Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Dacă vă era dor de Ionuț Caragea, Dragoș Vișan și doamna Chindea - voila de la „misoginu` impertinent”

3 min lectură·
Mediu

Fără comentarii, iată ultimele eructări pe FB marca Ionuț Caragea, Dragoș Vișan și Maria Elena Chindea. .
Nu îmi doresc decât să nu fiu acuzat că îi ofensez in absentia, câtă vreme domniile lor au mai departe cont aici, doar că tot ceea ce scriu trebuie mai întâi aprobat. Pe pagina respectivă de FB a doamnei Chindea, de unde am cules aceste ”flori de gând” nu am nici cont, nici nu sunt prieten cu vreunul dintre aceștia. Dar da, pot fi acuzat că m-am documentat.


Vă rog să remarcați cum doamna Chindea îi explică domnului Vișan imaginea ”morții care ne face pe toți egali”, chiar dacă să alături „pielea” poziției „capră” mi se pare foarte nepotrivită mai ales din gura unei venerabile doamne.


Ionuţ Caragea

În loc să găsească soluții inteligente pentru păstrarea valorilor pe Agonia, folosind un limbaj respectuos și folosind regulamentul în mod echitabil pentru toată lumea, șefii de pe Agonia au aplicat regula pumnului în gură. Au pierdut 4 utilizatori dintr-un foc, au pierdut 3 steluțari (îl pun aici și pe Ilie, sictirit, evident, de multe lucruri), iar Agonia arată acum ca un dric în drumul spre groapă, înconjurat de maxim 10 utilizatori. Și pentru ce? Fiindcă lui Bogdan Geană îi este frică de lovituri de stat, de Poliție, de Președinte. Păi, dacă ești nevinovat, de ce să-ți fie frică? E ceva putred acolo. E ceva putred fiindcă este protejat Ancuța, cu un trecut și cu niște legături pe care le cunoaște multă lume. Este protejat chiar de șeful site-ului, Radu Herinean. Și sunt permise înjurăturile lui Ancuța, insultele lui Toșa (un anonim, care are cel puțin 2 clone), fără să se ia nicio măsură. Agonia a fost cândva un mare site de literatură, ceva frumos, dar acum s-a dus rău la vale. Principalul vinovat este Radu Herinean, fiindcă a lăsat site-ul pe mâna unora care își bat joc de oameni. Dragoș, mergi înainte! Sunt zeci de reviste literare în care poți să publici cronici și poeme. Iar pe Facebook poți avea mai mult feedback imediat decât acolo!


Vişan Dragoş

Maria Elena Chindea, Bogdan Geană a emis acea nesimțită vorbă, cu "rigor mortis". Misogin, impertinent!


Maria Elena Chindea

Vişan Dragoş Vezi tu, dacă ar fi doar o problemă de misoginism, n-ar fi mare lucru. Oricât mi-e dragă țara, știu că măcar 70-80 din bărbații ei sunt misogini, au niște concepții feudale asupra rolurilor femeii și bărbatului în viață! Dar răspunsul lui este la un principiu general de viață enunțat de mine: că poți alege cum vrei să trăiești și să mori, în poziție verticală sau în patru labe! Omul și-a expus propriul lui principiu: că nu contează cum trăim și murim pentru că rigor mortis e la fel. Cu alte cuvinte, toți cei care luptă pentru diverse lucruri care dau verticalitate omului - sunt niște idioți, pentru că „rigor mortis” e la fel! Adică toți eroii și popoarele care au luptat și luptă pe diverse baricade pentru atribute de verticalitate ale minunii numite om - sunt idioți că, nu-i așa, „rigor mortis” e la fel! Putem să trăim în genunchi, sau în patru labe la fel de bine, de ce să ne punem pielea la bătaie, că-i totuna! Totul! Aici e adevărata tragedie - de ce să ne mai mirăm că există atâția torționari pe planetă care terfelesc ființa umană - că vedeți cu cât aplomb se emit judecăți de sclav ridicate la nivel de principiu princiar!


0331730
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
570
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Geana. “Dacă vă era dor de Ionuț Caragea, Dragoș Vișan și doamna Chindea - voila de la „misoginu` impertinent”.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-geana/jurnal/14174762/daca-va-era-dor-de-ionut-caragea-dragos-visan-si-doamna-chindea-voila-de-la-misoginu-impertinent

Comentarii (33)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bogdan-geanaBG
Bogdan Geana
de multe lucruri, dupa cum spunea mai sus, cu vadite trimiteri oculte, domnul Ionut Caragea, as vrea sa te intreb in calitate de editor cum ar trebui sa interpretam trecerea majoritarii textelor tale, evident poeme, la sectiunea Private?

Te abordez pentru ca penuria de stelutari, semnalata si de domnul Ionut Caragea (3 disparuti de pe site) pare sa se acutizeze in ultima perioada si as dori sa lamurim acest aspect. :)) Fara stelutari acest site moare, pare sa anunte profetic domnul Ionut Caragea, iar odata si cu preconizata retragere a ta vom scrie constant doar vreo 8. Sau chiar 7. Banu, 6. Leo şi Claudiu nu se numãrã, deci 4, eu sunt cu cumul de functii, nu exist, deci au mai rãmas 3. Naseul la orizont!

