Cojocaru Valentin

Iarasi stilul tau are ceva unic, ce (ma) atrage. Atunci cand ai scrise 3 poezii deja poti spune ca ai un stil-presupun. Ma bucur ca am avut prilejul sa-ti citesc si aceasta poezie.

Nu stiu cu ce sa incep... ma bucura doua lucruri: in primul rand ca ti-a placut. Ca structura ti-am \"furat\" putin din stil, inainte de a scrie versurile ti-am citit \"Dezvirginare nocturna\"( m-am gandit sa fac si eu o mica schimbare). In al doilea rand, nu vad ce corectari ale ipotezei tale as putea face; incat concluzia este simpla: intelegerea a capatat noi proportii.

Cu drag,
Valentin

În termeni medicali ceea ce am vrut eu să exprim se cheamă schizofrenie.În poezie nu mă contrazic, prin faptul că nu eul propriu face afirmațiile \"E uman\" și nici nu sugerează ideea că nu vede dincolo de prezent.Toate acestea sunt spuse de \'ea\'. În prima și ultima strofă nu există scindare a eului, doar la trecerea dintr-un paragraf la altul.Încât în: \"E uman, atât vroiam de la tine;
Lasă povara conștiinței tale
Să atârne pe umerii mei.
Nu vei primi încă iertare,
Doar păsuire până-ți vei aminti.\"

și

\"Te vei trezi când vei confesa fapte…
Ce încă n-au străpuns zorii prezentului,
Dar care te macină de-acum,
Atunci…te vei ierta pentru viitor
Iar eu doar voi mângâia.\"

există un singur eu-foarte important pentru final. Acea mângâiere se aseamănă cu o grație divină(de aici referirea la Biblie). Cu alte cuvinte eu=entitate, tu=eul propriu.
(astfel lucrurile se înlănțuie logic)

Îți mulțumesc iar pentru răbdarea de a comenta nu numai poezia ci și afirmațiile mele.

Cu respect,
Valentin

Daca această poezie v-a plăcut atunci și-a îndeplinit scopul...

Cu respect,
Valentin

Fara ca macar sa fi fost ridicata vreo intrebare deja pot spune ca am gasit un raspuns: inspiratia ta vine dintr-o cautare zilnica...Poate ca daca nu as fi aflat acest lucru nu ti-as fi inteles poezia. Ma regasesc in acea dorinta de a ascunde, insa niciodata nu imi prea reuseste. Cineva tot gaseste o usa ce-am uitat-o deschisa, si, din pacate, adeseori simt, dupa ce imi viziteaza sanctuarul, ca acea usa trebuia sa ramana inchisa...
P.S: de fapt nu a fost nici un sfat, ci doar o perspectiva:)

Cu apreciere,

Valentin

Cred ca am dat copy și paste greșit, nu m-am mai uitat pe el de aseară. Frazele pot fi un pic mai ciudate, toate sunt traduse din engleză! Voi cauta sursele și le voi menționa în curând.

Stiu ca sunt preexistente dogmei, insa ma refeream ca astazi se pune mare accent pe biserica in sensul ca reprezinta cam singura cale de a accede catre divinitate. Am fost invatati ca aceasta institutie face legatura intre om si Dumnezeu, iar acum ignoram noile descoperiri. Nu trebuie uitat ca Biblia a fost scrisa in 1500 de ani de aproximativ 50 de autori (si a continuat sa fie scrisa si in sec 1 AD), incat ma intreb: cand trebuia sa fi incetat a mai fi scrisa? Noi am ales ca nimic sa nu mai fie adaugat desi scrieri din acea perioada continua sa apara si poate care, daca ar fi fost descoperite acum 1000-1500 de ani, ar fi avut un alt impact. Cand am folosit timpul trecut in afirmatia anterioara, nu m-am referit ca ar fi demolat Biserica in anul 60 AD, ci in prezent.

Cu respect,
Valentin

Multumesc pentru aprecieri si imi ofer scuzele pentru intarzierea raspunsului. Cand e vorba de poezie(literatura) la mine cam sufera tot, dar am notat aprecierea voi avea grija si la forma. Totusi, ma gandeam ce anume la forma ar trebui imbunatatit?
Va multumesc din nou pentru timpul acordat.O zi buna!

Cu respect,
Valentin

P.S.| mi s-a ars calculatorul asa ca orice intarziere in raspunsurile mele este posibila

Mă uitam la moto-ul ce-l aveai pe site, și m-am gândit că este uimitor de apropiat unul care îmi place și mie foarte mult: \'Res ipsas rerum Effigies notat\'. Chipul lucrurilor deșteaptă în noi înseși lucrurile. Ma bucur sa observ acest detaliu...

