Claudiu Tosa

O somez respectuos pe doamna Petrov sa ne indice pagina din DSM care listeaza introversia ca fiind boala/diagnostic. In caz contrar o rog sa stearga aceasta elucubratie revoltatoare bogata in prostie si dezinformare.

Paradigma e un model sau un cadru teoretic de metode, standarde si conventii care sunt acceptate si utilizate de o comunitate stiintifica sau intelectuala pentru a practica si a avansa intr-un anumit domeniu. Ca etimologie provine din greaca, doamna, si inseamna model, tipar, schema, termeni din a caror valenta deriva "aplicarea" si nu "rezolvarea" - asa cum in mod fals insinuati.

O racoritoare, un covrig, o felie de pepene, ceva?

Citind textele lui Ilie raman cu impresia ca indiferent de ceea ce deschid lucrurile suna la fel. Nu este o critica ci o constatare. Pentru gusturile mele in ceea ce priveste poezia stilul lui Ilie are ceva sadovenian in el nu in sens de calitate (sa fim seriosi totusi) ci in privinta greutatii. E ca mersul prin namol pana la geunchi. Sunt pur si simplu incarcate. Uneori lucrurile se clarifica minimal sau partial la final, dar prea putin. E un soi de nostalgie fortata care se duce in toate partile si totusi nicaieri. Citesti un text, dai ALT+TAB si daca vine cineva sa te intrebe ce ai citit nu ii poti spune nici ce-a fost si nici despre ce. Recitesti si te trezesti cautand cu insistenta ceva de care sa te legi. O scapare ar putea fi argumentul ca textele-s pline de simboluri si elemente interpretative si ca de fapt acolo e cheia... Si ca cine nu are imaginatie nu intelege. Dar asta e o chestie care e in realitate la indemana oricui nemultumit de critica pe care o primeste.

Mi-au placut primele 6 versuri. Pe urma isi pierde din forta si luciditate. Nu cred ca era nevoie de precizarea "de Eva", se subintelege despre ce e vorba.

m-a facut sa ma gandesc la Greu de Ucis cu Bruce Willis.

Ultima strofa are ceva in ea, o idee. Prima e total seaca iar a doua forteaza o sensibilita lipsita de perspectiva pentru ca pur si simplu nu se leaga de nimic. Pare genul de text scris asa, in timp ce ne uitam pe geam, ne mai scarpinam in cap, bem o gura de vin, cascam, oftam (aerul expirat umflandu-ne egoul ca pe un balon) si aproape soptind ne spunem: mama daca ma apuc de scris de acum 20 de ani rupeam.

nu esti iluminat, de ce comentezi? Doamna Petrov e conectata direct la stafiile unor mai vechi reincarcari ale marilor oameni care odinioara locuiau in eterul vestitei Shambala.

Imi place comentariul lui Ilie, ia lucrurile in serios fara sa inteleaga reprobabilul situatiei. Pun pariu ca daca doamna Petrov i-ar trage un raspuns personalizat s-ar lansa intr-o polemica inspida cu ea pe care ulterior ar trece-o ca recenzie in viitorul sau volum de poezie cu care va debuta. Ca sa se asigure ca se va vinde va avea poza lui Ionut Caragea pe coperta iar in loc de ISBN isi va trece propriul numar de telefon mobil pentru a da autografe direct prin SMS si WhatsApp.

Uite ca era sa mor fara sa stiu ca exista o noua religie, aia iluminist-renascentista. Cum or fi tainele Botezului, Casatoriei si restul in ea? Dar Sfanta Impartasanie?
Textul asta pare genul de idiotenie utila rupta parca din dimensiunea insidioasa a blasfemiei ordinare numita ecumenism.

Stimata doamna Petrov,

Termenul la care faceti referire se numeste paradox si nu paradigma.
Pe cale de consecinta textul dumneavoastra poate fi incadrat cu usurinta la categoria "prostie delictuala". Inca nu o avem pe site dar pentru dumneavoastra o putem crea.

