Claudiu Tosa

Iulia, nu stiu daca ai inteles interventia mea. Asta pentru ca raspunsul tau trece intr-o masura considerabila pe langa comentariul meu initial.

1. Nu am scris nicaieri ca rimele trebuie sa fie /tipatoare/ sau /fantasmagoric fantastice/ ci doar ca ele in textul tau par fortate. Ceea ce indica faptul ca mi-as fi dorit contrariul /rimelor fortate/, anume rime /naturale/. /Natural/ nu e sinonim cu /tipator/ sau /fantasmagoric/. Nu inteleg de unde pana unde inferenta asta.

2. Nu vad ce legatura are stilul voiculescian cu abuzul de virgula. Stilul poetic poate fi uneori un contraargument pentru reprosurile referitoare la gramatica, este corect (punct, majusucule, lipsa virgulelor de exemplu), dar cand un text e traversat de virgule precum cerul de sagetile otomanilor din Scrisoarea a treia a lui Eminescu nu mai poate fi vorba de stil. Motiv pentru care am intrebat si mai intreb o data, de ce atatea virgule total inutile?

Nu inteleg de ce imi spui ca (a) eu nu pot scrie ca tine, (b) tu esti singura din Romania care scrie teatru liric, (c) vrei sa inveti sa scrii teatru clasic, (d) trebuie sa scriu si eu cu rima si sa te bat.
Ce legatura are seria asta de offtopicuri cu comentariul meu si cu textul? Sunt lucruri care chiar nu ma intereseaza. Eu am comentat textul.

Mi se pare ca esti foarte obraznica atunci cand faci presupuneri cu privire la lucrurile despre care eu am sau nu habar. Nu ma vad facand vreo afirmatie despre tine ca persoana si nici despre calitatile, capacitatile sau abilitatile tale. Asa ca o sa te rog frumos sa te abtii din derapajele astea. Nu te obliga nimeni sa raspunzi, poti ignora comentariile mele. Dar daca alegi sa nu o faci poti sa ai macar decenta de a raspunde in acelasi fel in care ti s-a scris.

P.S: Nu cred ca-s /mai mereu/ /ciufulitos/ cu textele tale. Din cate imi amintesc, acum vreo saptamana sau doua, am scris un comentariu sub unul din ele care indemna la calm avand in vedere dialogul acid dintre tine si Leo.

Un text care mi-a placut. Un soi de minimalism al cotidianului versificat care reuseste sa suscite emotii nu prin constructii spectaculoase ci prin descrieri simple dar de efect, bazandu-se mai mult pe imagini si mai putini pe metafore clasice. Vocea autorului pare autentica si clara. Imi place ca nu insisti inutil pe detalii ci doar te multumesti sa le treci in revista fixat fiind mai degraba pe efectul din final si mai putin pe ceea ce fiecare strofa ar putea aduce. Mi-ar placea cu siguranta sa mai citesc.

Mi-a fost extrem de greu sa duc textul pana la capat. Mi se pare ca treci de la un lucru la altul cu mult prea mare usurinta creand un fel de ghiveci in versuri care nu transmite o idee clara. Remarc un pasaj in care combini mataniile, pestii spadasini si kung fu panda (il remarc in sensul ca mie personal imi provoaca ceata totala parand extrem de fortat). Textul pare sa fie despre totul si-n acelasi timp despre orice. Sunt prea multe lucruri amestecate iar uneori rimele par fortate, imaginile paralele - fara sa fie legate prea mult intre ele. Pe langa asta abuzezi de virgula intr-un fel pe care nu l-am mai intalnit. E atat de multa virgula pusa anapoda incat nici macar nu poti citi cursiv in gand, daramite cu voce tare. De exemplu:

Nu ți-am povestit, vreodată, dar, cu ochii, în eclipsă
Cum? Căci, gândului nu-i pasă, dacă mi-e, la minte-învinsă.

Ca sa pot respecta intonatia si ritmul impus de virgula in cazul cititului cu voce tare ar trebui sa trag intai doua ture de teren de fotbal iar atunci gafaitul ar justifica pauzele astea complet fortate.

Care e ideea din spatele atator virgule?

ma asteptam sa vad ceva despre compozit, sinastrie, astrograma, unghiuri, relatii, case, ascendent/descendent, nodul nord/sud si restul tacamului. Dar asa...

"O portocală mare se plimbă leneș printre stele"

M-a facut sa ma gandesc la procurorul Portocala unde stelele mi s-au parut o metafora pentru zeghe

e prea putin avand in vedere ca Silviu Prigoana a comis-o deja de 5 ori daca nu ma insel.

asta este ceea ce eu numesc un poem universal. Orice schimbi in el suna la fel. Un fel de vitamina C efervescenta pe care indiferent in ce lichid o arunci face spume. Si cui nu i-ar placea spumele?

caltaboș umed, caltaboș uscat, caltaboș sterp, caltaboș pietrificat, caltaboș ars, caltaboș
înțelenit, caltaboș uitat, caltaboș arat, caltaboș pustiu, caltaboș îngropat, caltaboș, caltaboș,
caltaboș

peste tot caltaboș, nici urmă de sărut

caltaboș cu flori, caltaboș cu miros de caltaboș, caltaboș cu iarbă, caltaboș în culori de
caltaboș, caltaboș cu păduri, caltaboș în cântec de caltaboș, caltaboș, caltaboș, caltaboș

peste tot caltaboș, nici urmă de sărut

caltaboș cu drum către casă, caltaboș cu izvoare-n adânc, caltaboș cu maluri în ape, caltaboș cu umbre-n salcâmi, caltaboș cu miriște
aspră, caltaboș cu liniște-n mormânt, caltaboș, caltaboș, caltaboș

peste tot caltaboș, doar pe cer nu-i
doar pe cer zboară săruturi
câte unul cade mort
pe caltaboș

