Iubire

M-a atras poemul, deoarece și eu am scris ceva asemănător. Și nu doar din acest motiv, ci pentru că versurile au o doză mare de lirism. Prima strofă îmi place mai mult, probabil pentru că sunt și subiectivă. Tot aici, dacă ați optat pentru această formă de aranjare a versurilor și pentru folosirea semnelor de punctuație, este recomandat să adăugați virgulă și după substantivul iubito.
De asemenea, trebuie pusă virgulă și după substantivul iubire, din ultima strofă. Deși, dacă îmi permiteți o părere, ar trebui un pic reconstruită strofa; are sentiment și tocmai din motivul că are foarte mult, cuvântul iubire pare în plus și pare nefiresc pentru că nu demonstrează plenitudinea trăirii, ce răzbate din text.

Am actualizat, multumesc!

Care este numele poeziei la care va gandeati?

Nu contează care este titlul poemului la care m-am gândit... Important este că poemul acesta al dumneavoastră mi-a adus acea energie/ emoție pozitivă, optimistă care s-a produs odată cu lectura lui. Și mi s-a părut firesc să las un semn de trecere și lectură! Multă inspirație în continuare!

problema la acest text o reprezintă, în primul rând, timpurile verbale. Imperativul din prima strofă sugerează o dorinţă incantatorie, o rugăminte până aproape de poruncă adresată iubitei, iubita aflându-se într-un plan vertical, la o distanţă nedefinită, conform lui apleacă-te. Ea aflându-se, deci, la o oarecare distanţă, trecerea la indicativul prezent din strofa a doua este nepotrivită, anacronismul fiind deranjant. S-ar cere conjunctivul, ca posibilitate şi realizabilitate. Să-ţi fac brazde, să ţi le zic, să atârne. Mai ales că strofa a treia se întoarce la distanţarea din prima, evidenţiată şi de versul imperativ "Ia-mi palma şi ţine-o lângã tine strâns", urmat, iarăşi, de un verb la indicativ prezent, răsărim, care şi el ar trebui tot la conjunctiv. Deci, alternarea greşită a timpurilor verbale confuzează cititorul cu privire la firul narativ, anacronismele fiind evidente. Mai apoi, rimele din prima strofă sunt nepotrivite, distrug libertatea ideatică, o aruncă în derizoriu. Idem rima din strofa 3, din primele două versuri, şi asonanţa din ultimele două. Un titlu inspirat ar fi cochilie de vânt, care este şi metafora de forţă a textului. Textul însă trebuie refăcut cap-coadă, ajustându-se timpurile verbale şi eliminând rimele inutile. Dacă s-ar apela la o tehnică mai complexă, cu rimă interioară în loc de rimă finală, poate că nu ar fi deranjant. Dar ar trebui utilizată această tehnică peste tot, aşa că versul alb ar fi mai uşor de cizelat. Observ că sugestia de reconstruire a doamnei profesoare Elena Papadopol a fost foarte subtilă, fără a deranja cumva starea de graţie a autorului, aşa că mi-am luat eu inima în dinţi şi am intrat adânc în analiză, înspre binele textului şi al autorului lui.