Cojocaru Valentin

Am actualizat, multumesc!

Care este numele poeziei la care va gandeati?

Mulțumesc pentru steluță!
Acordul este la plural, nu doar timpul se sparge, ci şi crãpãturile (aluzie la un spațiu multidimensional), geamul, materia. Ideea este de plural (tot / toate).

Ți-am citit și eu \"expediție într-un colț de cameră\". Acea \"scânteie or ceva asemănător\" se regăsește și în versurile tale, poate ca nu la fel de \"ilar și încâlcit\", însa totul \"depinde mult și de timp\". Recitind, uneori versurile devine ilare, alteori încâlcite, iar cel mai adesea rămân doar o reflexie a acelui \"colț de cameră\", versurile nu au nicio formă.

Cu apreciere,
Valentin

Obiceiurile vechi mor greu… Scriu pe acest site de vreo 10 luni versuri cu rimă( de fapt am început acum 4 ani) așa că stilurile se mai combină. Păstrez o anumită reținere, îmi va trece( cât mai curând sper).
M-am gândit la picioare deoarece am continuat ideea din primele versuri (referitoare la călcat, călcâie…picioare). Ținând cont că voi elimina primele versuri, nu văd nici o problemă în a înlocui lexemul „picioare”. Durerea nu era sistematizată, însă poate fi observată o extindere a ei (partea inferioară spre partea superioară). Într-un fel, invers ca în Luceafărul (ai făcut odată comparația asta, așa că o voi folosi și eu). Dacă în ultima strofă era „Nemuritor și rece” – „castelul de gheață” al rațiunii așa cum îi spunea Barbilian (dacă nu mă înșel), acum trupul (însă nu numai) este cel care simte timpul.
În poezie am început să dezvolt o idee mai amplă (sper să găsesc „timpul” să o extind – mai mult ca probabil într-un text ce va ține de religie) despre moartea sentimentelor. 2 sunt versurile cheie în poezia de mai sus :
Căci timpul a ucis sentimente, măsura veșniciei/Până când timpul se va dovedi a fi esența tuturor lucrurilor.
Voi mai elimina și o parte din semnele de puctuație. Sunt deschis către orice, întotdeauna mi-a făcut plăcere să scriu versuri, deși nu am găsit în poezie un scop în sine, ci doar o melodioasă pasiune. Să-mi schimb stilul echivalează cu o renaștere.

Din păcate în perioada asta au loc simulări, și mai mă duc și la un concurs de șah...încât nu știu exact când voi finaliza ideea.

O seară plăcută.

Nu-ți voi raspunde in acelasi mod(măcar ca numele tău mă duce cu gândul la o anumită persoană din timpuri ce au apus). Cu tot respectul, e ușor să arunci cuvinte fără ca măcar să încerci să înțelegi, ci doar să judeci; ca apoi să ridici și întrebări. Dar îți voi oferi ceea ce cauți chiar și așa.
De la coadă la cap, deoarece oximoronul tău mi-a atras atenția(\"Dumnezeu, damn\"). În anul 1944 au fost găsite lângă Marea Roșie(sau Marea Trestiei) pergamente ce au fost considerate erezii de către Biserica Catolică, deși datau din anii 40-60 d.Hr. În acestea era speculată ideea ca Dumnezeu poate fi găsit și sub o piatră... în tot ce ne înconjoară. Nu cred în panteism, și ideea ce abia am menționat-o nu îl implică. Un răspuns...
Acum ce e mai ușor: prima întrebare. Se pare că încă ți-ai păstrat absența și nemotivarea: idolii pot părea divini pentru ca oamenii să nu-i judece. Însă ce-i ce lumesc (pentru a mă ÎNȚELEGE, Iisus Hristos a avut două firi: dumnezeiască și omenească) naște, prin excelență, contradicții. Iar rezultat creștinismului îl vedem și astăzi: a naștere la mult prea multe religii...
Îți recomand ca înainte să mă judeci măcar să citești Biblia...îți vei găsi răspunsurile acolo.

Îți mulțumesc pentru urare. Voi avea nevoie de noroc, mai ales la literatură. Eu sunt la profil mate-info! Nu mi se pare drept că trebuie să dau același examen cu cei de la filologie-eu am 3 ore/săptămână, ei au peste 5. Ție ți se pare drept!:)

Recunosc această concepție legată de cuvinte și știu că e o blasfemie și un lucru comun să folosești cuvinte banale. Pentru mine o poezie reprezintă doar o stare de rezonanță, de aceea faptul că un anumit final este previzibil nu e întotdeauna un lucru negativ.
Vă ofer un simplu exemplu: spuneați mai sus de ce să mă apuc și aveați dreptate, am deja câteva premii naționale la șah. Pentru mine e deja o reușită faptul că din atât de puțin ați putut trage atâtea concluzii.

Cu respect,
Cojocaru Valentin

Vă mulțumesc pentru trecere și timpul acordat. Foarte posibil să fi fost nevoie de un alt final, însă nu pot spune că am pus vreodată accent pe cuvinte.

