Claudiu Tosa

Bogdan, tinand cont de felul in care ai expus problema ai dreptate. Perfecta dreptate.

Ilie, propui o escrocherie pe care incerci sa o vinzi sub motivatia calitatii. Nu ma pierd in explicatii pentru ca e inutil asa cum nu ma complic cu dezvoltarea afirmatiei de ma sus. Prietenii stiu de ce, ca la Bergenbier, nu-i asa, Ilie? Stai cu posteriorul in doua barci, neintelegand ca la primul val vei cadea cu totul in apa. Ti se mai pare si ca esti subtil si ca nu se vede. Doar ti se pare.

pana la urma te-ai tinut de cuvant, ai revenit in decembrie (sau pe aproape)

pana si zidurile de la periferia oraselor ar cadea daca ar scrie cineva o asemenea deraiere verbala. Viziune, mesaj, lirism, idee, insight egal cu zero. Imaginea labei pe Sandy Belle imi provoaca scarba si ma dezamageste, emanand un soi de putoare verbala care face de departe concurenta capatetelor de teava de pe litoral prin care se scurg in mare resturile menajere din statiuni. Stiu stiu, va veni cineva sa imi explice, poate chiar autorul, cum ca e ceva simbolism al tristetii ascuns acolo, in antiteza asta dintre bulangeala si imagine a copilariei si ca vai ce sufera autorul de fapt. Nu cred ca sufera, cred ca textul e mai degraba rezultatul mixului dintre cersitul de atentie, nevoia de validare, lipsa totala a principiilor si dicteul automat. Autorul nu prea mai are nimic de spus demult si incearca sa surprinda socand. Desigur, el va spune ca e scris modern, va da cateva exemple de insi de prin vest dar si de alte nume care si-au tocit buzunarele de la spate ale blugilor prin crasmele din Bucuresti, si ne va spune cum de fapt reinventam poezia. E si asta o forma de a te minti, de a-ti justifica existenta, de a inventa directii atunci cand nici macar o busola nu stii cum arata. Pentru mine e dezamagitor sa vad asa ceva pe prima prima pagina si cred ca textele lui Leo din seria hardcore fac un imens deserviciu siteului care in niciun caz nu creste gazduind asa ceva. Cred ca poetul in devenire Leonard Ancuta s-a oprit demult din procesul de "devenire". E atat de departe in procesul de "nedevenire" incat nu mai are nicio legatura cu poezia, termen pe care il foloseste ca pretext pentru alte lucruri.

Pare scris dintr-o bucata, fara ca Ottilia sa fi stat prea mult pe ganduri sau sa fi planuit ceva. In afara de respectarea temei textul curge firesc si pastreaza de la inceput pana la sfarsit nivelul unui lirism specific mai degraba liceului. Naiv, simplu, nepretentios, dar totusi exact si incisiv dpdv vizual. Si cred ca Ottilia chiar asta si-a dorit, sa scrie pur si simplu, fara sa stea prea mult pe ganduri, intr-o maniera relaxata. Pentru ca... "stai ca ninge"... si in general cand ninge in perioada asta ne relaxam, devenim mai copii, mai naivi, mai lipsiti de pretentii, mai modesti si cu bun simt, dar in acelasi timp mai in contact cu noi insine, mai toleranti si buni. Eu asa am perceput textul Ottiliei si chiar si pe Ottilia ca om si autor. De altfel si "bulgareala" despre care vorbeste Bogdan exprima lucrurile astea. Ca sa pun punctul pe i, pana acum e textul care imi place cel mai mult.

Observ ca unii se dau deja castigatori si isi plang singuri de mila prin comentarii ca talentul nu le e recunoscut desi ei sunt cei mai buni. Cu toate ca acest concurs, "Stai ca ninge", e despre cu totul altceva: despre aducerea noastra impreuna si nu despre antipatii, dispute si polemici. Motiv pentru care as elimina asemenea personaje care nici macar in al nspelea ceas nu au maturitatea sa inteleaga o chestie atat de elementara.

