Claudiu Tosa

Dupa parerea mea e poezie, nu personale, dar textul e usor diluat in strofa numarul 2. Cu toate astea isi pastreaza autenticitatea si forta, reusind sa creeze o atmosfera specifica. Ca sa ma lipesc de comentariul lui Bogdan, as spune si eu ca e inceput de poveste si, ca sa fac o referire la comentariul meu anterior la celalalt text al tau, m-as bucura foarte mult sa vad mai multe episoade cu Luci. Singurul sfat pe care ti l-as da ar fi sa "indraznesti" sa exploatezi mai mult specificitatea fiecarui episod si sa nu insisti foarte mult pe atmosfera generala a textelor.

P.S: Luci, asculta asta https://www.youtube.com/watch?v=RBtlPT23PTM si incurajeaza fata sa scrie mai departe poezie.

Complexul fabricarii de mituri in conjunctie cu sindromul Pinocchio ne dezvaluie insa o contradictie. Citez de pe acelasi site:

este un poet de substanță care, ferindu-și discursul de porozități, excese și futilități specifice douămiismului, tinde către o lirică a esențelor, nu atât prin oralități și referențialități livrești cât prin intuiții și revelații de profunzime, sondând orizonturi metafizice și fantasmatice abisalități.

Deci desi e liderul generatiei douamiistilor el reuseste sa nu fie unul.

Inca astept ca pe acea pagina sa apara si parerile matusilor, verisoarelor, vecinilor de scara, fostilor vanzatori de ziare cu care a intrat in contact, soferilor de autobuz care i-au zambit in vreme ce nu-i luau banii pe bilet, etc.

liderul generației de scriitori douămiiști.

Cel putin asa scrie aici

https://imgur.com/4tdcpOD

deci trebuie sa fie adevarat pentru ca e de pe wikipedia!

Ai prins-o, si nici nu ai scapat-o sau pierdut-o vreodata. E doar o transformare - una frumoasa. Le niveau suivant.

Imi place ultima strofa, e o imagine frumoasa, de efect, incremenita cumva intr-o punctie a emotiei. Prima strofa e pentru mine insa redundanta , nu aduce nimic textului ci, dimpotriva, creste sansele ca cititorul sa nu mearga pana la capat cu lectura.

In loc de "Pisicile toamnei" as fi preferat "Pisicii ei de toamna"

cred ca mai degraba era Luminii e foarte in urma. Momentan traim fix opusul ei.

i s-ar potrivit bucata asta: https://www.youtube.com/watch?v=pvXDVOhdH_o

Bineinteles, asa am perceput eu textul si prin el portretul lui Luci. In realitatea lucrurile ar putea sta cu totul altfel dar, cui ii pasa, avand in vedere ca textul are capacitatea de a portretiza prezenta lui intr-o maniera lejera, in eter cumva, pierduta in melanjul dintre emotii, frica, naivitate si inconstienta?

In prima strofa as scapa de "de pe plaja" (zgarie) si de "inhaitat" care in contextul dat pare mai degraba sa aiba o valenta critica la adresa lui Luci decat descriptiva.

Ai putea scrie un ciclu de texte despre el. Il percep ca pe un personaj iconic prin felul in care scrii despre el. Ar trebui insa ca textele sa reuseasca sa aiba teme diferite, iar atunci Luci ar fi si mai Luci decat e deja.

As incerca, daca as fi in locul tau, sa rescriu textul dar nu in rima. Iar inainte de asta sa mai citesc ceva poezie (clasica, moderna, etc), pentru a crea un context mai liber, mai dinamic inspiratiei tale.

Textul e prea direct si promoveaza genul de filosofie a stirilor de la ora 5 conjugata cu fostele emisiuni ale lui Cabral de pe AcasaTV. In mod cert in spatele sau se ascund emotii autentice si trairi puternice din partea autorului, dar realizarea lasa de dorit dupa parerea mea. Lipseste subtilitatea, in loc de metafore sunt mai degraba niste constructii declarative in rima (rima nu inseamna poezie) iar imaginile insirate sunt redundante. Mesajul textului il inteleg, senzatia dulce-amaruie a unei emotii pierduta-n cotidianul care ne inconjoara cu urcusurile si coborasurile vietii ca sa spun asa. Dar textul nu ascunde nimic, nu iti da de gandit, nu iti provoaca niciun insight si nici nu te surprinde in vreun fel.

