Poezie
nicotină, cofeină & co
(elenei, cu dragoste)
19 min lectură·
Mediu
1. dincolo de fereastră traficul de la 8.29 a.m.
și tot acel dute-vino inconsecvent și mareic
un act sexual in care trecătorii își împlică viețile
e una din acele zile de luni
în care nu mai e nimic de câștigat
și nimic de pierdut
stai în balconul tău îngust ca-ntr-o cușcă de piatră
îți iei cuminecătura matinală de cafea și țigară
încerci să împingi nodul din gât
puțin
mai jos
2. așa începe totul:
cu zgomotele care răzbat de dincolo de ziduri
până la tine
până la masa peste care se despletește aburul blând
al cafelei pe care obișnuiești încă să o torni în două cești
așa începe
cu momentele de confuzie prin care treci cu
momentele de care nu-ți amintești
și cu orele dimineții pălind
spre griul unei săptămâni insuportabile
3. ultimele 48 de ore le-ai petrecut izolat
exilat în pântecul propriului apartament
departe de ceilalți
ai zăcut în aparență fără vreun motiv
o pacificare temporară
nu te-ai mișcat mai mult decât era strict necesar
și nu ai avut nici măcar chef să tragi jaluzelele
să lași lumina să se târască prin încăpere
nu ai facut nici măcar o încercare slabă de a controla câte ceva
din ceea ce ți se întamplă
ai împlinit astfel 27 de ani în semiîntuneric
4. astăzi e iarăși luni.
în mod cert lunea e una dintre acele zile invariabile
care se lovesc inutil de trupul tău
în timp ce
tu
nici măcar nu te mai simți rău
nu trăiești nici o stare dincolo de asfaltul încins al pielii
nimic
e doar o altă zi de luni
fără ieșire.
5. ai nevoie de ceva care să îți umple golul din fața ochilor
golul din spatele sternului
golul din cap
și nu-i de ajuns un glonț
și nu te-ai edificat încă dacă există vreo soluție
un reziduu al unei soluții
tot ce știi e doar faptul că
dacă te-ai fi trezit cu o durere vagă de cap
cu gura năclăită și acră
dar intr-un pat stropit de vin
sudoare și
parfumul ei
ți-ar fi fost - desigur – mai bine
6. sau dacă elena s-ar fi întors neașteptat
și-ar fi intrat în flăcări pe ușă
blestemând starea anormală a lucrurilor
dacă ți-ar fi aruncat privirea aceea de femeie furioase dar
care cerșește complicitatea în ură
să te simți deodată capabil de orice
să o iei în brațe să o îmblânzești să îi spui ca totul o sa fie o.k.
iar ea să facă mișto de reacția ta de erou hollywoodian
să resimți apăsătoarea
teribila urgență a schimbării
7. îți cam lipsește ceva în fiecare moment
acum e un cuvânt acum e o persoană
un pahar de băutură pe care
să-l scapi peste podele
îți lipsește o sticlă de șampanie pe care să o arunci de pereți
sau publicul care să te vadă când faci toate acestea
îți lipsește o zi de luni câștigătoare
îți lipsește luciditatea răbdarea
vânătoarea
sau poate că vrei să faci al 13lea pas
într-un program de recuperare
a sinelui
și îți lipsesc ceilalți 12
*****
**********
II. apatia de marți
1. singurul lucru în plus din încăpere este trupul tău
și de câteva ore încerci să îi găsești un loc în timp ce
dincolo de storurile coborâte ziua râde la eșecul tău
deruta cotidiană își face meandrele cu tine
cu rețeaua de gânduri pe care o desfășori inegal
printre lucrurile care te înconjoară
te oprești din când în când în câte-un loc
doar ca să regăsești senzația că ai vrea să distrugi totul
să te întinzi gol
peste cioburile unei lumi
perfecte
2. sunt zile de marți prin care te îndoiești că ai să ajungi la liman
și te ascunzi după o sticlă de vin și bei
până când simți cutia craniană mai mare decât mitra unui călugăr
sunt zile în care bei duhovnicește
fără plăcere
resemnat dar cu disperarea celui care nu știe ce altceva să facă
duci gât după gât după gât după gât
până când obiectele din jur devin toate moi și
nu se mai agață de tine
iar golul perfect îți crește în cap
și zgomotele lumii răsună altfel
in aer sunetul respirației tot mai greoaie
devine în cele din urmă o melodie ciudată
3. după o sticlă de vin și câteva ore
lucrurile din jur încep să devină mai umane
poți să vorbești cu ele să le asculți