Imi place textul si mi-a placut si trimiterea perfect asumata la nasterea lui Iisus pe care am simtit-o venind extrem de natural. Textul nu a cazut nici in capcana de a miza pe repetitia sau insertia "stai ca ninge" si mizeaza pe un discurs accesibil, natural, care printre altele mi-a smuls si cateva zambete.

Imi place textul. E de o sensibilitate contagioasa, inocenta si simpla, care totusi reuseste sa te inmoaie ca pe un burete. Mi-a atras atentia metafora femeii moale in care nu mai incap sufragerii si multitudinea de simboluri care deriva din ea. Altfel, jumatatea primei strofe cred ca ar merge reformulata in unele parti (as evita de exemplu repetarea cuvantului petale, as folosi narcisa in loc de narcisica). Personal nu as incepe a doua strofa cu aceleasi versuri cu care se termina prima, scade din intensitatea poemului dupa parerea mea. In ansamblu e o secventa foarte frumoasa.

Folosesti un limbaj simplu dar expresiv in felul sau si reusesti sa creezi o atmosfera draguta. Imi place felul in care descrii experienta dormitului langa cineva. O faci cumva naiv, usor pretios dar asumat. Paralela cu ceasul desteptator si pisicile e de efect. Finalul vine ca o eliberare.

un text incomplet, cu toate astea mi-a placut imaginea strofei doi.

Atat postarea cat si comentariile de sub ea au pastrat o eticheta specifica unei comunicari subtile a carei esenta consta in atingerea problemei cu varful unghiei si nu cu toata mana. Ea ridica la fileu interpretabilul si nu evidentul, reflexivul si nu interpelabilul. Postarea e despre un lucru, tu o faci sa fie despre altceva. Motiv pentru care nu iti pot raspunde din pacate la ultimele comentarii pentru ca ar insemna sa o iau de la facerea lumii pana la venirea lui Hristos, lucru care (ma repet) nu are legatura cu atmosfera de aici.

Am retinut insa faptul ca iti doresti pace cu aceeasi naivitate cu care Brigitte Bardot isi dorea sa salveze toti patrupezii din capitala.

Caragiale

Limitarea "nivelului pana la care pot merge comentariile", despre care vorbesti, este cel putin o utopie pentru ca dimensiunea respectiva e imposibil de definit. "Nivelul comentariilor", Iulia, are valente circumstantiale, de vocabular, simbolice si simbolistice, culturale si de tip regional, gnoseologice si difuze la nivel cognitiv, iar orice incercare de a standardiza tipul de comunicare se transforma in insurgenta ideologica care eminamente ne transforma pe toti in Victor Petrini si ne duce fix in beciurile securitatii pentru constructii lirice de tipul Astept ordonantele dumneavoastra. Cel mai iubit dintre pamanteni e un antiexemplu si nu un exemplu.

Altfel spus, propunerea ta de a ne masca si ascunde parerile care i-ar putea deranja pe unii si altii, indiferent de modul in care sunt formulate, iarta-ma, dar imi suna a marxism-leninism si nu cred ca scopul poezie.ro este binele colectiv dar nici tratarea tulburarilor de personalitate de tip snowflake. E un loc in care atat minimul de educatie cat si standardul mediu de comunicare si intelegere se prezuma.

Ce mi se pare ingrijorator este ca pui egal intre doua situatii extrem de distincte. Anume, oamenii despre care vorbesti nu glumeau pe Facebook, ci jigneau, catalogau si etichetau acolo intr-un mod extrem de specific si agresiv si fac asta in continuare. Aici se glumeste, fara a se da nume, fara a se afirma ceva direct, si nu acolo, unde lucrurile stau tocmai invers. A pune egal intre cele doua situatii este fie o dovada de naivitate extrema, fie o exagerare comisa de dragul de a impaca si capra si varza - de care chiar nu e nevoie - sau o tentativa de pozitionare neutra, politically corect, pentru imagine, care finalmente sfarseste prin a avea efect iritant - de spray cu piper in ochi - asupra celor implicati in dialogul prezent.