In alta ordine de idei tu ai cerut 50, nimeni nu ti-a retras nivelul de stelutar nici din motive estetice, nici de incalcare a regulamentului. Ai cerut, ne-am executat! In cazul celorlalti doi da, nivelul de stelutar le-a fost retras pe motive de neobiectivitate.

Zi si tu ceva ca sa o bifam si pe asta!
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
am citit comentariul
voi citi și textul, să mă lămuresc

revin
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
1. Am solicitat reducerea nivelului și motivele pot fi aflate de doritori aici
https://www.poezie.ro/index.php/personals/14174658/Cum_să_interpretez?...

2. Oamenii au dreptul la păreri; bine ar fi ca dreptul la replică să fie respectat. Mă refer la oricare din “tabere”, Ionuț, Maria… care ar fi putut să deschidă discuția despre agonia, aici, pe agonia. Dar și la tine, Bogdan, care ai fi putut încerca să te detașezi un pic. Oamenii aceia nu sunt chiar nimeni în literatură, orgoliile există, problemele personale etc. Nu am observat decât expuneri de păreri din partea lor, fără să încalce vreun regulament. Însă, așa cum am mai spus, dacă cei care conduceți acest site credeți că asta e în interesul site-ului, fie!

3. Eu nu sunt sictirit, sunt dezamăgit. Am zis și în discuții private, eu nu scriu pentru agonia, ci agonia este locul unde mă relaxez, unde învăț, unde cunosc oameni. Dar, dacă între cei cu un asemenea statut nu se poate ajunge la o dezbatere, la o conviețuire, la o competiție în sens curat, atunci…

Altfel, ce aș putea spune?

Să fim sănătoși, înțelepți, cuminți și inspirați.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
aș fi fost la fel de interesat de ceea ce se întâmplă pe agonia, mai ales că mi-a plăcut să interacționez mereu cu persoane no
să încurajez debutanți
indiferent de polemici

se întâmplă ca, uneori, în viață, să mai și zaci la par
și eu sunt d’ăla care se vaită mai rău ca oricine în caz de boală
doar ce “am făcut ochi” după o viroză urâtă

nu prea am stare și nici răbdare să interacționez

deci, îmi cer scuze celor care s-au simțit ocoliți de mine, nimic intenționat
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
să zaci la pat*
persoane noi*

înțelegeți voi:)
0
@claudiu-tosaCT
Claudiu Tosa
Ionuț Caragea își devoalează constant propria ipocrizie prin șirul nesfârșit de acțiuni care în general contrazic pretențiile cu care dorește să se marcheteze pe aici: fin, rafinat, patriot, echidistant și genial. Dau doar câteva exemple:

(1) Ultima dată îmi oferea pacea și își cerea scuze pentru limbajul folosit, ca ulterior să revină acum pe Facebook cu genul ăsta de comentarii infantile (textele mele au multe likeuri pe facebook deci sunt bune, nu pot fi criticat de cei fara biografie completa sau fara carti publicate sau premii, etc - sunt doar cateva dintre babuinitățile debitate pe aici de către acest personaj cu apucături compulsive, care visa sa o puna de-o mică revoluție pe poezie.ro împreună cu prietenul său doctor în litere de la Tulcea, care însă mereu se recomandă ca fiind de la Constanța).

(2) Ipocrizia și impostura acestui personaj derivă și din presupusa paranoie a conspirațiilor de care îl acuză pe Bogdan Geană, când tocmai el însuși, Ionuț Caragea, vreo două luni ne-a intoxicat continuu cu afirmații bombastice si stupide de genul: /sunt atacat, se doreste inlaturarea mea de pe site, Dragos ai grija nu le raspunde pentru ca prin tine vor sa loveasca in mine/, etc. Asta în condițiile în care în mod patologic personajul s-a retras singur de vreo 7-8 ori de pe site (revenind tot de atâtea ori) in numai 6-8 săptămâni pentru că nu suporta să fie învins în polemici. În una din ultimele sale polemici înainte să dispară spunea că știe el că nu știu ce membru are nu știu ce identitate și de aia e tratat într-un anumit fel.

(3) Să nu uităm că Ionuț Caragea este un delator, un turnător de drept comun, care a hotărât să își dea colega de breaslă, Medeea Iancu, pe mâna autorităților pentru că, potrivit Măriei Sale, afirmația /Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pântec, România/ citită în public de către aceasta, a jignit statul român și poporul român, în condițiile în care însuși Ionuț Caragea postează recent un text de natură rasistă și xenofobă potrivit căruia românii sunt infractori și cerșetori, după cum putem vedea aici https://www.poezie.ro/index.php/poetry/14172707/Mai_pune-te,_rom%C3%A2ne,_cu_burta_%C8%99i_pe_carte! , sugerând necesitatea de a-i convinge pe străini că noi nu suntem ceea ce ei cred despre noi...
Ba chiar ne spune în subsolul textului respectiv că el când a venit în România (Bill Clinton pe Otopeni după revoluție probabil), le-a împărtășit românilor calea îmbunătățirii imaginii noastre ca popor...
Referitor la actul delațiunii în sine, mă gândesc că după mintea lui Caragea fiecare român care își înjură în diferite momente sensibile ale existenței țara, viața, zilele, poporul, mama, tatăl, pe Dumnezeu ș.a.m.d (lucru cu un specific cultural arhicunoscut la noi), trebuie să ajungă în carceră. El însă, Cel care nu a greșit, mințit, jignit niciodată, al doilea după Hristos de altfel, dacă nu cumva înaintea lui (Caragea ar putea chiar să fie Tatăl, încă nu se știe clar), El e deasupra tuturor.