Doamna, chiar nu mai sunt goblenuri de cusut, vecini de spionat, flori de udat, cesti goale de cafea in care se poate ghici, nepoti cu care sa se joace o runda de pacalici, rude de vizitat, un instalator sau un zugrav de sunat? Oricare din activitatile astea e mai in regula decat aspiratia la pozitia de impostor.

Doamna, paradigmele nu sunt probleme... paradigmele nu se rezolva.
Ce monstruozitati puteti scrie. Amestecati stiinta cu pseudostiinta, babismele cu sofismele, si termeni pe care nu ii cunoasteti cu termeni pe care credeti ca ii cunoasteti.

Rar mi-a fost dat sa citesc asemenea elucubratii infantile amestecate cu truisme obosite.

Citind cu nonsalanta modul in care doamna Petrov se prezinta in comentarii ca fiind initiata in iluminismul transcendental si conectata cu marii maestri spirituali, imi dau seama ca acest text este foarte probabil rezultatul unei respingeri a conditiei psihopatologice proprii. Vazandu-l tras in mahalaua asta de prost gust si pe Iisus Hristos imi dau seama ca evaluarea clinica ar putea fi in realitate mult prea putin in acest caz, si ca s-ar putea sa fie necesara si citirea Moliftei Sfântului Vasile cel Mare.

Stimata doamna,

Aceasta postare noroioasa si profund jignitoare care include descrieri profund gresite si discriminatorii la adresa introvertitilor poarta nu doar amprenta prostiei dar si a analfabetismului functional desavarsit. Fragmentul dumneavoastra perpetueaza un set de stereotipuri periculoase si neintemeiate dpdv stiintific, finalmente diseminand o dezinformare crasa, ca sa nu spun minciuni revoltatoare si respingatoare.

Introversia nu este o "afectiune", ci o trasatura normala si sanatoasa a personalitatii, asa cum este recunoscuta in psihologia moderna. Afirmatile potrivit carora introvertitii sunt egocentrici, au gandire saraca si sunt insensibili la nevoile celorlalti sunt false, daunatoare si denota o capacitate extrem de limitata in intelegerea diferentei dintre patologie si personalitate, termeni care nu se afla in relatie de sinonimie. Introversia nu este o conditie patologica asa cum nici extraversia nu este. Personalitatea introvertita nu este un deficit, ci o varianta normala si sanatoasa a comportamentului uman, care nu coreleaza cu incapacitatea sociala sau emotionala. Diversitatea personalitatii umane aduce o gama variata de stiluri cognitive si afective, fiecare avand propria sa valoare si functionalitate in diferite contexte sociale, personale si profesionale.

A sugera ca introvertitii necesita vindecare sau terapie este o eroare majora iar ideea ca terapia prin hipnoza si regresie poate „vindeca” introversia este o tampenie incalificabila.

Postarea dumneavoastra depaseste pentru mine pragul dezgustului nu pentru ca bateti campii si habar nu aveti despre ce scrieti, ci, pentru ca va erijati in ceva ce nu sunteti.

Textul dumneavoastra nu are ce cauta nici macar la atelier, trebuie respins, e dezinformare 100%.

iar restul comentariului in care spuneam ceva despre ce-a scris Leo, dar nu mai reiau. Ideea era ca desi comentariile lui sunt acide e in realitate baiat bun.

Multumesc pentru raspuns. E parerea mea sincera despre text si nu despre omul care l-a scris. Omul... e prea complex ca sa il judecam dupa cum scrie :) La fel de bine il putem judeca dupa cum doarme, mananca, se imbraca, glumeste, s.a.m.d Stiu ca stii asta. Asa cum si eu stiu ca esti o persoana foarte emotionala si sensibila si ca multe lucruri pe care le postezi au in realitate o incarcatura personala foarte puternica. Motiv pentru care am vrut sa ma asigur ca iti spun si ce mi-a placut la text. Scrisul, pentru unii din noi (inclusiv pentru mine), e (mai rar sau mai des) si o forma de autoterapie. Asa ca prea multa critica si incrancenare e lipsita de sens pentru simplul fapt ca nu toti dorim sa ajungem langa Nichita la Bellu si nici sa stam peste Eminescu in vreo biblioteca. Spor!