Cu respect,
Cojocaru Valentin

Îmi aduc aminte de poeziile pe care le scriam în liceu când iubirea era sursă de inspirație și meditație. Ai surprins o imagine foarte plăcută prin versul: \"Cobori tu sau mă înalț eu\".
În rest pot spune că poezia păstrează puritatea acelei vârstei, ceea ce este un lucru de apreciat, prin faptul că, în timp, e unul dintre lucrurile pe care începem să le uităm.

Cu apreciere,
Valentin

Citind poezia cred că acele puncte de suspensie din titlu sunt binevenite, din punctul meu de vedere cred că aș fi pus \"mă gândeam atunci la moarte ca la un mod de a fi\" (desigur e doar sentimentul ce l-am trăit eu). Mă bucur să văd că prin cuvinte simple se pot creiona imagini puternice, în mod deosebit am apreciat: \"azi o fântână a căzut în femeie\". Nu cred că există un lucru care să ne schimbe mai mult decât gândul inexistenței.

Cu apreciere,
Valentin

Faptul ca sentimentele tale prind contur în cuvinte e un început pentru a ți se reflecta iubirea în ele.

Da, știu, însă această imperfecțiune se potrivește cu ceea ce doream sa exprim. De aceea nu am mai dat cu dalta pentru a crea ceea ce e unanim văzut ca o poezie.

Cu respect,
Valentin

Regăsesc în această poezie o liniște ce vine parcă din acele momente de răbdare ce însoțesc orice așteptare. De asemenea, citind, simt cum mă cum cufund într-o lume creionată de cuvinte colorate uneori vesele, alteori melancolice, la fel ca firea umană.

Cu respect,
Valentin

Aveti grijă la cuvintele pe care le folosiți.
\"Nici luna nu sa dus\", era corect: \"Nici luna nu s-a dus\" (cratima)
\"Dece noi doi nu am putea\", era corect: \"De ce noi doi nu am putea\" (spațiu lipsă)

Cât despre poezie, întotdeauna mi-au plăcut motivele cosmice, astfel încât le apreciez și aici.

Văd în poeziile tale asemănări cu modul meu de a scrie: aceeași simplitate, care ,cel puțin pe mine, mă atrage.
În ceea ce privește poezia îmi place ideea din penultima strofă: orice sentiment este mai bun decât niciunu, inclusiv ura este de preferat indiferenței.

Numai bine,
Valentin

Se pare ca iubirea ne inspira...uneori si deziluzia, sau mai ales ea. Intr-o lume de iluzii vedem numai ceea ce simtim, si credem atat de mult in ceea ce simtit incat devin realitate. Dar la un moment dat frunzele cad, lalele mor si dulcile noastre realitati devin iluzii.

Cu respect,
Valentin

Vad ca e prima ta postare pe agonia..asa ca merita primul comentariu.
Trebuie sa recunosc faptul ca e un pic diferita ca stil fata de ceea cu ce sunt obisnuit.
Apreciez ideea de purificare prin durere...adeseori, parca, e singurul lucru care ne face sa simtim ca traim.
Finalul e destul de dur, ca o mania a acelor Intrebari, adeseori fara raspuns.

Cu respect,
Valentin

Se pare ca pana ce citesc eu se face iarna,iara.
Oricum, imi evoca anumite imagini nostalgice ale acelei perioade.
Poezia este simpla, asa cum ar trebui sa fie si fericirea si datorita acestui lucru imi place.

Cu respect,
Valentin

A trecut ceva timp de cand nu am mai fost pe aceasta pagina...
Imi aduc aminte si am regasit ce anume imi place la poeziile dumneavoastra, au un ritm si o melodicitate placuta. Sunt trasaturi pe care le-am apreciat intotdeauna.
As avea doua observatii...daca se poate.
Prima observatie, vad ca va place sa scrieti cu rima...incercati sa faceti sa rimeze si parti de vorbire diferite. Ofera un plus de atractivitate poeziei.
A doua observatie, desi poezia curge foarte placut, la final raman cu impresia ca ideea textului e mai putin relavanta, decat modul in care suna. Va recomand sa va ganditi intai la o idee si apoi sa o puneti, melodios, in versuri...

Cu respect,
Valentin

Nu îmi doresc să aplic în mod direct Teoria relativității (presupunerile făcute de mine sunt complet diferite), ci doar să ridic o întrebare, aceea ar fi : dacă ai modifica ceva în trecut s-ar modifica prezentul așa cum îl știm (un timp continuu) sau modificările din trecut nu ar influența viitorul deja creat ci ar da naștere la unul complet nou, însă care nu s-ar intersecta cu acela deja creat?
La acea mică ecuație singura soluție care are sens este cea în care distanțele sunt egale cu zero (nu pot exista distanțe logice negative) sau cea în care
trecutul s-ar propaga și ar modifica viitorul cu o viteză mai mare decât acel v... și de fapt ecuația ar fi (v+v1)*t = v*t + d1 + d2, oricum la fel de interesant ar fi de aflat de unde anume este imprimat acel v1 suplimentar (pentru ca viitorul să fie modificat).
Așadar întrebarea mea este: modificând trecutul se modifică și ceea ce deja a fost creat sau se crează un nou viitor pe o axă diferită a timpului ?