poți să le vezi cum se mișcă singure prin încăpere
iar unele dansează pentru tine ca niște femei goale dar
fără chip
sunt zile de marți prin care tot ce pot să faci e să
stai extatic la o tejghea imaginară să
privești dansul acesta erotic și
când te simți epuizat te prăbușești trist
foarte trist
și foarte întins peste podea
sunt zile de marți în care
pur și simplu te îndoiești că ai să ajungi mai departe
4. mă ridic cu greu de pe canapea
ies dintre hârtii scrum medicamente
obiecte amintiri stări și aburi de vin
cum aș ieși dintr-o piscină imensă
și gravitația mă trage înapoi
în semi-întuneric încăperea se rotește halucinant
totul își schimbă poziția
zidurile pulsează anacronic
podelele se ondulează sub picioare
în apartamentul dezordonat și rece
mă simt ca într-un tren care șerpuiește neașteptat
peste linii
un navetist celebru și ratat
în drum spre o ieșire
5. de fiecare dată când redevii lucid ai certitudinea că
la capătul dinspre noapte al zilei te așteaptă prietenul tău
întunericul
el e cel care îți întinde mâna aceea fragilă
e cel care
te ia de pe jos te face să tremuri
te face să transformi descoperirea pe lângă tine a câtorva țigări
și a una-două cutii de bere
într-un eveniment crucial
în supraviețuire
el e fratele care te trece peste puntea putredă a nopții
III. luminile de miercuri seara
1. toți oamenii pe care i-am iubit până astăzi
vorbeau de excese in diferitele lor ipostaze
le analizau în detaliu le intorceau
pe toate părțile
dar eu nu sunt capabil să fac nimic în exces
nu pot nici măcar să iubesc ceea ce creez fără să fiu fals
așa că de cele multe ori stau pasiv
ca un pod uriaș pe sub care se scurg lucrurile neimportante
sau
peste care alunecă șarpele unor întâmplări monstruoase
despre care
nu sunt capabil să spun nimic
absolut nimic
e o impotență imensă care pulsează în pielea mea
și singurul exces de care sunt capabil
e pasivitatea
2. lucrurile devin mai evidente în momentul în care te prăbușești
într-un scaun pe o terasă
cu o cafea alături
cu o brichetă ce se împletește rapid printre degete și
un pachet de țigări care se golește vizibil
dacă totul aici este renunțare
atunci
tu ești cel care nu renunță la eșec
prin simplul fapt c-ai dat chix dincolo și acum o freci aiurea
în orășelul acesta de jucărie din țara nimănui
stai pe o terasă goală în mijlocul unui Ploiești mort
fără să asculți radioul chelnerița traficul sau
vocile din capul tău
mușțe zumzăind peste cadavrul orașului.
3. iar orele-s curve ce se înghesuie în dreapta și-n stânga ta
se răstoarnă lasciv peste masă și-n rest
mai nimic interesant
țigările putrezesc constant în buza scrumierei
firișoarele de fum ireal se înalță ușor peste blocuri
se adună în nori albi și portocalii
pufoși
țopăie peste cer precum iepurii lui Khasis
măcar dacă te-ai bucura că ești acasă
înapoi acasă
înapoi în țară
înapoi pe nenorocita asta de terasă unde
o chelnerița plictisită își fâțâie fundul prin fața ta
să stârnească o conversație un bacșis
te lasă în timp ce mormăi ceva indescifrabil și mai ales în timp ce
continui să o ignori
și mai aprinzi o țigară
mai iei o gură de cafea
mai inspiri
mai expiri
te lași înapoi în scaun și ridici a mia oară privirea:
iepurii ăia pufoși țopăie încă pe-acolo
4. și totuși mai există câteva ceva pentru care merită să
închini un pahar:
apusul de ambră și liniștea ce începe să se insinueze printre blocuri
după o anume oră în această parte de lume
luminile știrbe care se aprind pe străzi
o perdea fluturând pe la câte o fereastră
o fată cu același râs ca Elena trecând pe lângă tine și
trăirile pe care nu ți le poți abține și care te calcă în picioare
5. când ajungi acasă și te întâmpină doar bagajul nedesfăcut
retrăiești câteva momente nevoia să spargi toate oglinzile
ca mai apoi sa te simți capabil de orice atunci când
pui primul sul de hârtie igienică în baia apartamentului
și realizezi că tocmai poți spune că
ai făcut ceva
ai mai aprins dracului o lumină
ai luat-o de la capăt.
