Claudiu Tosa

de la strofa 4 textul ma prinde. La strofele de dinainte cred ca s-ar mai putea lucra putin. Spre exemplu "să ne atingem ușor și stângaci atât cât să incităm simțuri" este usor redundant, in sensul ca nu e nevoie de explicatia aditionala legata de incitarea simturilor, se subintelege.

e poezie, nu personale, dupa parerea mea.

Un text invaluit intr-o cascada de contururi emotionale ambivalente, la granita dintre senzorial si profund. Imi place melanjul dintre dualitati si unele contradictii (ex: imi asum greselile fara sa am nicio vina), apoi reflexiile existentiale si confruntarea cu sinele, in jurul ultimului aspect construindu-se in realitate tot textul. Apoi ambiguitatea in care alternezi intre agresor si victima, vinovat si nevinovat, te prinde de minune. Am perceput imaginea din final ca pe o dorinta de protectie si alinare, o cautare unui refugiu sau a unei ancore emotionale.

E genul de micropoem care fie te prinde, fie nu. In cazul de fata, pe mine m-a prins, cu o exceptie: versul "sunt diferite" poate fi sters. El e o concluzie incipienta a unui lucru care oricum se subintelege din combinatia versului 1 si a versurilor 3 si 4. Asadar, nu e nevoie sa explici ceea ce deja e evident.

Altfel, textul poate fi privit ca o calatorie interioara catre sensurile transcendentale ale existenței. Primul vers ne introduce in dualitatea apus-rasarit, sugerand ciclicitatea timpului si alternanța dintre lumina si intuneric, dintre cunoastere si mister. Un fel de joc continuu al opozițiilor care definesc conditia umana prin care omul se cauta si se redefineste. Referindu-ma strict la urmatoarea dualitate, anume seara limpede si dimineata alba, limpezimea serii si albul diminetii sunt o aluzie la puritate, reinnoire si eliberarea de povara trecutului. Alb si limpede sunt atribute ale inocentei, ale inceputurilor si sugereaza un nou inceput in căutarea de sine. Sarind direct la finalul textului, ultimul vers, "lumile noastre / nu sunt la ani distanta" dezvaluie esenta cautarii: ideea de proximitate spirituala in ciuda vastitatii universului. Distanta nu este fizica, ci una a inimilor si a spiritelor.

Intr-adevar, e un text simplu, dar simplitatea sa e frumoasa.

E un text a carui sensibilitate se opreste exact acolo unde incepe limita mea cu privire la sensibilisme. Altfel spus, printr-un lirism simplu reusesti sa creezi o atmosfera poetica lipsita de pretiozitati, sincera dar fara a devoala totul si lasand astfel loc de interpretari, atotcuprinzatoare si totusi interpretabila, sentimentala si nostalgica dar totusi matura si vizionara. Imi place felul in care ai folosit simbolul semintelor.

Textul tau mi-a dat o stare de calm si mi-a creat senzatia unei linisti dense, in care sensurile capata o multitudine de alte sensuri. Recunosc ca am intrat cu prejudecati pe text, pentru ca am rezonat pana acum rar cu ceea ce ai scris, in schimb poemul asta are ceva deosebit si totusi indefinibil. Ceva launtric, matur dar si sensibil. As sterge partea asta, "să mă educi ce e poezia, tu", nu e nevoie de ea dupa parerea mea.

daca e prea pretios sau nu textul. Recunosc ca prima strofa e intr-adevar prea lacrimogena, prea dulce. Dar restul imi place foarte mult, cu toate ca e un pic cam pretios. Dar e un soi de sinceritate lina, care nu zgarie.

este poezie in toata regula. Si inca una splendida, profunda, care are un amestec de aer copilaresc si intelepciune matura. Pe deasupra are si un impact vizual foarte puternic, cel putin asupra mea, aducandu-mi aminte de atat de multe lucruri. Pentru moment am avut impresia ca iar ratacesc pe la Trei Papuci, Casa cu Lei si alimentara cu pricomigdale dinspre port. Multumesc pentru lectura.

P.S: Citatul se potriveste extrem de bine, e atat de simbolic si puternic.

