Ne jucăm de–a copacii.
Eu am ceva muguri,
El are o infinitate de frunze.
Eu mă dezbrac de verde,
El mă îmbracă in alb.
Pariem împreună.
Eu pierd câte un an,
El câstigă de obicei
plouă atât de ne’nțeles în astă seară
și stropii lunecă prin gândurile mele
însetați.
s-a-mbolnăvit amurgul de culoare-îți șoptesc,
de prea mult roșu s-a îmbolnăvit
pe fond tacit de noapte
Pentru tine,
Pentru tine m-am dezbrăcat de lumină
și goală m-am ascuns
în atriul tău stâng,
curgând transparentă
până la glezne
și mai departe.
Pentru tine
îmbrățișez
Trecut ,
Apele tale le simt.
Fără oprire dansează,
Si fără de pereche
Rătăcesc sub pleoape
Inundându mă.
Ploi din adânc,
Lacrimile mele curg,
Miezul tristeții.
Lascivă,
Aș sta atârnată de gâtul tău.
Ca un șarpe aș sta
Încolăcindu-mă.
Atât
Cât să te îndemn
La nebunie,
Când nu vei ști ce să faci,
Cu mărul
Discordiei.
Lasă-ma viață să mă nasc
În gândul tău,
Să-ți incolțesc în suflet
O iluzie.
Acum ,
Respiră ploile prin noi,
Parfumul de femeie nefemeie,
Și diminețile mă pâng
Efervescent.
În
Plouă cu dimineți-așa mi spuneai,
Și tu plângeai cântând
Din frunza vreunui eden,
Balada toamnei dintr-un vis uitat.
Ca-ntr-un orgasm
Se scuturau toti norii,
Și-și revărsau ambrozia peste
Între priviri
Sâni tineri
Zvâcnesc
Pe trupul
De piatră
Iubirile curg
Ca o lavă
Prin vine
Ametindu-mă
Șoapte aleargă
Prin vidul din noi
Prea fierbinte
Un ochi iți sărută
Vibrația
Nu, nu mă vei convinge
Că nu sunt copac.
Uite,
Ieri timpul mi-a prins un inel pe un ram
Și o frunză obosită
Se zbate sub pleoapă-a tristețe.
Spune-mi,
Vrei să fii seva din care,
Bătrânele
Presăram dimineți peste visul din mine.
Se dezmiardă un nufăr
Pe zâmbetul tău
Amăgit de culoare,
Rămâi?
Răsăritul se scurge pe pleoapele grele
Din ochiul de foc
Al clepsidrei de
Culegeam un apus din flori de cais.
Pictează-mă noapte- ți-am spus,
Când visam cu ochii deschiși
Cai albi ce aleargă spre mâine.
Nu vezi cum își scutură cerul
Luminile reci in privirile
Prin păduri,
Visele noastre încărunțite
Se deșteaptă din letargie.
Secundele s-au oprit mirate
În scorbura lunii,
Timpul plânge cu galben pe verde
Dintr-un ochi autumnal,
Eu mă închin sub
Mi se scurge in orbită
Secunda ,
Ca o ploaie de plumb
Pierdută din ochiul de jad
Al timpului.
Te caut
În adâncurile mele
Ca un orb,
Și mă-mpiedic
Mereu,
Rătăcindu-mă,
Din mine spre
Eu ,
Îmi adun tristețile în pumn,
Și mi le-mplânt adânc in suflet
Să țâșnească ,
În dulci
Cascade de lumină.
Tu ,
Mă învălui cu un răsărit,
Mă privesti cum curg
În nuanțe de roșu,
Și
Noaptea mă plimb ,
Transparentă .
Pun un picior pe visul meu mov
Și mă afund în el .
Pluteeeeeeesc.
Între ochiul meu drept
Și gândul tău strâmb,
Zace nebunia lumii
Izbindu-se de-un
Ca o săgeată străpung trupul tău
Cu privirea.
Ochiu-mi zvâcnește albastru
Încordându-se.
Sângeri?
Stai să te învălui cu gândul
Făptură de vis.
Intrupată-ntr-o scoică.
Respiră.
Se scurge o
Am spus:
O mare de roșu sunt buzele mele
Ce spumegă
Valuri de șoapte.
Auzi?
Nu-i loc de speranță.
Zadarnic
In clipe de sânge
Se zbat sentimente.
Prea roșu e timpul.
Tic-tac,
Secundele
Și ce dacă toamna
Își pierde florile
Pe aripile berzelor
Ce duc cu ele speranțele noastre?
Ne rămân copacii
Proaspăt spoiți cu arama
Þiganilor ce-și plimbă sămânța
În cele patru
Îmi opream în suflet gândurile argintii,
Ascunzând prin colțuri
Stralucirea fulgilor de nea
Ce izvorau
Dintr-un cerc albastru,
Pipăindu-le conturul ireal
Puneam geană pe geană
Pătrunzând
Zilele mele sunt la fel.
Flori de gheață ce se ofilesc uneori
Sub privirea vreunui soare ,
Muguri pleznind de gândurile
Unui timp nenascut.
Doar nopțile
Se zbat in lumina celor două
Dimineața încă nu mușcase din pulpa nopții.
Doar adulmecase aburii calzi
Răsfirați pe coama orizontului,
Înroșit de un soare bătrân
Ce-și pierdea sudoarea
Pe ultimul fir de
Doamne!
Prea -mi sfâșie tăcerea
cu dinții săi de lup ,
cuvântul ,
Și nu pot să m-ascund,
și îmi devoră trupul
zămislind o rugă
către tine.
Auzi cum picură lumini
când se înaltă
Îmi dezbrac trupul de suflet
Și-l arunc într un colț,
Ca pe o cămașă peticită pe alocuri
De câte-un chirurg psihopat .
Rup până și pânza de păianjen
Pe care am țesut-o între noi
Când înca mai
(așa a fost scris)
În Valea Regilor
Plânge deșertul cu iluzii.
Dorm faraoni nestingheriți
Somnul de o viata.
Totul e aur. Caravanele aleargă .
Adie vraja , când,
Învăluite în santal si
