Poezie
Interiorizare
Combustia liniei
1 min lectură·
Mediu
În acele momente în care
Lumea mi se pare mult prea mare
Să mai cuprindă și punctul din mine,
Căci a văzut deja și fericire și durere
Încât s-a săturat tot simțindu-ne,
Punctul din mine nici nu mai tresare,
Doar așteaptă într-o stare de germinare
Și se-nfruptă din lumina altui soare;
Nu-și consumă nimic din esență
Fiindcă noaptea va veni cu siguranță.
Unde sunt zilele cu trei aștri
Cu, oricare din ei, doi efemeri?...
Punctul din mine s-a născut noaptea
Și încă mai tânjește după ea.
Această sămânță nu dorește, nu visează
Să se piardă dând foc la o nouă rază,
Ca apoi să devină o parte din lume
Și încetu’, cu încetu’ să se autoconsume.
023117
0
imi place.