Am parcurs textul dintr-o suflare. Asa cum bine spune Leo este simplu si concis. Puternic, pur si desi sentimental, deloc patetic, previzibil sau plin de briz-briz-uri. Din contra, isi pastreaza maturitatea, caracterul vizionar si naturaletea. Intr-un fel m-a trimis foarte mult in trecut. O lectura foarte frumoasa, multumesc.

la poemul asta pentru a spune ca mi s-a intamplat extrem de rar sa revizitez un text de pe poezie.ro pe care sa il percep atat de puternic, autentic si profund. Ar fi dragut daca la un moment dat am avea o sectiune cu colectii de texte pe care oamenii nu trebuie sa le caute, ci, pe care le got gasi cu usurinta, selectionate pe baza calitatii si autenticitatii.

Cei care il conduc sunt tot din neamul nostru, nu din alta parte.

Draga John Caragea, numele alea sunt irelevante pentru mine. Si in general numele, oricare ar fi ele si ale oricui ar fi (pentru mine criticii sunt la fel de obiectivi ca vecinii de pe scara), nu au nicio greutate pentru mine. Si Nichita Stanescu la un sprit spunea oricui ca este geniu. Ceea ce da trecere unui poet este notorietatea sa si constanta din mentalul colectiv sub umbrela istoriei - nu pupatorii din spatele lui.

Madularul lui Terente de la Antipa (fostul) e mai cunoscut ca tine in Romania. Cand il vei depasi ca notorietate, atunci ma voi gandi poate sa iti cer un autograf. Pana atunci insa, succes la pozat prin cimitire si carciumi, uploadat diplome de la concursuri pe net, postat online ce zic altii despre tine, la adunat likeuri pe facebook dar mai ales la gasirea resurselor interioare (dar si externe) necesare pentru alimentarea oceanului de megalomanie si infatuare in care te scalzi. Poate s-o gasi careva sa iti arunce la un moment dat un colac de salvare.

Cu bine, micul meu prieten!

Esti intr-un delir continuu, absurd si stupid deopotriva. Poezie.ro nu este o platforma pe care ne etalam statutul, ci una pur experimentala.
Ai venit in plina canicula, la 40 de grade, pe plaja cu tricou si short Nike si adidasi Diadora in timp ce toata lumea e in chiloti si joaca in picioarele goale. La pauza, tu bei apa cu lamaie la terasa, noi scoatem din lada frigorifica ingropata in nisip bere din gheata, apoi tu ai nevoie de o ora sa cauti toaleta pe faleza, noi avem nevoie de 2 minute ca sa ne usuram in mare si apoi o luam de la capat. Tu esti "ca la carte", noi suntem "ca acasa".
Tie iti plac aparentele, ideea de brand, etalarea, sclipiciul, goldeanul, lanturile atarnate la gat, esti fixat pe cum te percep ceilalti, statut, recunoastere si implicit milogeala si aliniere. Probabil te-ai plimbat prea mult prin Tomis Mall si printre schimbatorii de valuta care isi fac veacul pe-acolo. Dar poezie.ro nu e locul ala.

Intr-un fel mult mai simplu spus, Ionut, ai sarit gardul imbracat la nudisti si ii certi ca fac plaja goi, ignorand insa ca tu esti cel care a venit peste ei si nu ei peste tine. E un gard, tu ai ales sa il sari si sa fii aici, nimeni nu te-a adus cu forta. Si fiind alegerea ta si nu munca de persuasiune a cuiva, frumos si corect este sa respecti filosofia si practica locului si sa te comporti ca oricine altcineva, incetand sa mai sari de zece metri in sus cand intalnesti oameni care te contrazic sau gandesc altfel decat tine si sa renunti la etalarea frustrarilor potrivit carora ceilalti nu te "recunosc". Ca sa fii recunoscut, trebuit sa fii cunoscut, Ionut.

Cand vorbesti despre carari batatorite cred ca nu iti dai seama ca de fapt te referi strict la tine.