(4) Când i se demonstra că se află într-un process continuu de distribuție și returnare a favoritismelor pe site (comentarii pozitive și stele între el și aceleași personaje cu care are relații personale în afara siteului) răspundea că... ei doar simt și gândesc din străfunduri sufletești similare și că e nedrept să fie acuzați de imparțialitate.

(5) În delirul său intențional Ionuț Caragea se crede pe terenul de rugby unde zicala „Binele cu forța nu se poate” este adversarul pe care dorește sa-l placheze și implict să ne salveze pe toți de amatorii Bogdan Geană și Radu Herinean care, nu-i așa, spărgeau semințe când el, printr-o tehnică literară impecabilă, reușea în momentul citirii cu voce tare a propriilor texte în fața unor audiențe mixte, să ridice nivelul colagenului in corpurile babetelor lasate, să reîntărească mușchii vaginali in cazul femeilor lipsite de speranță și nu în ultimul rând, să facă să crească la loc himenul femeilor dezonorate. Cu toate că în 20 de ani de când este membru (sau mai bine zis se crede) a generat numai scandaluri de pe urma cărora a plecat de N ori cu coada între picioare, Ionuț Caragea se crede o vedetă în exil.

(6) Am luat act cu deosebită stimă și respect (rog ignorarea pleonasmului) de faptul că (a) Ionuț Caragea a avut nevoie de vreo două luni să-mi copieze codul HTML din pagina de autor ca să-și pună și el, bietul, o melodie care începe automat când cineva îi accesează pagina personală (b) și că, de îndată ce am împărtășit care e motivul pentru care s-a întâmplat să-i pot lăsa comentarii la un text unde oprise comentariile, s-a apucat imediat să facă același lucru zbierând că acuma poate și el...
E un om original Ionuț Caragea dar mai ales modest ținând cont de faptul că se compară atât de inocent prin comentarii cu /fratele Baudelaire/ și /fratele Eminescu/ (se mai și pozează pe unde unii poeți au băut sau au murit potrivit siteului său personal) și susține că el face parte din generația poeților... berbeci și talentați. Berbeci poate, talentați nu cred.

(7) E un om atât de integru Ionuț Caragea că după ce s-a lămurit că nu sunt editor pe poezie.ro (aserțiune care îi aparține în totalitate, fără ca eu să fi susținut vreodată așa ceva) a început să mă jignească, să mă amenințe și să își trimită prietenul doctorand în litere de la Tulcea (care e atât de mândru de originea sa încât se recomandă mereu ca fiind din Constanța) să îmi scrie prin subsolul unor texte vechi (de acum... 15 ani) cât de prost scriu și cum vor afla ei mai multe despre mine cu ajutorul textelor mele.

(8) Moralitatea lui Ionuț Caragea rezidă și în faptul că a început să își bată joc de Leonard Ancuța, insinuând că ar avea o condiție subumană datorită faptului că spală vase într-un restaurant, instingându-i ulterior și pe amicii Vișinel Dragoș de la Tulcea și Elena Papadol de la Constanța să facă fix același lucru.

(9) De remarcat este maturitatea lui Ionuț Caragea care și-a făcut singur o pagină de wikipedia unde a scris vrute și nevrute despre el, citând pe oricine l-a lăudat cu ceva (mă mir cum de nu și-a citat bunica sau mătușa spunându-i când era mic că este cel mai frumos, deștept și puternic băiețel din lume), unde putem regăsi niște afirmații de un fals grosolan precum /Este considerat de mai mulți critici și oameni de litere liderul generației de scriitori douămiiști/ (se poate vedea aici, https://ro.wikipedia.org/wiki/Ionu%C8%9B_Caragea ). Să nu mai vorbim de uploadatul tuturor diplomelor obținute de el peste tot pe internet.

Acestea-s doar câteva aspecte dintr-o serie mult mai lungă de întâmplări și fapte care indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă după părerea mea, că avem de-a face cu un fals și un fabricat moral, o impostură gravă care nu reprezintă poezie.ro și nici membri săi, al cărui leitmotiv rezidă în nevoia patologică de validare socială venită pe ruta complexului mesianic literar și moral.

Faptul că un individ cu un asemenea profil pretinde în cercurile sale intime că nu știu ce atelier literar online a pierdut enorm atunci când nu i-a cântat în strună trebuie să ne facă să înțelegem dimensiunea nucleară a egocentrismului său dar și că înlăturarea sa și a acoliților săi nu poate fi decât un lucru pozitiv, o dovadă clară a faptului că poezie.ro nu caută trafic prin scandal ci, că momentan este într-un moment de redefinire atât din punct de vedere vizual cât și conceptual, iar aceasta din urmă nu constă și nu va consta niciodată în asimilarea imposturii si ipocriziei la nivel de comunitate (fie că vorbim de 10, 100 sau 1000 de membri).

