu cred , la fel cum nu cred în Moș Crăciun:)).
Plăcut surprins de descoperirile tale, mă duc să te citesc!!!

Erată în titlul comentariului: Completări.

Un bun prieten de-al meu, mare maestru în arte plastice și în \"ceremonii inedite\", a inițiat ad hoc(după un simpozon stropit îndeajuns cu licori bahice) un concurs de \"eurocrizis\"(dacă tot intrăm noi în UE!), de fapt le-a botezat inițial \"metapoeme\". Trebuia practic să așterni pe hârtie, unul sub altul, primele zece cuvinte care-ți treceau prin cap într-un minut, apoi erau citite și punctate de ceilalți concurenți. A ieșit o treabă pe cinste, chiar surprinzătoare, care a \"animat\" atmosfera lâncezândă.
Mi-am amintit această plăcută experiență citindu-ți textul și pe verticală și punându-ți primul cuvânt din fiecare vers, sub forma următoare;

Declarații
Mobilizare
Livrete
Epoleți
Tranșee
Vulturi
Soarele
Sânge
Stixul
Flori
Fanfare
Fantome
Foc!
Foc!
Foc!

Chiar dacă sunt 15 cuvinte...oare ce a ieșit?

Cu stimă,

Liviu, teamă mi-e că deși licorile bahice au lipsit cu desăvârșire, cel puțin aici, la mine:), ți-a ieșit un text mult mai frumos decât mie, punctând astfel coloana vertebrală a poeziei inițiale.
Interesantă tehnica \"metapoemelor\", încerc să o folosesc și eu pe viitor...

Îți mulțumesc frumos pentru poem (primul meu dar de Crăciun:)) și semn!!! Te mai aștept cu drag!

constantine mie nu mi-a placut. o enumerare care se putea termina si la versul 10, si la versul 8, si tot acolo ar fi dus, e o enumerare fara idei nu te supara. incearca sa fii un pic mai exigent cu tine insuti si sa tii minte ca simbolismul e ceva de prima vedere, si nu o un rationament de o ora in care te chinui sa intelegi un text si ce vrea el sa spuna.
te salut.

Claudiu, sigur că da. Putea să se termine și la al doilea vers, dacă stau și mă gândesc:)!!! Mă rog, nu sunt de acord cu \"enumerarea fără idei\", ești prea rău!!!! În rest, simbolismul s-a strecurat aici volens-nolens, iar textul nu e nici pe departe un raționament, e o răbufnire de moment.

Mulțumesc pentru semn și te mai aștept!!!

constantin nu sunt rau, incearca sa privesti sugestiile uneori cu prietenie. eu cel putin ti-am spus ce am simtit, departe de a desconsidera cumva afinitatea sentimentelor tale fata de ce ai scris. am vorbit doar despre forma, remember. te salut

Caludiu, departe de mine orice gând de neprietenie, mai ales acum, în ajun de Crăciun. M-am exprimat greșit, cred. Mulțumesc pentru sugestie. În același timp, (am mai avut un monolog pe tema aceasta, dacă ești cu adevărat interesat, vezi comentariile la \"Mai stăm?\") subiectivul e o armă de temut atunci când vine vorba de creație, nu crezi?!?!?!?!

Încă o dată merci frumos pentru sugestie (fără nici o umbră de ironie)!!!!