Claudiu Tosa

Un text care eu personal nu prea m-am lamurit de unde incepe si unde se termina. In incercarea de surprindere a unei emotii (probabil), poemul a sfarsit prin adoptarea unei forme de tip "loop", ceva care se repeta si care se poate termina in orice moment pentru ca ceea ce transmite pare a fi mereu la fel.

In ceea ce priveste "infinitul" si "albastrul" sunt precum "tamplele" si "coastele", niste constructe poetice atat de mult folosite in clasica poezie, incat risti sa repeti ceea ce altii deja au zis sau mai rau, sa nu te ridici la standardul deja existent.

Am ramas totusi cu impresia unui poem neterminat, metafora insa este reusita. O expunere un pic mai "laborioasa" ar fi fost de bun augur, inca vreo 3-4 versuri cred. Imi plac textele care ma pun pe ganduri sau care imi ofera o alta perspectiva asupra anumitor lucruri cotidiene.

Victor, ar fi fost poate mai bine sa le aranjez altfel, anume, sa incep cu un text scurt, asa incat cititorul, inainte sa se sperie de lungimea postarii, sa aiba ocazia sa citeasca ceva scurt pentru a-si face o idee si a hotara daca vrea sa mearga mai departe. Vocea aceea matura despre care vorbesti inca incerc sa ma conving ca exista uneori, dar de cele mai multe dati nu ma gandesc la ea pentru ca incep sa devin prea autocritic. Finalul primului poem a avut asupra mea aceeasi impresie ca si la tine. Iti apreciez foarte mult sinceritatea si iti multumesc.

Cristina, iti multumesc pentru cuvintele frumoase dar si pentru comentariul consistent. Postarea am gandit-o intocmai precum spui, ca pe o pledoarie. Unele din texte sunt (mai) concentrate, asa este, altele sunt mai aerisite. In ceea ce priveste atmosfera intima si verosimila, daca ai simtit asta este foarte bine, inseamna ca am reusit ceea ce mi-am propus. Comparatia cu statuile vivante ma face sa zambesc si ti-as spune mai multe dar as incepe involuntar sa-mi explic textele si nu as vrea sa alunec in zona respectiva. Dar comparatia e foarte aproape de adevar si coincide cumva cu anumite principii pe care le am. Am si eu momente din acestea cand citesc ceva uneori si mi se pare ca si eu as fi scris acele lucruri. Iti multumesc pentru feedback si de asemenea pentru semn.

Ottilia, e un ciclu incomplet, va urma si partea secunda. O sa vedem daca iti va placea la fel de mult. Intotdeauna am fost de parere ca ceea ce se scrie trebuie simtit ca fiind viu si dinamic, precum spui. Prin urmare daca la tine a ajuns asa nu pot decat sa ma bucur. Da, sunt mai multe tablouri independente, in esenta fara legatura intre ele, facand insa parte din ceva mai mare. Multumesc pentru prezenta, comentariu si semn.

Ioan, sper ca intr-o zi, anume vara viitoare, sa il putem vizita impreuna pe Romica dar sa si povestim amandoi despre matematica (as avea si eu cate ceva de spus la capitolul asta). Ma bucur ca ti-a placut acest ciclu de texte si sper sa regasesti acelasi sentiment si la urmatoarea postare. Multumesc.

Stefan, multumesc, primesc cu bucurie.

Adrian, cum am spus mai sus ar fi trebuit probabil sa incep cu un text mai scurt. Data viitoare cred ca asa am sa fac. Vorba lunga e uneori buna, dar alteori nu. Postatul de astfel de cicluri e un obicei mai vechi la mine dar daca stau bine sa ma gandesc obisnuiam sa incep cu texte intr-adevar scurte. Cat despre harti, viata ne poarta uneori in cele mai neasteptate locuri. Multumesc pentru vizita!

Costin, am intuit ca iti voi aduce aminte de ceva si ma bucur ca a fost asa. Titlul ai dreptate, este o antepronuntare subiectiva - te-ai exprimat elegant, ar putea fi vazut arogant sau intr-un fel cam infantil. Era de fapt subtitlul, nu stiu insa ce mi-a venit sa le inversez. Este intr-adevar lung, dar se poate chiar si mai lung de atat. Zambesc cand scriu asta :)
Sper ca urmatorul sa fie mai putin obositor si sa te faca sa rezonezi cel putin la fel ca acum.
Legat de poezie in sine, ca idee, nu ma mai gandesc la ea, o data cu trecerea anilor am mutat-o cred in rezerva. Demult cand scriam ma mai gandeam uneori la ea, acum deloc. Cred ca e o chestie de obisnuinta. Inteleg insa foarte bine ceea ce spui. Multumesc pentru parerea sincera si semn si ma bucur ca aceasta postare ti-a dat o stare pozitiva.