0
@claudiu-tosaCT
Claudiu Tosa
E corect. Fiecare cu părerile lui. Uite, eu spun că oamenii ăștia sunt fix nimeni în literatură.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
Sincer, am purtat și voi purta,uneori, discuții în privat cu Ionuț
Dealtfel, cu oricine… Nu sunt ranchiunos de fel.
A dorit de câteva ori să aducă în discuție agonia în legătură cu “cauza”
Am ocolit mereu subiectul
Port respect oricui, cât timp este civilizat Și cât pot caut să ajut
Deci, cu Ionuț Caragea am avut discuții civilizate, personale, despre viața fiecăruia
Pot părea naiv. Chiar nu sunt!
Înțeleg natura umană și sunt “rezolvat” de viață suficient.
Am mai spus: eu când mă cert, tac.

Aveți “cauza” voastră, gestionați cum credeți, eu rămân dezamăgit (repet) pentru că am crezut că
între asemenea oameni, cu educație, cultură, spirit viu etc. se întâmplă asemenea lucruri.
Nu caut vinovați, dar nu pot înțelege. Chiar nu l-am înțeles nici pe Ionuț când a revenit pe site “trântind ușa de perete”, pe Dragoș care parcă făcuse o obsesie, pe Rudy, un om atât de talentat, dar atât de necontrolat în replici, nici pe Bogdan nu îl înțeleg, cum nu se poate detașa de atmosferă (aici, sub rezerva că nu pot judeca strategia de administrare a site-ului, libera gestiune e sfântă).

Aș dori să se revină la un Leo implicat, la cei care știu și pot să ajute, de asemenea, la interacțiune sănătoasă.
Mie nu-mi plac asemenea situații. Probabil multora la fel.

Sincer, nici nu-mi explic de ce am ajuns subiect al discuțiilor.
Făcusem un pas înapoi, tocmai să nu mai fiu nevoit să particip la așa ceva.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
pentru că NU am crezut că*
0
@claudiu-tosaCT
Claudiu Tosa
Cel mai îngrijorător și trist este să îți dai seama că cineva nu are capacitatea sau funcția autocriticii. Sau, cum s-ar spune in engleză, lack of self-awareness. Un om incapabil să se vadă prin lentila propriilor lipsuri nu poate decât să servească drept contraexemplu, oricât de mult s-ar strădui să fie de fapt invers.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
la mine te referi:)
că aș fi dezorientat deja!

nu cred că a mai recunoscut cineva cum o tot fac eu
din punct de vedere literar tot spun că sunt praf și pulbere
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
să le luăm pe rând, ca să nu mai ratez vreo întrebare:
- trec textele la personale din modestie;
- cred că am mai spus într-o discuție, aici, pe agonia, că textele le voi încadra la poezie când vor trece filtrul criticilor și se vor putea încadra la poezie;
- am mai spus, am plătit pe cineva să-mi redacteze textele, astfel încât cu ajutorul lui, al celor de pe agonia, trecute prin filtrul personal, să le pot tipări și eu într-o ediție limitată;
- dacă vreun editor consideră că un text merită să fie poezie, sau dacă un altul trebuie trecut la atelier etc. să o facă;
- din câte mi-am dat seama editori sunteți tu și Liviu Nanu, altfel nu am habar ce și cum;
***

solicitarea de a trece la nivel 50 nu are nici o legătură cu discuțiile purtate cu Ionuț. Repet: cu el am discuții strict despre viața personală, nimic despre agonia. Nu am dorit să intru în asemenea discuții. Poate confirma și el. Discuțiile se poartă pe msg (pentru curioși);

cumpăr carte cu dedicația autorului (dacă se poate) în fiecare lună, când iau salariul, în limita unui buget. un fel de plăcere nevinovată;

Ionuț, la fel și George, mi-au oferit cărțile lor în dar; sunt cărți pe care le prețuiesc;

nu am vreme să stau la discuții aiurea; nici nu-mi stă în caracter.

***

citesc ce ai scris și dacă este cazul, revin
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
se poate observa, dacă nu o spun, despre Dragoș mă feresc să mă pronunț prea mult pentru că mi-a cerut în mod explicit, în privat, cum mult timp în urmă (scrisese cineva un text cu Hitler și am intervenit și eu)
povestea clonei o cunosc, mi-am exprimat și atunci stupoarea

nu ți-am cerut ceva:) am chiar spus în paranteză că nu pot să critic gestionarea, dar părerea o spun în mod explicit
deci, sunt convins că știi că știu că fiecare este, în înțelegerea mea, un om matur, asumat
dezamăgirea mea este generală și te include pentru că și tu ești printre cei pe care îi enumeram: oameni educați etc.

dreptul la replică, dacă observi cu atenție, făcea referire la cei citați de tine, discuțiile lor despre agonia era bine să le poarte aici, astfel încât să se poată oferi dreptul la replică

pfuai!
deja am amețit:)

ca să se știe o dată pentru totdeauna:
- eu sunt cel care se vede: spun ce am de spus, nu am vreo pretenție de validare în domeniul literar, mă consider mediocru în acest sens, îmi place agonia când au loc dezbateri, discuții pe texte, interpretări, contradicții expuse civilizat; așa mai fur și eu meserie

