colar gabriela

plouă atât de ne’nțeles în astă seară și stropii lunecă prin gândurile mele însetați. s-a-mbolnăvit amurgul de culoare-îți șoptesc, de prea mult roșu s-a îmbolnăvit pe fond tacit de noapte

Veniți și luați, aceasta e singurătatea mea. stau înăuntrul ei și împrejur înfășurat în gânduri ca-ntr-o piramidă. mi-e timpul strâmt și liniștea copac cu rădăcini în altă zare. nici fructe

Poți să crezi că esti o piatră, Voi fi floarea de colț A sufletului tau . Poți să cauți în întuneric tainele, Voi fi raza de lumină Din ochii tai orbi . Poți să-mi spui că nu exiști, Te voi

apoi am început să mă nasc încetul cu încetul între mâinile tale nici nu mai știu ce gandeai în anotimpul acela când dimineața-alerga între sânii mei goi mirosind a piatră și–a alb buzele

Te steptam cu-atata nerabdare, Incat o clipa am crezut ca vii, La fel ca mine insa,cate oare Iubire-au pus pe-altarul inimii? Si cate oare sunt la fel ca mine, Care tanjesc dupa al tau

nu-mi dezlipi de pe buze sărutul tău surd germinănd o explozie de gesturi asteaptă să tacă umărul meu dezgolit de aripi preț de-o ultimă bătălie până când orb de-o secundă să zbor în

bulgări de aur în verdele pădurii cântă canarii

Lascivă, Aș sta atârnată de gâtul tău. Ca un șarpe aș sta Încolăcindu-mă. Atât Cât să te îndemn La nebunie, Când nu vei ști ce să faci, Cu mărul Discordiei.

eram unul și-același precum privirea locuiește ochiul geometric ne atingeam până ni se toceau cuvintele și buzele și trupurile mai apoi restul de suflet se schimba în linie ca și cum eu aș

m-am împiedicat de viață Doamne ca de un morman de pietre tu să nu-i crezi ridică-mă la gură ca pe-o cuminecătură apoi poți să închizi ochii să se facă noapte

respir rar de teamă să nu zboare liniștea respir ca și când aș visa gura ta într-un moment de rătăcire pe trupul meu pe singurul meu trup la sud de inimă acolo unde stă ascunsă viața

îți tatuam anotimpuri în palmă atunci când m-apuca de gleznă dorul de tine cu o felie de cer spălam gândul de pe aripile fluturilor oranj jucându-ne de-a ascunsa printre idei te iubeam ca pe-o

Þintesc spre cer cu grație și disperare. Zarea e-n sânge ca o garoafă, Ca inima mea peste care pășesc în șir indian anii.

în lipsa ta se lasă seara până la pământ amurgul își așează glasul pe culori în calendare se întristează clipele și se răcesc și mor în zilele de marți nici un copac nu crește peste

Cand te-am zarit ultima data Iti plimbai blazat sentimentele Prin labirinturile vietii. Afisai cu nonsalanta Un romantism desuet Pe fond de coapta tinerete, Ascultam cum taci Si visele-ti

La inceput a fost pamantul.Rotund ,inconjurat de univers, aruncat acolo ca un ultim lucru nefolositor,acest pamant, al nostru.. Stiam ca te afli undeva. Presimteam ca existi si daca nu te-ai fi

mă dezbrac de tine într-un fel ciudat ziua întoarce obrazul pe parte cealaltă prin oraș lumea se învârte în cercuri vorbește de-a lungul toamnei apoi exersează o moarte până la os se face

tu răscolindu-mă \'n adâncuri prin pânza pleoapelor ascuns în fiece secundă, în mărul amăgirii

târziu trupul pământului îsi deschide ochiul si buzele coapte la soare petale atârnă pe brațul amurgului înșelător sclipesc umbre străine de viață

prin mine lunecă timpul atât de firesc ca un vultur cu aripi de piatră iar când amurgul m-apasă pe umeri prăbușindu-se de niciunde îl simt ciugulind din carnea cuvintelor mele tot mai

Trecut , Apele tale le simt. Fără oprire dansează, Si fără de pereche Rătăcesc sub pleoape Inundându mă. Ploi din adânc, Lacrimile mele curg, Miezul tristeții.

nu pot să stau în echilibru de fiecare dată când ajung la capătul de nord al zilei mi se face foarte somn prinde-mi tu sufletul nevinovat și lasă-mă să dorm cu ochii sprijiniți de cer de

sihastre orele rătăceau timid printre îngeri creștea setea de zbor de lumină de-o veșnicie dumnezeu ne croia după ultima modă dintr-un sâmbure de niciunde ne scotea sufletul la plimbare ne