Sublimul lipseste cu desavarsire iar numele proprii transforma textul in cu totul altceva. Ultima strofa pare desprinsa din textele publicate in Romania Mare a lui Vadim iar a doua are mai degraba aerul unei reflexii adolescentine care imbina un pic de mitologie, filosofie si gust amar al vietii.

Un poem frumos, matur, blocat cumva intr-un fel de redevelopare evolutionist-sentimentala sub spectrul unui lirism simplu dar de efect. Recunosc ca imi place foarte mult imaginea din final, se aseaza cumva peste intregul text facandu-l si mai furmos decat e deja, ca pe o imagine intr-o alta imagine.

Imi place cum porti cititorul de la un context la altul sub umbrela unei atmosfere principale - care e de abia la final devoalata. Trebuie sa ai niste simturi bine dezvoltate pentru a putea scrie asa fara sa te scufunzi in intertext. Spun asta pentru ca te opresti exact cand trebuie, schimbi imaginile exact cum trebuie si reusesti sa ajungi la final intr-o maniera subliminala, destul de greu de intuit la inceputul textului.

confratele Caragea te-a implicat sperând din tot sufletul să iasă o ceartă. De aia a și tras comentariul pe Facebook. Se folosește de orice și oricine pentru a putea lăsa o amprentă aici. Eu chiar cred că ești un tip ok. Nu prefăcut, nu vanitos si nici altfel. De altfel cu foarte mult bun simt, poate prea mult.

La felul în care scrie și se exprimă Vișan, citind cuvântul impertinent, îmi pare spus în genul de împrejurare în care educatoarea te urechează pentru că ai vărsat cana cu apă amestecată cu acuarele. Dacă erai lângă el pun pariu că îți prindea cu boldul o bulină albastră la piept și îți interzicea să ieși în pauze la joacă.

Cred că nu ai citit comentariul meu cu atenție sau nu ai înțeles. Întâmplarea, nu intenția, face că ai reacționat parțial. Nu e o reacție în adevăratul sens al cuvântului, așa cum și-ar fi dorit el, pentru că nu a ieșit ce și-ar fi dorit el să iasă. Tămbălău adică. Motiv pentru care mă opresc aici ca să mă asigur că nu o să iasă.

P.S: Nu știu de unde concluzia cu prefăcutul, eu am spus cu totul altceva.

frumos, caruia numai pentru titlu i-as da stea. Cu toate astea e mai mult decat atat. Imi aminteste un pic de Sorescu, mai elevat insa, mai pregnant si incisiv, in textele sale despre /ea/.

Ilie, completarea mea are legătură cu Ionuț Caragea, în niciun caz cu tine.

Referitor la motivul pentru care ești subiect de discuție, îmi permit fără nicio intenție de a te jigni, să spun că ești ușor naiv. Obiectivul lui Caragea și Vișinel a fost să formeze o bisericuță proporțională cu ambițiile lor pe care să o poată mâna direcțional, în funcție de propriile interese. Realizările lor însă nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, reușind să și-o apropie total doar pe doamna Chindea iar pe tine parțial. Motiv pentru care, o dată zburați de pe site, au făcut același lucru pe care l-ar fi făcut dacă ar fi avut 20 sau 30 de persoane în grupul lor: au încercat să-i ia pe ceilalți cu ei într-un exercițiu de demonstrație a autorității și influenței lor pe site. Cu doamna Chindea a fost extrem de simplu: a fost lăudată bine de tot ca ulterior să se mimeze empatia față de dumneaei într-un context pseudo-conflictual, care a făcut-o pe doamnă să interpreteze niște simple comentarii ca pe adevărate atacuri.
Practic, ei au apăsat un buton, doamna a executat.
În cazul tău, ca să nuanțez un pic afirmația potrivit căreia ești un pic naiv, Caragea știa foarte bine că dacă te menționează într-un comentariu de tipul ăla sunt toate șansele să ajungi subiect pe site și implicit să reprezinți încă o referință către persoana lui. Sunt halite si fumate procedeele astea mai ales în cazul lui.
Caragea a încercat sa te folosească pe post de tentacul, sperând ca tu să vii cu cine știe ce comentariu, ca ulterior cineva să se ia de tine, tu să reacționezi sau să te superi, să îți iei jucăriile și să pleci sau să se întâmple ceva și să îți fie scăzut nivelul.

