tăcerea pietrelor

în prea cârpitele buzunare porți pietrele despre care n-ai putut să scrii tăcerile îngroapă cuvintele precum stânca prăvălită lăstarul care nu mai prinde popasul păsărilor călătoare piatra podului dărâmat luat de ape dus la vale a încolțit adânc lângă o rădăcină de salcâm despre ale malurilor îmbrățișare nu spune doar tu îi cuprinzi liniștea și o bucată din ea o duci să fie alături de tine o singură viață-i peste întreaga lume câte un fir de praf încolțește din ea o singură moarte le curprinde pe toate sub a ei mângâiere câte o piatră se prăfuiește doar celei cu aripile întinse îi pui lângă tălpi o floare despre ea nimic n-ai să spui