Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Timp sau spațiu continuu

3 min lectură·
Mediu
Haideți să ne propunem un experiment: avem 3 puncte A,B,C și două obiecte unul așezat în punctul A și cel de-al doilea în B. A - - - B - - - - C (liniuțele reprezintă distanța dintre acele puncte) Considerăm distanța dintre A si B ca fiind d1, iar dintre B și C ca fiind d2(diferite de zero), presupunem că imprimăm corpului aflat în B o viteză egală cu v. Acum vom face două presupuneri: 1. că timpul este continuu, adica avem o singură axă pe care se scurge un timp T (pentru ambele obiecte) 2. că ne putem întoarce în trecut să modificăm poziția unuia dintre corpuri 3. că nu putem depași viteza luminii Luând în considerare cele două presupuneri, ne întoarcem în trecut și plasăm corpul A (pentru simplificare tot cu viteza v) în punctul în care va fi corpul pus în B în viitor după timpul t1, cât ne-a luat să ne întoarcem în trecut, să poziționăm corpul în acel punct comun (C) și să ne întoarcem în prezent (ce e sigur diferit de zero prin faptul că parcurgerea unei distanțe nu se face într-un timp egal cu zero, prin faptul că viteza nu poate fi infinită, conform teoriei relativitătii, iar noi trebuie să mutăm corpul din A în C adică o distanță d1+d2!=0). Acum se ridică întrebarea ce anume se va întâmpla când ne întoarcem în viitor? 1. cele două corpuri vor fi unul lânga celălalt 2. cele două corpuri nu vor fi unul lângă celălalt 1.Daca acest caz e adevărat atunci, conform presupunerilor făcute: v*t1 = v*t1 + d1 + d2 , adica d1 + d2 =0 ceea ce e fals (conform ipotezei) - știind că d1 + d2 != 0 rezulta că distanța parcursă de obiectul din A pentru a-l aduce în C a fost parcursă, din punctul de vedere al obiectului din B, cu o viteză infinită (pentru ca timpul să fie zero) => a treia ipoteza ar fi eronată (adica ar fi posibile viteze mai mari decât cele ale luminii) => întoarcerea în timp ar influența viitorul 2.În acest caz întoarcerea în timp nu ar influența viitorul deja creat ci ar duce la crearea unor timpi paraleli sau divergenți, ceea ce ar infirma existența unui timp continuu. Nu se poate conchide care dintre cele doua ipoteze este adevarată...însa din experimentele deja efectuate asupra Teoriei relativității, care o confirmă, cea de a doua ipoteză ar fi cea corectă, întoarcerea în timp nu ar influența viitorul, conform ideilor prezentate. Oricum, dorinta acestui experiment a fost acela de a arăta că un timp continuu si Teoria relativității nu pot exista simultan. Orice completare este binevenită.
035869
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
441
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Cojocaru Valentin. “Timp sau spațiu continuu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cojocaru-valentin/eseu/1801255/timp-sau-spatiu-continuu

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@marius-surleacMS
Marius Surleac
Să punem problema altfel: ce înțelegeți prin continuitatea spațiului și timpului, dilatarea spațio temporală?
Am observat că se vrea o schematică prost înțeleasă a teoriei relativității generalizate. Apoi, acolo sunt trei presupuneri, nu două; al doilea pasaj este foarte neclar - cititorul nu cred că va înțelege prea bine ce ați vrut să demonstrați. Apoi cele două distanțe nu sunt egale. Din formula respectivă pe care ați scris-o mai sus, diferit de d1+d2=0 mai reiese că d1=2d1+d2, de unde rezultă că d2=(-d1) - ceva complet eronat (unde v*t1=d1, v=cst.)!

Atenție și la diacritice, că textul duce lipsă de multe!

Cum am spus într-un comentariu anterior, dacă este să scriem despre teorii - măcar să nu deviem de la subiect! Nu mai pun întrebări!

CERN-ul bată-l vina!

Cu sinceritate,
Marius
0
@victor-potraVP
Victor Potra
Trimite-i dom\'le să citească Stephen Hawking, Scurtă Istorie a Timpului, și hai la o bere, că e clar că sunt cu zece ani în urmă apropo de progresele din fizică... :)
Apropo de CERN, în fața geamului meu vorbeau ieri doi drogați, în timp ce ascultau manele la telefon (reală, nu e poantă):
- Ai auzit, bă, de ăia cu gaura neagră?
- Da, dare-ar dracii în creierii lor de savanți! Ce dracu\' n-or sta liniștiți...
:)))
0
@cojocaru-valentinCV
Cojocaru Valentin
Nu îmi doresc să aplic în mod direct Teoria relativității (presupunerile făcute de mine sunt complet diferite), ci doar să ridic o întrebare, aceea ar fi : dacă ai modifica ceva în trecut s-ar modifica prezentul așa cum îl știm (un timp continuu) sau modificările din trecut nu ar influența viitorul deja creat ci ar da naștere la unul complet nou, însă care nu s-ar intersecta cu acela deja creat?
La acea mică ecuație singura soluție care are sens este cea în care distanțele sunt egale cu zero (nu pot exista distanțe logice negative) sau cea în care
trecutul s-ar propaga și ar modifica viitorul cu o viteză mai mare decât acel v... și de fapt ecuația ar fi (v+v1)*t = v*t + d1 + d2, oricum la fel de interesant ar fi de aflat de unde anume este imprimat acel v1 suplimentar (pentru ca viitorul să fie modificat).
Așadar întrebarea mea este: modificând trecutul se modifică și ceea ce deja a fost creat sau se crează un nou viitor pe o axă diferită a timpului ?
0