Poezie
Spune-mi
1 min lectură·
Mediu
Iubești viața, nu-i așa?
Mă întrebă cineva deunăzi
Când te bucuri de frumusețea
Pură a unei simple flori
Și când sufletu-ți suspină
Cuprins de nevăzute mistere
Voind ca orizonturile să se-nchidă
În labirinturile pierdute-n sine.
Hai, spune-mi că și tu
Tresari în fiecare dimineață!
Zicea cu tinerețea-i arzând în ochi
Văzând cum lumea se reinventează
Într-o frunză, chiar într-un strop de rouă
Nimic nu rămâne la fel sau poate
Ne schimbăm și noi odată cu totul.
Cum să iubești când nimic nu-ți aparține
Viața? Un dar primit și apreciat însă
Ușor a fost dat ușor va fi luat
Păstrând ca ultimă sfâșietoare dorință
Să te întorci de unde ai plecat
Toate acestea au fost doar în gând
Căci tu mă vei învăța să iubesc tăcerea.
022.620
0
\"Văzând cum lumea se reinventează
Într-o frunză, chiar într-un strop de rouă\" si
\"Un dar primit și apreciat însă
Ușor a fost dat ușor va fi și luat\"-desi cred ca ar trebui sa renunti la acest \'si\' de la \'va fi siluat\'. Cred ca pastrezi o mai buna cadenta, muzicalitate, daca renunti la el. Limbajul poetic este ceva mai simplu decat in alte poezii de-ale tale, in care te aplecai mai mult catre un limbaj metaforic. Imi place ideea acestei conversatii cu un alt sine. Eu ma intreb, eu imi raspund ca frumusetea si viata sunt altfel in fiecare frunza. Intrebarile din incipitul primei si ultimei strofe, initial pline se speranta \'iubesti viata, nu-i asa?\', apoi ultima, ca o concluzie retorica \' cum sa iubesti viata cand nimic nu-ti apartine?\'-aici ai putea folosi topica normala, fiind usor fortata inversiunea ta. Incepand cu versul acesta, se simte o nuanta de negativism. INSA, in ultimele doua versuri, ai revelatia ca toate aceste intrebari care iti trec prin minte intr-o vesnicie sau secunda, sunt inutile. Caci ce conteaza cu adevarat este sa iubesti tacerea, nu sa intelegi Cuvantul. Daca asta ar fi posibil vreodata.
toate cele bune,