Înțeleg că tu ai dialogat cu Caragea și îl consideri un tip ok. Stai liniștit, cu toții avem o mie de fețe, important e comportamentul situațional pe care îl avem și nu ăla în circumstanțe formale de tipul hai să ne cunoaștem și restul.
Îți amintesc că mie mi-a propus împăcarea și câte și mai câte ca prin alte zone să scrie mizerii despre mine. Știam însă că este fals: îi cunosc presupusa activitate pe aici de 20 de ani, cunosc persoane care au avut legătură cu el iar pe unele... le cunosc chiar mai bine decat și-ar dori el, de dinaintea lui :)

Ionuț Caragea are însă dreptate în privința unui singur lucru: Agonia este într-adevăr un mare site de literatura, precum afirmă pe Facebook, doar că el nu a fost cu adevărat niciodată prezent în adevăratul sens al cuvântului aici.
Ăsta este și motivația frustrării sale de a se reîntoarce aici necontenit. Îi poți da lui Caragea Nobelul pentru literatură, fără osanale și covor roșu pe poezie.ro se va învârti în mormânt și ne va bântui din postura de strigoi pe toți pentru că el nu este făcut pentru validarea literară pasivă, aia în care se așează praful pe cărțile sale în biblioteci, ci pentru validarea literară activă, de moment. El este fost rugbist, când postează ceva simte că înscrie un eseu și așteaptă să se dărâme galeria de fani în aplauze și țipete de bucurie în comentariile de pe site. El de asta are nevoie, de bucuria și recunoașterea de moment. Nu de diplome, premii, medalii și alte chestii de natură pasivă. De aia și-a trântit pagina aia de wikipedia, site personal și umple Facebookul de poze cu hârtiile primite și jubilează la likeuri și comentarii pe-acolo. Dar Facebook nu e poezie.ro, locul în care s-a format (ca să îl citez). El vrea aici să fie vedetă, nu între rafturile de bibliotecă și depozitele editurilor. Nu te-ai întrebat niciodată de ce revine obsesiv aici indiferent cum e dat afară (pe ușă, geam, etc)? Din empatie și bunătate? Să fim serioși, vezi cum reacționează când cineva își permite să îi dea vreo sugestie sau să îi spună o părere sinceră. Și el știe foarte bine, dar nu o recunoaște. Cu toate aburelile pe care i le scria lui Vișinel în ultimele luni de genul: eu sunt aici doar în vizită, în curând mă întorc la literatura adevărată din reviste, etc. Sau cu toate retragerile lui teatrale. Omul a sperat să prindă un moment prielnic, Marin Badea nu mai era editor (cu el ajungea Caragea în maxim o săptămână la -20), managementul se întoarcea la cunoscuți și ce-a zis, o pun de-o mascaradă cu Vișinel și în felul ăsta testez și limitele. Na că le-a testat până n-a mai mers.

Îmi amintesc despre mizeriile pe care le-a putut debita împreună cu Vișinel pe textul ăsta a lui emilian valeriu pal: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/14172246/stihir%C4%83_1
Atâta ură și absurditate la un loc nu-mi amintesc să fi văzut vreodată pe site.

P.S: În primul meu comentariu de aici am scris inițial că sper să nu comentezi și să îți dai seama că e o capcană pe care musiu Caragea ți-a întins-o. Ulterior am șters ca să nu crezi că îți spun ce să faci. Oricum, ai comentat altfel decât și-ar fi dorit el, ceea ce în momentul ăsta îl nemulțumește nespus.

Cel mai îngrijorător și trist este să îți dai seama că cineva nu are capacitatea sau funcția autocriticii. Sau, cum s-ar spune in engleză, lack of self-awareness. Un om incapabil să se vadă prin lentila propriilor lipsuri nu poate decât să servească drept contraexemplu, oricât de mult s-ar strădui să fie de fapt invers.

Textele tale de mai demult imi evocau mereu procedeul ala prin care magicianul isi misca brusc incheietura iar din mana lui se desface brusc un buchet de flori colorate la vederea caruia te pierzi, pentru ca incepi sa analizezi fir cu fir, perspectiva cu perspectiva. Prin comparatie, tipul ala de scriere, undeva la intersectia dintre act vizionar si descriere vie, uneori usor intertextuala, s-a transformat acum pastrandu-si totusi radacinile, intr-un soi de masinarie de surprins imagini in derulare. Textele tale nu au acum numai amprenta unui lirism lejer, copilaresc pe alocuri, presarat cu imagini cheie, dar sunt inconjurate si de un anumit tip de maturitate dublata uneori de autoironie, alteori de sentimente dulci-amare, sau de ambele la un loc.