altfel, sănătate, pace și inspirație!
0
@emilian-valeriu-palEP
emilian valeriu pal
Acel cineva sunt eu, în comparație cu domnii despre care spui că sunt cineva in literatură. Și o știi foarte bine, dar probabil în viziunea ta, dacă nu m-am bătut în piept ca o gorilă de munte ci volumele și premiile mele, cu cine a scris despre mine, probabil sunt nimeni. Exact aceeași atitudine a avut-o și Dragoș Vișan pe vremea când era posedat de Irinel Georgescu.
Păcat.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
textul postat azi, aș dori să treacă rigorile și să fie poezie,
bănuiesc că așa va fi perceput, dar simt că trebuie lucrat ca să poată primi
această încadrare
scriu mult din inspirație, textele nefiind lucrate prea mult

textul de azi l-am scris azi, la birou, într-o pauză, flash, pe o hârtie, apoi
când am avut timp l-am editat

unele texte am observat că au trecut pragul,
dar n-am mai revenit pe ele pentru că nu m-am gândit că cineva
ar fi deranjat în legătură cu acest gen de încadrare
0
@claudiu-tosaCT
Claudiu Tosa
Ilie, completarea mea are legătură cu Ionuț Caragea, în niciun caz cu tine.

Referitor la motivul pentru care ești subiect de discuție, îmi permit fără nicio intenție de a te jigni, să spun că ești ușor naiv. Obiectivul lui Caragea și Vișinel a fost să formeze o bisericuță proporțională cu ambițiile lor pe care să o poată mâna direcțional, în funcție de propriile interese. Realizările lor însă nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, reușind să și-o apropie total doar pe doamna Chindea iar pe tine parțial. Motiv pentru care, o dată zburați de pe site, au făcut același lucru pe care l-ar fi făcut dacă ar fi avut 20 sau 30 de persoane în grupul lor: au încercat să-i ia pe ceilalți cu ei într-un exercițiu de demonstrație a autorității și influenței lor pe site. Cu doamna Chindea a fost extrem de simplu: a fost lăudată bine de tot ca ulterior să se mimeze empatia față de dumneaei într-un context pseudo-conflictual, care a făcut-o pe doamnă să interpreteze niște simple comentarii ca pe adevărate atacuri.
Practic, ei au apăsat un buton, doamna a executat.
În cazul tău, ca să nuanțez un pic afirmația potrivit căreia ești un pic naiv, Caragea știa foarte bine că dacă te menționează într-un comentariu de tipul ăla sunt toate șansele să ajungi subiect pe site și implicit să reprezinți încă o referință către persoana lui. Sunt halite si fumate procedeele astea mai ales în cazul lui.
Caragea a încercat sa te folosească pe post de tentacul, sperând ca tu să vii cu cine știe ce comentariu, ca ulterior cineva să se ia de tine, tu să reacționezi sau să te superi, să îți iei jucăriile și să pleci sau să se întâmple ceva și să îți fie scăzut nivelul.

Înțeleg că tu ai dialogat cu Caragea și îl consideri un tip ok. Stai liniștit, cu toții avem o mie de fețe, important e comportamentul situațional pe care îl avem și nu ăla în circumstanțe formale de tipul hai să ne cunoaștem și restul.
Îți amintesc că mie mi-a propus împăcarea și câte și mai câte ca prin alte zone să scrie mizerii despre mine. Știam însă că este fals: îi cunosc presupusa activitate pe aici de 20 de ani, cunosc persoane care au avut legătură cu el iar pe unele... le cunosc chiar mai bine decat și-ar dori el, de dinaintea lui :)

Ionuț Caragea are însă dreptate în privința unui singur lucru: Agonia este într-adevăr un mare site de literatura, precum afirmă pe Facebook, doar că el nu a fost cu adevărat niciodată prezent în adevăratul sens al cuvântului aici.
Ăsta este și motivația frustrării sale de a se reîntoarce aici necontenit. Îi poți da lui Caragea Nobelul pentru literatură, fără osanale și covor roșu pe poezie.ro se va învârti în mormânt și ne va bântui din postura de strigoi pe toți pentru că el nu este făcut pentru validarea literară pasivă, aia în care se așează praful pe cărțile sale în biblioteci, ci pentru validarea literară activă, de moment. El este fost rugbist, când postează ceva simte că înscrie un eseu și așteaptă să se dărâme galeria de fani în aplauze și țipete de bucurie în comentariile de pe site. El de asta are nevoie, de bucuria și recunoașterea de moment. Nu de diplome, premii, medalii și alte chestii de natură pasivă. De aia și-a trântit pagina aia de wikipedia, site personal și umple Facebookul de poze cu hârtiile primite și jubilează la likeuri și comentarii pe-acolo. Dar Facebook nu e poezie.ro, locul în care s-a format (ca să îl citez). El vrea aici să fie vedetă, nu între rafturile de bibliotecă și depozitele editurilor. Nu te-ai întrebat niciodată de ce revine obsesiv aici indiferent cum e dat afară (pe ușă, geam, etc)? Din empatie și bunătate? Să fim serioși, vezi cum reacționează când cineva își permite să îi dea vreo sugestie sau să îi spună o părere sinceră. Și el știe foarte bine, dar nu o recunoaște. Cu toate aburelile pe care i le scria lui Vișinel în ultimele luni de genul: eu sunt aici doar în vizită, în curând mă întorc la literatura adevărată din reviste, etc. Sau cu toate retragerile lui teatrale. Omul a sperat să prindă un moment prielnic, Marin Badea nu mai era editor (cu el ajungea Caragea în maxim o săptămână la -20), managementul se întoarcea la cunoscuți și ce-a zis, o pun de-o mascaradă cu Vișinel și în felul ăsta testez și limitele. Na că le-a testat până n-a mai mers.