Imi aduce aminte un pic de Traian (Rotarescu), n-as putea sa spun exact de ce dar e o senzatie pe care o am. Una placuta bineinteles. Ar putea fi vorba de felul in care construiesti, atmosfera si de usoarele ironii (foarte interpretabile). Dar mai e ceva ce nu pot explica :)

ceva

Dan Damaschin este un om deosebit. Din pacate mult prea putin apreciat in spatiul public raportat la adevaratele minuni si sacrificii pe care le-a facut si in continuare le face. Drept recunostinta i-au vandalizat masina cu ocazia referendumului pentru redefinirea familiei. Bogdan Tanasa de la Casa Share este la fel tot un om incredibil.

Am relecturat cu placere. Poate mai postezi. Imi place foarte mult cum scrii. La partea cu preotia, de ce nu? Atata vreme cat treburile din casa se impart la doi in mod echitabil. In caz contrar e naspa. E usor ca-n numele lui Dumnezeu sa te deresponsabilizezi si sa dai totul in carca altora inducandu-le si un fals sentiment de culpabilitate la pachet cu datoria de a suferi.

Legat de publicat nu stiu ce sa zic pentru ca eu nu public. O face toata lumea asa ca nu ma atrage. I-am spus asta unui amic iar raspunsul lui a fost ca mai bine sa public si sa ma pierd in tonele de carti publicate pe banda rulanta pentru ca sigur la un moment dat cineva ma va descoperi. Doar ca eu prefer sa nu exist decat sa ma pierd. Pierderea presupune sansa (re)descoperirii pe cand inexistenta posibilitatea (re)nasterii. Prefer varianta a doua oricat de absurd si pseudofilosofic suna.

Textele tale au ceva naiv si sincer in ele fara a pica in derizoriu. Sunt de departe perfectibile dupa parerea mea dar reusesc totusi sa imi transmita (cred eu) starea din spatele lor. Imi place primul text cu toate ca pare neterminat. Ar merita sa revii la un moment dat asupra lui.

M-am regasit in prima bucata. Cunosc atat de bine sentimentul. Ehe, blugii Levis. Vecinul meu de la parter isi facuse din dormitor magazin de blugi Levis (cu etichete luate de la turci pe care apoi le cosea cu mana lui). Uneori se imbata si ma lua cu masina la plimbare prin oras. Pana la urma a ajuns inginer in autocad iar magazinul lui s-a transformat in schimb valutar care in mod evident nu i-a mai apartinut. Uneori, cand mai beam cate o bere la el in sufragerie tragea cate un pumn in perete si spunea ca daca se enerveaza aduce barosul din beci si dispare cu tot cu seif. Dar nu despre asta e vorba. Chestia e ca tot pe vremuri, vis-a-vis de magazinul lui de blugi Levis, era un schimb valutar care apartinea unei vecine de bloc de la scara B dupa care eram lesinat. Eram mort dupa ea inca din clasa a doua, cand ea era intr-a opta si venea sa ma ajute la matematica. Si as mai fi fost mult timp lesinat dupa Ramona si cu siguranta s-ar fi intamplat intre noi si ce trebuia daca intr-o dimineata la cinci nu o umflau mascatii pentru trafic de droguri si spalare de bani. Blugii Levis.

Va multumesc pentru clarificari. Tinand cont ca iluminismul - care a aparut in 1600 si ceva si s-a incheiat in 1800 si ceva - a fost apoegeul, sunteti sigura ca perioada in care ne aflam acum nu este cumva cea neagra? Din cate stiu dupa apogeu nu poate urma decaderea.

Biciuit, monstri, morti, vesti oculte, nemurire selenara, blasfemie, vecie, etc. Noroc cu betia, ea face nota discordanta. Textul nu e deloc neutru (asa cum se anunta in titlu).

Mai gluma mai in serios am retinut totusi "invierea-i blasfemie/iara viata-i pe vecie" care pare sa fie o aluzie subtila la epoca in care traim si despiritualizarea cu care vine la pachet.

Pana la urma nu am inteles daca secolul 21 este sau nu religios. Am ramas nelamurit si in privinta celor patru dimensiuni. De ce doar patru si nu mai multe? Legat de sfatul observarii lucrurilor din imediata proximitate, cu ce recomandati sa incepem? Sunt impartite in categorii lucrurile?

Am citit textul si ma simt de parca as fi in fata lui Catalin Radu Tanase care imi tine microfonul in fata si ma intreaba ce am simtit cand am vazut viitura. Iar eu habar nu am ce sa-i raspund pentru ca nu stiu despre ce vorbeste. Dar as putea sa jur ca fix acolo in spatele lui inainte era starea civila si nu statia de autobuz.

Si daca de fapt textul asta e scris chiar de Haku pentru Chihiro - inainte ca primul sa se intoarca in matca pe care a parasit-o cu multi ani in urma? Si daca Schitu Magureanu nu e altceva decat Aburaya? Si daca suferim in realitate cu totii de efectul iterativ al blestemului de a trebui intai sa ne pierdem definitiv pentru a ne regasi ulterior numai o clipa si sa putem face diferenta? Si daca, si daca si iar daca?
Traian, esti un seducator.

Ma intrebam unde o sa duca textul. Pana am dat de "dar dragostea nu o rupi pur și simplu dinăuntru
decât cu o dragoste mai mare" si atunci am inteles tot.