Cât despre poezie, mă îndoiesc că ne simțim \'sexul tare\' dacă apărem în câteva versuri( apropo la ceea ce spunea Loredana).

Cu respect,
Valentin

Vina nu-mi aparține, cred că \"se pierd pe drum cuvintele\". Nu depinde de mine, încât textul rămâne așa. Mulțumesc pentru atenționare!

Cu respect,
Valentin

O voi lua treptat…
De ce am folosit marca femininului…în primul mi-ar plăcea să-ți imaginezi o stea căzătoare… După cum știi lasă în urma ei o dâră de lumină, asemănătoare cu cea a unei comete(deși de mai scurtă durată și cu o altă compoziție)- mă refer în planul vizual. Termenul „cometă” provine din grecescul „kometa” în traducere directă: stea cu plete. Pletele pot însemna înțelepciune(nu va fi cazul în poezie) dar sunt și o caracteristică a sexului frumos…
Ai dreptate, steaua căzătoare are rolul de a anunța moartea, care va fi mai mult metaforică. După cum m-ai învățat(fie că ți-ai dat seama sau) un text poate fi interpretat în mai multe feluri, varianta mea ar fi sunat cam astfel:
„Sclipeau pe cer gânduri furate”- imaginea creionată este realizată de undeva din afara planului celest( pentru a vedea cerul nu trebuie să fii o parte din el), ca și cum cineva ar privi de jos în sus(apare mai târziu și în poezie :”privea acum, în sus, uimită”). Următorul vers vine și întărește afirmația:”Iluzii albe pierdute în noapte”. Iluziile se referă la stelele ce fac parte din boltă, care prin faptul că sunt pe aceasta nu văd că albul ce le reprezintă este de fapt înghițit de întuneric.
Și totuși ceva declanșează căderea uneia dintre stele. Acel ceva se va dovedi a fi singurătatea. Dar prin faptul că a căzut, acum, poate vedea întunericul de care aminteam. Însă spre deosebire de acesta ea are o trăsătură ce o face diferită:încă nu și-a pierdut lumina-esența zeității sale.
Urmează partea cu abisul și umbrele ce fac parte din el. Prin definiție, umbra nu poate exista decât în absența luminii, de aici „Fugeau umbrele avide/ Speriate să nu piară”. Următoarele 2 versuri fac trimitere la trecut „Lumina cumva le arde/ Sufletul de odinioară”. Întrebarea ce se ridică este: de ce sufletul de odinioară și nu cel prezent?(ar fi fost la fel de logic).
Strofa a treia reprezintă, poate, trezirea la realitate: în această lume nouă nu numai că este singură dar nici nu poate fi acceptată. Încât singura alternativa este de a renunța la propria esență. Puterile sale de zeitate erau reduse doar la una: aceea de a își provoca durere…prin ea să se purifice, ca apoi să nu mai simtă nimic…
Dar nu avea să fie astfel, deoarece ciclul se repetă: o nouă stea cade din boltă. Însă ceva se întâmplă…razele o ard,așa cum ,la rândul lor, razele sale ardeau umbrele din jur. De fapt întunericul, abisul erau stele căzute care fugeau de ele însele…de imaginea a ceea ce au pierdut.
Am vorbit metaforic deși nu sunt prezente chiar toate ideile. Sunt implicații și în planul real, nu voi insista asupra lor.
Sper că ce am spus are ceva logică…ceea ce vezi tu acum este a treia variantă a poeziei( am fost mulțumit de ea), prima a fost scrisă cu mai mult de un an în urmă.

Din păcate nu folosesc Yahoo Messenger(este cronofag), încerc să-mi limitez accesul pe internet-am bacalaureatul anul acesta și timpul meu e destul de limitat. Mi-ar veni mult mai ușor să folosesc e-mail-ul. Dacă vrei…ar fi un schimb de impresii off-line.

Numai bine,
Valentin

Titlul mi-a adus aminte de un vers din ceea ce am scris cu mult timp in urma. Imi place ca aceleasi cuvinte pentru tine au o noua semnificatie. Spor in continuare, si alte texte la fel de frumoase.

Tot la fel de interesante sunt cele descoperite prin 1945 tot la Marea Moarta. Desi datau din anii 60-80 AD, au fost considerate erezii de catre Biserica Catolica. Prin ele Biserica era demolata, caci spuneau ca Dumnezeu poate fi gasit nu doar intr-o cladire de piatra, ci sub orice piatra.

Cu respect,
Valentin

Ma bucur ca iti place, din pacate acum nu am timp sa schimb nimic. Sunt in febra examenelor si am cam multe pe cap, insa cand totul se va termina ma voi reintoarce si voi vedea.
Ma bucur sa mai aud de tine.

