Din semne

La o răscruce de drumuri doi călători se întâlnesc, unul venind de pe poteci de munte și celălalt croindu-și cale dinspre vale. Singuri, pe marginea unei prăpastii, își continuă drumul împreună căci liniștea uneori se dovedește a fi prea mult de suportat pentru un singur suflet. - Iată un pod! zice cel venit din câmpie. Înseamnă că nu suntem doar noi cei care am trecut vreodată pe aici, au mai fost și alții. - Au mai fost…și ca să le ușureze drumul celorlalți au făcut un pod. Din grija lor noi vom continua mai ușor. Crestele munților creșteau odată cu umbrele, noaptea nu era departe. Supuse frigului cele două trupuri începeau să se resimtă pentru prima oară. Reci erau pietrele pe care picioarele se încăpățânau a le urca. Nu după mult timp un adăpost se întrezărește printre stânci. - Vom avea unde să înserăm astăzi. Ba chiar mai mult parcă aud și un izvor de undeva din apropiere. Ne vom potoli și setea… - Așa e…cineva din iubire pentru ceilalți s-a oprit din drum și a lăsat în urmă acest umil acoperiș. Fapta nu a rămas nevăzută, căci Domnul lui a venit și a binecuvântat locul cu un izvor. A doua zi după ce s-au trezit cei doi, cel ce venea dinspre munte se oprește și-i spune călătorului: - De acum vei merge singur, eu mă voi întoarce pe poteca pe care tu ai ales-o și-ți voi binecuvânta toate semnele pe care mi le-ai lăsat în urmă, căci tot atâtea vei găsi în continuare…