Îmi amintesc despre mizeriile pe care le-a putut debita împreună cu Vișinel pe textul ăsta a lui emilian valeriu pal: https://www.poezie.ro/index.php/poetry/14172246/stihir%C4%83_1
Atâta ură și absurditate la un loc nu-mi amintesc să fi văzut vreodată pe site.

P.S: În primul meu comentariu de aici am scris inițial că sper să nu comentezi și să îți dai seama că e o capcană pe care musiu Caragea ți-a întins-o. Ulterior am șters ca să nu crezi că îți spun ce să faci. Oricum, ai comentat altfel decât și-ar fi dorit el, ceea ce în momentul ăsta îl nemulțumește nespus.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
știam că tu ai scris
nu am vrut să-ți folosesc numele din respect,
să nu te includ cu nume într-o discuție

despre cei care scriu pe agonia, n-aș putea să spun că știu cine ce a făcut prin literatură
nu la Dragoș mă refeream în mod special, cu toate că, indiferent de comportamentul său, nu pot să nu observ (din discuțiile purtate pe aici) că este o persoană cu expertiză în domeniu

deci, nu mă judeca fără sens, căci eu chiar știam că tu ai scris și ar fi trebuit să știi cum mă raportez în ceea ce te privește măcar din interacțiunile noastre anterioare
nu înțeleg reacția ta
0
@emilian-valeriu-palEP
emilian valeriu pal
Și pentru că tot ai adus vorba de textul ăla, cum explici întregul tămbălău pe care l-am făcut Dragoș Vișan? Șase persoane, inclusiv tu, au încercat să-i explice că interpretează în mod eronat, apoi intra prin învăluire Caragea și Papadopol? Poate ar trebui să mă interesez dacă nu cumva mi-a făcut și mie Caragea vreo plângere pe la vreo organizație evreiască, denunțându-ma ca nazist șef. Cum se poate numi asta dacă nu rea intenție? Și cum poți să afirmi că nu au încălcat regulamentul când au dus la nivel de artă tranzacționarea de favoruri literare și doxingul?
Am evitat, pe cât posibil, să mai intru in polemici, pentru că io nu sunt dus la biserică și dacă îmi zgârii mașina eu îți arunc garajul în aer, metaforic vorbind. Așa că am preferat să tac, pentru liniștea mea și a siteului. Asta e lumea literară, cu orgoliile și greșelile sale.
Aici nu e Facebook, Instagram, x sau alt mod de socializare. Cine nu înțelege lucrul ăsta, cu tot respectul, să o citească pe Jamila. Fiecare autor își are cititorii lui.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
în ce fel “parțial”?
vă repet: am refuzat explicit orice discuție despre “agonia”

nu stau să urmăresc istoria membrilor, chiar am această relaxare maximă: pentru mine agonia este un loc unde evadez, mă relaxez

par atât de prefăcut!?

mă puteți întreba direct, orice, nu am ce să ascund

cred că vă consumați energia degeaba căutând să vă lămuriți în ceea ce mă privește

chiar sunt așa cum se vede

este numele meu real, sunt funcționar public, cine dorește poate afla cam tot ce dorește despre mine

nu mă confundați cu cine știe ce orgolioși, vanitoși etc.
pe agonia scriu și mă bucură să aflu că, pe undeva, în mine, există și puțin talent și uneori este și apreciat de cei care chiar au competențe în domeniu
0
@claudiu-tosaCT
Claudiu Tosa
Cred că nu ai citit comentariul meu cu atenție sau nu ai înțeles. Întâmplarea, nu intenția, face că ai reacționat parțial. Nu e o reacție în adevăratul sens al cuvântului, așa cum și-ar fi dorit el, pentru că nu a ieșit ce și-ar fi dorit el să iasă. Tămbălău adică. Motiv pentru care mă opresc aici ca să mă asigur că nu o să iasă.

P.S: Nu știu de unde concluzia cu prefăcutul, eu am spus cu totul altceva.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
o să vă rog să vă lămuriți despre cum stau lucrurile și
să nu mă mai implicați în astfel de “ciudățenii”
cred că vi s-a direcționat atenția către mine ca să vă țină ocupați

chiar nu mă interesează agonia în vreun alt sens decât cel declarat: relaxare, interacțiune, cunoaștere


spor!
0
@claudiu-tosaCT
Claudiu Tosa
La felul în care scrie și se exprimă Vișan, citind cuvântul impertinent, îmi pare spus în genul de împrejurare în care educatoarea te urechează pentru că ai vărsat cana cu apă amestecată cu acuarele. Dacă erai lângă el pun pariu că îți prindea cu boldul o bulină albastră la piept și îți interzicea să ieși în pauze la joacă.