Remarc comentariile acide ale lui Leo c

cateva imagini foarte frumoase. Epicentrul textului, logosteaua, mi se pare grozav. Atat de grozav incat imi pare rau ca nu pot sa iti instelez textul, dar schioapata prea mult pe alocuri. Sesizez o nevoie acuta de debit verbal pe care o ai si pe care probabil iti este greu sa o controlezi.

Intr-un fel si Iulia recunoaste in mod indirect ca ultimele patru versuri sunt de fapt poezia. Dovada? Titlul - care reprezinta o aluzie la imaginea respectiva. (Apropo, nu as lasa deloc titlul asta, face lucrurile muuult prea evidente).

Imi plac ultimele doua strofe. Desi usor previzibil, finalul e frumos. Nu am rezonat cu restul. Poate daca ar fi mai scurt ar avea alt impact.

Nu stiu ce s-a intamplat cu restul comentariului dar il adaug aici:

Merita ca la un moment dat Iulia sa se intoarca la cele patru versuri si sa faca ceva cu ele. Sunt coerente, clare si mizeaza pe o imagine frumoasa. In ele e mai multa poezie decat in tot textul. Am citit texte cu adevarat bune scrise de Iulia, dar mai vechi. Cu toate astea, fiecare din noi e liber sa experimenteze si sa se joace. Si voi prefera intotdeauna pe cineva care incearca sa experimenteze decat pe cineva cazut intr-un stil previzibil de care trage ca de un cal gata sa isi dea duhul.

Sunt generos cand spun ca textul m-a obosit. Mi se pare complet inutil si fara sens. Poezie? In niciun caz. O logoree inconsistenta care pare mai degraba un caleidoscop de episoade psihotice fara noima surprinse in scris.
Se schimba atat de des timpurile si persoanele, acordurile gramaticale sunt atat de des date peste cap, apar atat de multe insertii cu caracter explicativ (combinate cu unele ciudatenii gramaticale de genul versului numarul 2, pe sistemul Stefan Petrea) incat sfarsesti prin a te intreba care e ideea. Par idei aruncate la intamplare, fragmente independente rupte de pe ici-colo si lipite unele de altele cu intentia de a crea un tot unitar. Rezultatul e insa un intertext obositor si confuz, aparent agramat (sub marele pretext al licentei poetice) presarat pe alocuri cu expresii redundante. Daca Stefan Petrea nu ar scrie in rima pe acest site si s-ar lansa in vers alb, cred ca fix asa ar scrie. Aceeasi Marie cu alta palarie.

Cateva observatii:

Versul doi ma face sa cred ca fie autorul are probleme cu gramatica (acordul atributelor cu substantivul) fie ca se povesteste despre cineva care sufera de disforie de gen.

/păsările intrau pe fereastra deschisă/ - se subintelege ca e deschisa, nu e nevoie sa precizezi.

/opal/ (versul 5) din ce film e si ce legatura are cu versurile de dinaintea sa si cu cele de dupa? Cu cine se acorda in gen si restul?
La fel e si in cazul lui /subtire/ (versul 8), ce legatura are cu versurile de dinainte si dupa si cu cine si in ce se acorda dpdv gramatical?

Pe urma aflam ca singuratatea e o sticla de lapte in care autoarea nu mai cade (nu am inteles deloc aluzia) pe care i-o cere vecinul, totul relatat la prezent, ca apoi ca o nuca in perete sa aiba /l-am iubit/.

Legatura dintre conjunctie, ZER si rasplatiri ma lasa cu gura cascata.

/nu o să mă duc la spitalul de corduri semi să îmi vindece inima pentru că
inima mea este întreagă pusă în piept știe foarte bine să pulseze/

Nu ai nevoie sa scrii de doua ori inima.

Imi plac ultimele patru versuri. Acolo e poezie dar prea putina ca restul sa stea in picioare.