Numai bine,
Valentin

Mă uimești într-un mod plăcut. Mesajul poetic este mai simplu decât în alte dăți, pe care l-ai și înțeles. Însă simplu nu înseamnă că nu poate fi și frumos. Sursa de inspirație este un pic diferită, a avut la bază o discuție pe care am avut-o cu o persoană cu ceva timp în urmă (puțin plasticizată, desigur).

O seară placută!

Așa e Cătălina...prima oară când scriu proză. De aceea și începutul timid (textul e destul de scurt).
Anamaria...îți mulțumesc pentru indicații au fost notate și în curând vor fi puse în practică.

Numai bine,
Valentin

Cand am spus \"furat\" ma refeream la compozitie. Eu obisnuiesc sa scriu versuri scurte cu rima. Textul de mai sus reprezinta o intoarcere de 180 grade.

Mă gândeam la compromisuri, relațiile umane sunt caracterizate de acest cuvânt. În general nu e ceva negativ, dar de fiecare dată pierzi ceva. Întrebarea care mă neliniștea era: cât de mult se merită să renunți pentru a te înțelege cu cei din jur? Când încetezi a mai fi tu?(am și o poezie încă nefinisată). Încă nu știu dacă am aflat răspunsul. Oricum „life is a journey not a destination”.
Sunt persoane care au ajuns atât de departe încât nu mai au nimic de pierdut. Mai rău e faptul că nu pot concepe că se putea și altfel…
„…nu există durere mai mare decât să fii un înger în iad, în timp ce un diavol este oriunde la el acasă”.(Martin Page)

Numai bine!

Chiar te rog să mai comentezi textele,îmi face plăcere să am cu cine discuta.Este în primul rând vina mea că ideea nu reiese chiar atât de ușor.Textul rămâne ambiguu..
Ești prima persoană care mi-a dedicat atât de mult timp,nu pot decât să mă închin și să-ți ofer mulțumiri.

Cu apreciere,
Valentin

Am anumite „ticuri verbale” mai ales când este vorba de persoane necunoscute a căror privire spre trecut se dovedește a fi mai adâncă decât a mea…
Un comentariu deosebit de interesant, am versurile alături și uitându-mă la ele am realizat că, dacă privesc poezia ca un tot unitar, ideea reliefată este mult mai complicată decât mi-am dat seama la început. Am dorit o notă de ambiguitate, asta-i adevărat…din motive care vor devine clare imediat.
Fragmentarea de care îmi aminteai este prezentă nu numai în acele 2 versuri ci în toate unitățile strofice. Mai exact sunt 2 planuri: 1.cel reprezentat de mine („Am uitat…/ Și zâmbetu-i vag cădea pe buze Ca o alinare peste gânduri confuze.) 2.cel reliefat printr-o altă prezență( cele 2 strofe mai ample). Vocea poeziei se scindează în mod aproape imperceptibil.
Eu sunt limitat doar la un rol de observator(„am uitat”- realizez că ceva în mine lipsește,
„Și zâmbetu-i vag cădea pe buze/ Ca o alinare peste gânduri confuze”- doar o mimică a feței cu implicații sufletești pentru eul meu). Se poate observa că toate gândurile mele se opresc într-un timp prezent cu implicații la fel de actuale. Natura mea umană („E uman” din prima strofă- idee sugerată de cealaltă prezență) mă împiedică să văd dincolo de aparențe, în viitor...
Acum vine partea mai complicată…cel de-al doilea plan. Se observa o anumită superioritate dar și înțelegere(„E uman”), care provine ,aparent, din partea unei ființe ce și-a depășit condiția. Cât despre următoarele versuri, tonalitatea inspiră ceva din textele biblice(„Lasă povara conștiinței tale/Să atârne pe umerii mei.”)- un exemplu elocvent:”Lăsați copii să vină la mine”(lăsați copii=lasă povara; să vină=să atârne).
În final: „Te vei trezi când vei confesa fapte…Ce încă n-au străpuns zorii prezentului,”. Poate chiar cheia dezlegării misterului… Pauza este necesară pentru ca eu să pot asimila ceea ce se cere de la mine( ceva în genul unei spovedanii). Cuvântul „fapte” are o importanță deosebită. Atunci când se vorbește de viitor se poate spune: gânduri, visuri,etc- unicitatea constă în folosirea lexemului „fapte”. Dacă am sta să analizăm toate acțiunile noastre am realiza că ele converg către un inevitabil…
Aș mai putea vorbi mult dar mă opresc aici.
Nu știu ce idee să aleg…Ce mi-ai recomanda( având în vedere noua perspectivă)?
Îți mulțumesc pentru răbdare, îmi ofer scuzele că am putut face mai scurt comentariul meu.

Cu respect,
Valentin