0
@claudiu-tosaCT
Claudiu Tosa
confratele Caragea te-a implicat sperând din tot sufletul să iasă o ceartă. De aia a și tras comentariul pe Facebook. Se folosește de orice și oricine pentru a putea lăsa o amprentă aici. Eu chiar cred că ești un tip ok. Nu prefăcut, nu vanitos si nici altfel. De altfel cu foarte mult bun simt, poate prea mult.
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
lucrez în inspecție fiscală, un domeniu unde sunt nevoit să fac față la suficiente situații care implică controverse, stres, atacuri inter umane (jigniri etc.)
deci, ce aș căuta eu pe aici dacă în loc să evadez, ajung într-un loc similar

agonia

pur și simplu este o interfață pentru mine

nu m-am interesat niciodată cine, ce, cum

am acces la date (prin natura meseriei) și informații despre care nici nu vă imaginați

dar agonia este locul meu de relaxare, nici măcar nu m-a interesat cine este proprietarul
pentru că nu vreau să amestec una cu alta

ar fi hilar, să mă racoleze cineva într-o ceartă

am dorit să fiu lăsat la nivel 50 tocmai pentru a mă bucura de agonia în felul meu, sincer și detașat

seară bună!
0
@stanica-ilie-viorelSV
Stanica Ilie Viorel
primesc comentariul tău ca pe un compliment
mulțumesc!

am modestia mea, în acest domeniu
spre exemplu, scrisesem o părere/eseu despre cartea
Albăstruiu de George Pașa,
l-am retras (textul) ca nu cumva să-i fac un deserviciu lui George,
în sensul că îmi permiteam eu să scriu despre cineva ca George

stau pe agonia și cu atât mai mult
îmi văd locul
eu sunt mulțumit cu locul meu
mă onorează faptul că persoane atât de educate
intră în dialog și în conversații cu mine

când ai în tine “microbul” ăsta, din copilărie (la literatură mă refer)
dar viața…
te mulțumești cu o minimă recunoaștere
deci, mulțumesc vouă!
0
@paul-bogdanPB
Paul Bogdan
Opinia mea sinceră, pe care de altfel i-am comunicat-o lui Bogdan, este aceea că se implică prea mult emoțional. Acest site este un loc în care ne putem exprima artistic într-un club privat, cu capital exclusiv, nu un for democratic în care oricine poate face legea. Orice atitudine care poate tulbura starea de bine pe care toți o căutăm în exprimarea artistică sau care încalcă regulamentul site-ului poate aduce cu sine penalizarea autorului și excluderea din club. Bineînțeles că editorii pot fi subiectivi într-un caz sau altul, de aceea poartă discuții între ei pentru a rezolva cât mai optim problemele vizând, în primul rând, binele comun al siteului și al membrilor săi. De ani și ani de zile, în calitate de editori, am învățat care sunt metodele prin care un autor conflictual dorește să se facă remarcat sau să-și cultive vanitatea auctorială. Conturi false, atac la editori, atacul asupra autorilor remarcabili, etc. Din experiență, prin urmare, vă spun că cel mai bun antidot pentru asemenea chestii este ignorarea totală și calmul, mult calm.
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
Ca vechi membru al acestui site doresc să pun și eu un comentariu, care vă asigur va fi ultimul.
Acum mulți ani (15+) eram editor pe un alt site literar. A apărut și acolo Ionuț Caragea (de acum I.C.) care, desigur, și-a impus pornirile megalomane. I.C. avea și acolo același mod comportament, ba chiar mult mai malign: își făcuse un discipol (și nu sunt ironic) cu aceleași inclinații megalomane, cu care ataca, ofensa, jignea orice observație la adresa versurilor, dublat de discipol, cu exprimări care ajungeau la incredibilele: I.C. este al doilea poet după Eminescu.. Cum am procedat cu echipa: 1. Avertisment (urmat de jigniri în privat din partea lor și amenințări cu bătaia) fără ca noi să dăm curs, 2. Le-am pus în vedere o perioadă de n zile să își salveze scrierile apoi conturile vor fi șterse. Ceea ce am și făcut. Desigur au urmat amenințări de dat în judecată, nu am răspuns nici la ele. Am șters mail-urile, mesajele jignitoare dar care și dovedeau lipsa lui crasă de cultură 3. Le-au fost șterse clonele fără drept de apel, fără drept la replică. Ceea ce nu înțeleg aici, și mă și întristează, este că li se tot alocă atenție, că se pun postări justificatoare care nu fac decât să crească mulțumirea lui I.C. Nu-I de mirare că va trece vâlva creată în C.V. ul lui. Să nu uităm că I.C. a mai fost pe agonia în aceeași perioadă și redactorii de atunci s-au comportat cum am făcut și eu cu colegii mei. Lui I.C. nu trebuie să ți dai atenție pornirilor că nu mai ieși. A înjosit de pe atunci site ul agonia și toți cei care nu cădeau în genunchi la scrierile lui.

Dragoș Vișan este un scriitor bun, îl cunosc personal dar nu are a face asta. Din păcate se lasă sub influența lui I.C., fără să își dea seama, dintr-o naivitate (și sper să nu se supere Dragoș, dar naivitatea nu are o conotație negativă). Repet, I.C. își face astfel de acoliți creând certuri de maahala. Lui Dragoș nu are de ce să I se reproșeze în exces clonele făcute: să fim serioși, de-a lungul timpului scriitori bine văzuți pe agonia.ro au apelat la ele (clone) pentru experiment, pentru joacă, pentru etc. Știu de un steluțar care dădea stele clonei lui, cei vechi știu la cine mă refer. Da, găștile se fac oricum și ele există, bisericuțe care apreciază gratuit un nume înaintea textului sau treceri cu vederea sau acceptări în orb, fără nicio critică constructivă (critică lipsită de ironii gratuite sau altele, stele urmate de ce frumos!). Dragoș scrie bine, nu are nevoie de I.C. să îl susțină și să intre în joaca asta care nu aduce nimic bun.