Majoritatea copiiilor din clasele 8-12 scriu asa cum o faci tu.
Stilul tau este unul care ar fi in stare sa motiveze un proiect de crowdfunding al babelor telenoveliste purtatoare de margele care s-au maritat virgine si au murit cu panze de paianjen vaginale dupa noaptea nuntii, proiect care ar urmari sa te conserve dupa moarte asemenea lui Lenin pentru a fi depus in inima studiourilor TV Y Novelas din Venezuela pentru curioasele stirbe si analfabete. Lirismul tau izvoraste din inima manelelor si al telenovelelor si are la baza niste teme puerile, cel mult adolescentine, dezbracate si luate din toate pozitiile posibile de multi alti inaintasi ai tai pe care citindu-i, nu ai inteles ca trebuie sa ii depasesti, ci sa ii imiti din pacate.

Liric sau metaforic daca vrei, tu nu existi, esti incapabil sa vii cu ceva nou si stii asta, motiv pentru care ti-ai creat singur o pagina de wikipedia plina de minciuni si te-ai agatat ca de masinile de pompieri de diferiti critici de prin lumea literara care ar recenza si comenta pe oricine fie pentru a-si pastra statutul, fie pentru a si-l recapata, ca viata e scumpa si cam trece prin stomac.

Scuteste-ne de lectiile despre cine imita pe cine. In afara de viitoarele chiriase ale locurilor de veci si a unora care confunda sinceritatea, naivitatea omului limitat si justificarea vocabularului sarac prin sentimentalism desantat si stupid, nu te citeste nimeni. E o realitate crunta si depresiva pentru unul care sufera de megalomanie si umple internetul de parerile altora despre el, mentiunile si premiile pe care le-a luat si poze cu el insusi prin bodegi, cimitire si alte locuri prin care altii au umblat.

Stiu stiu, ai multe likeuri pe facebuci, unele din ele sunt de la critici literari dupa cum zbierai isteric pe aici prin comentarii. Realitatea este ca atunci cand scoatem gadgeturile si deviceurile din priza lucrurile stau cu totul altfel. Sau cine stie, poate vei avea un viitor deosebit pe Meta. Iti poti comanda niste ochelari virtuali, investesti in criptomonede, faci achizitii de terenuri si proprietati virtuale si cu siguranta acolo vei avea succes. In malaxorul neomarxist pseudomodern cu nuante puternice de cancel culture vei fi cu siguranta privit, asa cum tu insuti minti patologic pe wikipedia in pagina pe care singur ti-ai facut-o, ca liderul generatiei 2000 sau vreun Einstein.

Un text frumos. Cu toate astea cred ca finalul putea fi (numai un pic) mai clar.

Subscriu la comentariul lui Dragoș fără a cărui steluță aș fi ratat textul.

Mai departe, să spunem că e un fel de critică vehementă asupra viziunii mecaniciste și dogmatice a științei, susținând în schimb că unele aspecte ale realității pot depăși explicațiile simpliste și că inspirația și creativitatea sunt necesare pentru a depăși granițele cunoașterii ( ce pompos și corect sună!:) )
Altfel spus, nebunia și inspirația sunt esențiale în explorarea cunoașterii. Textul ăsta mi-a adus aminte de perioada 2003-2005 a poezie.ro, bravo.

Un poem sensibil, nostalgic, care face echilibristica perfectă între discursul direct și simboluri. Mi-a plăcut foarte mult forma în care relatezi, modalitatea în care încadrezi detaliile atât cât să susciți curiozitatea cititorului, fără a deveni prea descriptiv. Există un singur lucru pe care eu, după gustul meu desigur, l-aș elimina, respectiv versul Am atras-o în joc, se vedea
că-i plăcea.. Asta pentru că totul se subînțelege deja într-o manieră sublimă. Îmi place foarte mult aerul nostalgic dar matur al textului.

Îmi place textul, lirismul simplu, evocările neînzorzonate de sentimentalisme obosite și maniera în care povestești. Într-adevăr, mi-aș fi dorit ca finalul să fie un pic mai diferit, mai wow - ca sa îl citez pe Dragoș. Cu toate astea e o lectură plăcuta și o gură de aer comparativ cu multe alte lucruri pe care le citesc aici.

un text depresiv care nu are nimic de-a face cu poezia. Mai ales că e prea direct, nu ascunde nimic.

cam mult intertext. nu prea am înțeles ce sunt locurile rapide, nici ce ai traversat în prima parte. am senzația că oriunde s-ar opri textul efectul ar fi același.