Mai mult decat atat observ ca acreditezi ideea ca cine se exprima aici are un avantaj fata de cei de pe Facebook, lucru din nou fals. Facebook are parte de un public de mii de ori mai numeros decat cel care viziteaza poezie.ro. Sa nu mai vorbim de faptul ca din punct de vedere juridic, Facebook are statut de spatiu public, asa ca indiferent ca persoanele respective scriu acolo sau aici e fix acelasi lucru si distinctia pe care o faci intre cele doua locuri nu are validitate.

Alte doua raspunsuri ar mai putea fi:
- fratele lui Baudelaire
- fratele lui Mihai Eminescu

Asa am inteles, ca cei doi ar avea un frate. Spunea asta un doctorand in literatura de pe la Tulcea.

Ma indoiesc ca ironia din simpla analiza a unor asertiuni absurde e atac la persoana.

Altfel, sa stii ca textul asta are mai multa legatura cu literatura decat au de exemplu comentariile unora din noi care ameninta cititorii cu stergerea de texte daca acestia nu le comenteaza. De asta poti sa fii sigur 100%.

Un limbaj accesibil si o structura narativa liniara din care deriva un text usor de urmarit. Dialogul e viu, natural si caracterizeaza personajele intr-un mod credibil si simplu, scotand in evidenta foarte bine personalitatea si dinamica dintre ele. Am spus text accesibil dar care totusi reuseste sa construiasca o atmosfera densa si tensionata. Dupa parerea mea elementele de suspans si mister sunt integrate puternic in partea narativa si reusesc sa mentina interesul cititorului de-a lungul intregii secvente.

Inca am in biblioteca mea "Carte de magie" de Sergiu Somesan, varianta cu background negru peste care apare figura unei fete care seamana foarte bine cu... persoana de la care am primit exemplarul intr-o zi de primavara in Codlea.
Inca am si "Sa n-o saruti pe Isabel".

volkswagen -
izbit-in-zid

Ai un stil grozav de a folosi umorul in texte. Se simte extrem de natural. Comentariul lui George mi se pare ca punctul punctul pe i.

Cat priveste repetitia pe care mizeaza primul vers din fiecare strofa ma duce cu gandul la o persoana despre care unii ar spune ca e unul dintre cei mai înzestrați creatori ai ultimelor generații și cel mai important poet al anaforei din lirica românească de azi. Cu focus pe anafora bineinteles. Sa speram ca nu i se va parea ca il copiezi, ulterior venindu-i ideea de a te reclama pe la presedinte, administratia prezidentiala si politie.

care ma pierde este schimbarea persoanei in text. Prima oara e persoana a treia singular, fara vreo trece lina apare a doua singular, apoi apare o voce pasiva care dilueaza si mai tare discursul, facandu-l cam anemic pentru gustul meu. In final poate ca singura imagine care rezista e ultimul vers. Spun ca rezista din punct de vedere al logicii si valididatii lirice, nu insa si ca efect/originalitate. Pentru ca sincer, inima ca o torta e tot atat de original si surprinzator ca "buzele tale ca doua petale".

constat ca v-ati modernizat un pic, nu v-am mai vazut scriind despre cluburi pana acum. Cu toate ca prin asociere cu valsurile, prezenta primelor devine cam contradictorie, recunosc.

E un amestec reusit de umor, intelepciune populara si reflexie despre viata. Pare o propunere de a incetini ritmul vietii si a aprecia bucuriile simple. De exemplu racul, cu miscarile lui inapoi si clestii ascutiti devine un fel de simbol al prudentei si autoapararii. Pe de alta parte insa, in versurile "Un pas înapoi, racul, tot după tine/ își ascute cleștii prin apă" racul poate fi vazut si ca un simbol de a ramane vigilent si pregatit, chiar si in momentele de relaxare.
In final as zice ca textul exprima bucuria simpla. Cu prudenta specifica racului bineinteles :)

Textul asta mi s-a parut un fel de taietura adanca de katana. Il parcurgi dintr-o suflare, la un moment dat te intrebi unde duce, si o data ajuns la destinatie zambesti si privesti in parti cu coada ochilor. E destul de direct, acum depinde de cat de pregatit esti sa-l accepti :)