Rubrica reco, atât de vânată de cei care știu cu ce se mânâncă afișarea îndelungată pe prima pagină, le ațâță ideile (mai exact îi ațâță lui I.C.) de conspirație când văd că este ocupată în mare de aceiași scriitori, cu câte 3-4 texte fiecare. Și în cazul lor, atunci când cineva vine cu o mică crtică, este asaltat de alți colegi. Nu pun la îndoială calitatea textelor (spre exemplu cu Leonard Ancuța mă știu de mult, și știe că nu rezonez cu scrierile lui și că prefer să vin doar când văd ceva ce, zic eu, diferă de restul poeziilor lui care au aceeași linie). personal am comentat, fără aplauze, texte de la reco sau care au ajuns la reco, dar niciodată nu am făcut-o cu răutate sau negativ. Răspunsul unor autori a fost, de multe ori, nu mai trece pe aici sau amicii au sărit cu comentarii pe măsură. Asta m-a întristat dintr-un anumit punct de vedere.

Deci, ce reproșez site-ului acum?

1, se acordă muuuuuultă atenție lui I.C. & comp. Fie și prin comentarii, fie și prin postări de justificare. Lucrurile sunt evidente, nu trebuie justificări
2, mulți steluțari dau stele fără justificări, un lucru care iar dă apă la moara i.c, dar și care scade din calitatea site ului.
3, lipsa unui control mai activ a creațiilor și tendința de a se ajunge la simple postări premiate galben sau roșu fără justificări (știu, recomandările directe nu se justificau nici înainte).
4, o observație critică poate fi constructivă, este un punct de vedere care poate fi de folos. Nu se mai ia în considerare așa ceva aici, toți vor aplauze, toți vor să li se laude scrierea. Am ales să vin doar când am de apreciat, eventual înstelat, mereu argumentat, niciodată gratuit (apropo, la penultima poezie am primit o stea de la I.C., pesonal cer să fie retrasă, pt că e gratuită)
5, Lui I.C. I se acordă multă atenție, având în vedere părerea lui sinceră despre cei care scriu aici. I s-a permis să ajungă steluțar??? Asta le-a întrecut pe toate, și sunt sigur că el o va trece în CV.

Personal nu mai vreau să văd la subiecte fierbinți această mahala, care face bine unui singur om. Avem poezii de citit, cărți de comentat (doar să nu ne comentăm propriile cărți), de ce să nu rămânem la ele?
Sâmbătă frumoasă! (pe acest subiect eu nu o să mai revin)
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
nu am făcut, nu fac și nu voi face parte din găști (care, să fim serioși, există chiar dacă poartă numele de simpatii), nu iau apărarea gratuită nimănui, voi continua, fără a aduce jigniri, să spun ce nu-mi place, fără a ține cont de numele autorului.
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
Iti respect si accept retinerea si rezerva fata de Dragos Visan. De asemenea inteleg revolta fata de I.C. care a dus la aceasta postare. Hai sa iti aduc aminte ceva: agonia.ro (sau poezie.ro) a ramas cel mai vechi site de poezie (nu iau in calcul diverse blog uri in care I.C. poate e bine venit) din piata romaneasca, mai mult chiar, cel mai vechi site care a pastrat mereu un nivel ridicat al calitatii. Oricat vocifereaza diversi, I.C. si-a manifestat dezaprobarea fata de agonia chiar aici pe site (si i s-a trecut cu vederea, contul trebuia inchis atunci), agonia ramane un site de calibru.
Desigur, meritul cel mai mare il are din cate stiu Radu (daca mai sunt si altii din vechea garda imi cer scuze ca nu-i mentionez dar nu-i stiu) cu care am vorbit acum 2-3 ani cand voia sa schimbe aspectul site ului, serverul pe care e gazduit etc. Mi-a dat chiar o versiune beta care mergea paralel rugandu-ma sa o testez in timp. Nu stiu ce s-a intamplat cu acea versiune, evenimente personale m-au tinut departe de pc o vreme, dar pt jumatate de an stiu ca am testat-o. Implicarea lui, care cere timp si parte financiara, ne face ca noi sa postam acum si sa mai disputam poezii si sa ne bucuram de propriile lansari de carte nascute pe acest site. De ce sa dam satisfactie unui I.C. care chiar a amenintat intr-un com, citez din memorie ,,agonia va disparea, nu va mai rezista, garantez eu asta,,. Si asta i-a fost trecuta cu vederea.
Cel mai mare rau ii facem lui I.C. cand nu-l bagam in seama si site-ul sa functioneze in continuare. Ba chiar sa se aduca un plus valoare. Cu un I.C. stelutar nu ai cum sa ai valoare. Chiar daca din cand in cand mai ii iese ceva poetic, chiar i-am semnalat asta candva, am facut-o fara sa nasc polemici, ci in spiritul unei observatii si atat (apropo, nu am glumit, te rog retrage steaua data de I.C. la penultima poezie instelata).
Inteleg furia, dar ii faci jocul. Da, traditia agonia.ro este cea mai veche de pe piata, a ramas un reper si e pacat sa ne ocupam de I.C. sau oricare alte certuri, postari cu iz de barfa sau scandal ieftin.
0