Iubire
Fã-mi din ureche cochilie de vânt, Briza mãrii sã o aud cântând, Iubito, şopteşte-mi uşor în gând, Apleacã-te sã te descânt. Pe spate-ţi fac brazde în nisip, Ondulând, în cuvinte ce ţi le
La capãtul eternitãții
Timpul cristalizeazã esența materiei Ca o reflexie într-un geam înghețat Ce-nfloreşte-n crãpãturi spre marginea ei, Se sparg şi cad în neant. Vechii demoni strãlucesc pe degetele stãpânilor
Interiorizare
Coboară din pat și stinge luminile din rai nu uita, te rog, și geamul de la bucătărie să n-aud nici gemetele din iad să închizi și ușa să nu mai intre nimeni în seara asta vreau
Să crești
Să crești că apă este din belșug și că vântul te mângaie alene să crești fără să știi Să crești că pământu-i roditor și că soarele n-apune că nu sunt nori sau ploi sau vijelii care să te
Uitare
Sunt atâtea nopți în care adormeam cu tine-n gând iar mintea imi era goală de tot ce însemn eu Durerea mea e precum văi ce poartă semn de-al lor mormânt ale unor ape care au trecut și nu mai
Simțind
Sentimentele mele au crescut mâini făcute să se-ndrepte către tine și s-au făcut precum arbori ce se întind tăcut către lumină sentimentele mele au crescut ochi ce au învățat să te vadă și
Rădăcinile răului
Zicea cineva deunăzi că răul este doar absența lui Dumnezeu cum frigul e doar absența căldurii dar nu cred astfel de cuvinte nu cred că Dumnezeu poate fi absent din ceea ce a creat și chiar
Liniște
Mă duc să îmi cunosc vechi prieteni pe acei pe care nu cred ca i-am știut vreodată cei ce-au stat lângă mine și n-au zis niciun cuvânt cei ce m-au ascultat în liniștea de lângă mine care nu m-au
Celei ce există
cu mâini de fulg, de vânt, de gând zburdai ades pe pielea mea mă înfior și acum când de gât ușor se atingea cu buze moi, cu vis, vioi te plimbai încet pe fruntea mea iar pe furișul gurii suav
Twilight
Am văzut întunericul în forma sa cea mai pură am văzut și lumină așa cum trebuie să fie ea am speranțe multe dar visuri puține căci în final nu era nici întuneric, nici lumină nu erau nici
Metafizic
cine știe poate că au dreptate când spun că după ce mori te întorci în nu știu ce târâtoare sau altă insectă zburătoare și învățați să orbecăim prin întuneric într-o viață anterioră ne
Simpla tăcere
De ce să scrii când uneori poezia știe să suspine să râdă să și simtă de ce să scrii când poți doar să o asculți
În zbor
Și astfel iau ce a rămas să fac din speranțe bulgări de zăpadă îi strâng în mână și îi topesc privesc cum curg încet spre cer în fluturi albi roiesc în zbor se ridică și doar sclipesc
La apus
Orizontul se naște in ochii tăi căprui pământul li se inchină la picioare subțiri se-ntrevăd printre gene delicate raze de lumină ce descresc încet spre buze trandafirii ușor se sting iar
Umbrele mele
Umbrele mele nu cunosc niciun nume Vin și pleacă doar atunci când își doresc Au găsit în mine un scut de lumină Stau la adăpost de mine și șoptesc Umbrele mele nu cunosc nicio
Niciun înger
Astăzi este cea de-a șaptea zi și îngerii dorm la ore mai târzii într-o astfel de liniște când totul se uită și nimic nu mai trebuie iertat pot gândi în sfârșit cu voce tare eu sunt cel fără
Atunci da
Văd că sângerezi și îmi întinzi mâna, dar nu... și ochii mei văd doar că sângele ți se va face apă Te zvârcolești ținând mâna încă apăsată pe rană, tot nu... trupul meu îmi zice câteva
Din nimicuri
Știu că dacă voi întoarce fața totul va fi așa cum îmi imaginez prefer să mai rămân așa cu spatele și să forțez sfârșitul să mă aștepte pe mine da, pe nimeni altcineva decât pe mine nimic din ce
Deja
Nu m-ar mira ca într-o seară, aproape de când stelele tac să adorm mai bătrân decât voi fi vreodată ca apoi să mă trezesc în patul meu de-acasă cu ceaiul cald aburind pe masă și să simt ce n-am
Pocal de apă
Am scufundat pocalul în izvor de apă limpede acum nu a mai curs sânge mă uit în jur și nici lumea nu s-a oprit în loc să suspine să strige sau să plângă, atunci nimic grav nu s-a întâmplat.
Ultima linie
‘O minte deschisă este ca o fortăreață ce își abandonează porțile și zidurile’ Voi lăsa scepticismul ca primă linie de apărare, gânduri vor intra însă sub acoperirea nopții multe vor pieri în
Păsări prădătoare
Monoliți de piatră stau nemișcați pe pământ, stoluri de păsări prădătoare încercuiesc cerul în umbre căzătoare se desprind rupând bucăți de piatră cu ghiarele de fier scrâșnesc și se
Din scrieri
Un gând, un sentiment, un colț de minte pe care scrie – „nici nu priviți, cutia Pandorei încă nu a fost deschisă, aici zac monștrii sacri, făuritorii de vise ai unei infame realități, cei ce
Încă nu râd
Lumina ochilor se stinge în galbenul pierdut al obrajilor mâna stângă îmi tremură sub atingerea pierdută a toamnei mă uit pe străzi cum iubirea încă mai batjocorește moartea însă mie tot nu-mi