Caragiale, imi pare rau ca ai fost trecut la offtopic, totusi multumesc pentru trecere. Chiar si daca numai doua ti-au placut tot un lucru bun este. Poate la urmatoarea postare iti vor placea mai multe. Multumesc.

O abordare inspirata si concisa. In mod intamplator sunt de parere ca psihanaliza este ultima urma expresiva a intersectiei dintre misticism, filosofie, spiritualitate, stiinta si cultura. Ceea ce o face foarte complexa si in acelasi timp, pentru marii amatori de psihoterapie cognitiv-comportamentala, subiectiva, ultimii fiind realmente dependenti de statistica si de celebra curba a lui Gaus in numele careia impart in categorii, caracterizeaza s.a.m.d

Intr-o lucrare mai veche de metodologia cercetarii scrisa de doi americani, se folosea ca argumentatie in detrimentul psihanalizei, faptul ca aprox 5% din psihologii americani inscrisi in APA sunt practicanti de Psihanaliza.
Se aducea ca argumentatie si lipsa abordarii empirice in psihanaliza si se argumenta ca numai tehnica observationala, cuantificabila si verificabila poate fi socotita drept stiinta. E o discutie mai complexa aici, dar ideea e urmatoarea: daca celelalte orientari au undeva la baza o structura mecanicizata (vezi modelul ABC din terapia cognitiv-comportamentala sau configuratia terapeutica in sedintele de terapie sistemica) psihanaliza este ca un armasar salbatic intr-o padure. Psihanaliza inseamna traire, experienta, interpretare, introspectie, filosofie si nu in ultimul rand propune o perspectiva multidimensionala asupra omului cu puternice si determinante legaturi si ancore cu subconstientul si nu in ultimul rand sexualitatea.

Astfel, a compara psihanaliza cu sa zicem principiul conditionarii operante e ca si cum il comparam pe Eliade cu un autor de manuale de utilizare pentru masini de spalat.

Psihanaliza e departe de a fi subiectiva, asa cum indraznesc unii sa afirme. De altfel oare ce o fi mai rau, larga si imensa scala de interpretabilitate si introspectie a psihanalizei care in cele din urma nu se opune naturii complexe a omului, sau terapiile comportamentale care reduc omul la o maimuta care trebuie dresata? E de notat ca psihanaliza isi propune identificarea, intelegerea si tratarea sursei prin introspectie. Ori celelalte terapii isi propun identificarea sursei si modificarea unui mic sector comportamental (fara a trata sursa). Psihanaliza e interventie chirurgicala pe suflet, celelalte terapii sunt doar operatii estetice.

Na, ca am spus-o.

Undeva mai departe de locul in care stau e o vale. Mi-am dat drumul pe ea cu bicicleta cu Kraftwerk - The Man Machine pornita pe o boxa portabila bagata in cosul de pe roata din spate. Am tot alunecat asa vreo 10 minute. Nu am stiut niciodata de tipii astia, mi-ai dat o ditai ocupatia. Multumesc!

Un discurs ermetic, abstract, pe alocuri cu imagini imposibile (comparatia creionului strans in jurul gatului asemenea unui fular cosit cu grebla este trasa de par), marcat de o minutionizate discursiva nesigura prin prisma careia autoarea incearca un pic sa fie simbolista, sfarsind insa prin a construi un areal neautentic si necredibil care se incheie cu o imagine care pe mine nu m-a convins. Personal nu pot spune ca am retinut ceva din text dupa ce l-am lecturat.

Un poem cursiv, de idee, care zvacneste sub amprenta unui discurs sigur si matur, neimprastiat in inutilitati metaforice si mai ales care isi pastreaza coaerenta de la inceput pana la sfarsit. Felicitari pentru text.

As evita rima feline/marine care cumva strica ritmicitatea textului. E foarte draguta metafora din final iar textul mi se pare reusit. Ultima strofa e un pic stanesciana, dar nu e un lucru rau.

Strofa nr 3 as elimina-o, exprima ceva ce este postulat anterior intr-o alta forma. As scapa si de rima (probabil involuntara) din final, respectiv nteles/univers.

Atunci cand ai de reparat ceva, in functie de problema dar mai ales si de indemanarea celui care repara, ai optiunea de a folosi diferite scule. Cam asa vad eu clasificarea terapiilor. Ca fiecare abordare si psihanaliza are limitele si defectele ei (una din ele ar fi nu de putine ori, reducerea oricarei probleme la arealul sexualitatii spre exemplu).

Tipul de terapie ales trebuie sa corespunda si tipului de personalitate pe care terapeutul o are dar nu in ultimul rand trebuie sa existe si o chimie corespunzatoare intre terapeut si client. Nu mi-l pot imagina spre exemplu pe Mircea Miclea practicand psihanaliza, este un cognitivist convins. Sau pe Daniel David.

Psihanaliza nu o poti aplica pe oricine asa cum ea nu poate fi aplicata de oricine. La fel e si in cazul terapiei cognitiv-comportamentale. Cei dedati introspectiei, misticismului, filosofiei, s.a.m.d vor vedea in CBT ceva ce se opune propriilor convingeri.

Pentru mine topul ar cam fi 1. Psihanaliza 2. Pshoterapia sistemica 3. CBT 4. Restul.

Dar aici e desigur vorba de gusturi.

Sunt foarte mari sanse sa fiu de acord cu ce vei scrie in partea a II-a. Psihanaliza nu e perfecta, la fel ca si celelalte orientari. E vorba de gusturi pana la urma.

Esecul postdecembrismului este unul general. El nu apartine unui partid anume ci intregii clase politice.
Iar acest esec rezida intr-un detaliu minuscul trecut de toata lumea cu vederea:

Punctul opt al proclamatiei de la Timisoara care nu a mai ajuns in Constitutia Romaniei.

Eu am iubit prima data India cand l-am descoperit pe Eliade, recunosc. Au mai existat si alte contacte, dar cel mai pregnant asta a fost. Ultimul a constat in colaborarea cu un numar mare de indieni in cadrul unui proiect - ocazie cu care am avut ocazia sa povestesc despre textele vedice.

P.S: te prinde nuanta asta autobiografica cu un usor aer confesiv.

Sa nu te superi daca nu voi da curs invitatiei, momentan sunt dedicat monotoniei 100%. Cu siguranta intr-o zi vom vorbi in alta parte. In privinta banarii nu mi-as face griji. Iti doresc zile racoroase avand in vedere ca in perioada asta se cam moare de cald peste tot.

Domnule Dinica, cam greu sa iti asumi ceea ce nu cunosti dar ti se spune ca iti doresti si ca ai nevoie, nu credeti?
Cu atat mai mult cu cat cei care te conduceau mai demult continua sa te conduca dar intr-o alta maniera iar in constiinta colectiva se induce ideea ca s-ar fi schimbat ceva.

Chiar ma intrebam unde duce textul. Finalul m-a facut sa zambesc. Mi-a placut simbolul tramvaiului din ochi si strofa 2.

In textele tale e un fel de combinatie intre ludic si naivitate, dar fara a cadea in derizoriu in cazul ultimei. Desi folosesti unele expresii care in mod normal si-au construit deja un circuit previzibil in ceea ce se scrie, remarc faptul ca la tine sunt recontextualizate intr-o forma mult mai asumata, mai credibila. Ma refer aici la aluziile la viata, ani, dragoste, fericire s.a.m.d
care in general nu prea mai surprind pe nimeni. Totusi la tine ele rezoneaza altfel si par a veni natural.

Poemul este indubitabil dpdv structural reusit. Totusi anumite idei le gasesc ca fiind cumva altmodisch, reluate din niste timpuri mai indepartate. Ultima strofa mi-a creat impresia unei naivitati exagerate, a unei utopii atat formale cat si de esenta, exprimata cumva gimnazial.

Nu mi se pare neaparat rau poemul dar cred ca putea fi scurtat, altfel risca sa fie perceput ca o lamentare. Cu observatia ca "lamentare" nu are neaparat o nuanta negativa.

Pare o usoara schimbare de registru liric, cumva putin mai indrazneata, mai aplecata un pic spre un aer minimalist, semiurban. Primul vers mi-a placut atat de mult, incat (personal) as taia ce urmeaza pana la "sfidator" si as continua de la versul "Sa raman doar cu tine". Ar da o cu totul alta lumina poemului, facandu-l un pic mai concentrat, mai puternic si mai cursiv. Este desigur o sugestie. Imi place cum a iesit intersectia dintre elementele cotidiene si cele metaforice.

Cred ca in "Azi e 14 mai" ai reusit echilibrul perfect dintre maturitate, siropos, metafora si lamentare; e un poem care se citeste dintr-o suflare si care de fiecare data reuseste sa-ti transmita mai mult ca la ultima lecturare. Daca ar fi sa compar textul de fata cu acela (le compar pentru ca stilul este acelasi) as spune ca aici e o introspectie prea lunga fara inceput si fara sfarsit, in sensul ca poemul s-ar putea termina si dupa penultima strofa si nu s-ar simti de parca i se ia ceva. Ba chiar s-ar putea schimba si ordinea strofelor si efectul ar cam fi acelasi. Textul il vad mai degraba ca pe niste personale, fiind pentru gustul meu prea declarativ si prea incarcat de imagini (multe din ele reusite dar prea distribuite pe milimetru patrat) nostalgice.Apoi imagini precum "cusca inimilor", "obrazul lipit de vis", "umbra coastelor", "foc mocnind prin vene", "lasa-ti gandul sa ma gaseasca", etc sunt imagini care au o anumita uzura deja in constiinta colectiva.

La antepod exista insa imagini care mie mi-au placut: "pieptul deschis ca o floare de noapte", apoi de la versul "În taina nopții," pana la "și în toate zilele care vor trece până când o să ne întâlnim din nou."