*****
****************
IV. joi treisprezece
1. un om face intr-un an aproximativ 2,5 milioane de pași
scria în articolul pe care l-am citit mai devreme
dar eu am un singur pas în minte de ani de zile
al 13-lea
și ultimul
și-mi tot repet în cap că
dacă un om face 2,5 milioane de pași intr-un an
asta înseamnă invariabil că
drumul de aproape 20 de minute până la gară
cu tine la dus și cu mine
la întors
e insignifiant
2. pe stradă au început să se târască primele mașini
orașul se smulge din pântecul nopții ca dintr-o stare de comă
își conturează greoi blocurile ferestrele
gospodinele și alte detalii
viermii imenși din trafic își sting luminile
lasă aerul fumuriu să se scurgă tot mai amenințător
printre ei
toată dimineța pare o cafea gata să dea în clocot
pe un aragaz murdar dintr-o oarecare mansardă.
3. în cele din urmă părăsești comfortul apatiei
și ieși în holocaustul citadin printre milioanele de trupuri
mișcându-se compact ca o turmă de oi
milioane de străini izbindu-se de trupul tău
ochii ți s-au adaptat la lumină însă
ești înconjurat de aceiași kilometri de întuneric
prin care nu vezi nici o scăpare
te dezmeticești abia în fața ecranului unui atm gri
atunci când realizezi că tot ce ai la 27 de ani
este un card Visa electron
albastru
aproape la fel de gol ca o privire de femeie ieftină
după un pahar de vin ieftin
în rest un mare nimic infiltrat în tine
în mintea ta
și-n buzunarele tale
încă te enervezi prea ușor
încă te enervează că te enervezi prea ușor
că aștepți ca mâine să devii mai bun
mai plin de succes
mai implicat
4. stii
uneori imi aleg un trecător pe care îl urmăresc o vreme
imaginându-l ca pe-un personaj de film
stau bine ascuns în spatele ziarului
într-o stație de autobuz
figurant printre ceilalți
la câțiva metri distanță
personajul meu fumează sprijinit de un stâlp
mușcă filtrul țigărilor de parcă i-ar mușca unei tipe sfârcurile
le răsucește le dă foc le ține între buze și
așteaptă ceva
toți așteptăm ceva
stăm încordați împreună așteptăm
ceva-ul
e 10.30 ora la care nimic se poate intâmpla cu adevărat
mă prefac a urmări cu atenție titlurile unui ziar
îmi aprind o mahorcă
deși
nu trag niciodată in mine
doar las țigara să muște din buzele mele ca o femeie
*****
****************
V. vinerea întunecată
1. la o adică fiecare dimineață îți aduce cam aceleași opțiuni:
a: poți să rânjești sănătos în timp ce ieși din somn
cum ai ieși dintr-un automobil de lux
deschizi larg fereastra & tragi aerul rece în piept
iei atitudinea unui milionar care se află în Aspen la ski
ignorând viermii care-și unduiesc trupurile albe și moi
sub pielea ta roz
îți faci cu ochiul în oglindă & co
b: sau te întorci pe o partea și apoi pe celalată și nu te mai duci
nicăieri să nu faci nimic să nu satisfaci
îți pierzi încet încet jobul, femeia, telefonul, mașina, controlul
&mințile
îți bagi cenzura
c: sau te îngrămădești până în bucătărie
și aprinzi lumina
aragazul
țigara
să fierbi două cafele / să bei doar una
iar gustul neprietenos să-ți schimonosească chipul
să renunți să încerci să te salvezi odată cu lumea
să mai iei o gură
și încă o gură
2. în cele din urmă te patul se dezlipește încet de tine
camera se răstoarnă la normalitate
obiectele iau o pozitie verticală și în timp ce pe marginea patului
tu îți fixezi capul între palme ca-ntro menghină rece și
începi să-ți amintești
e joi e devreme ești singur și
o durere de piept îți apasă dimineața
te învârți prin camera goală
până descoperi pachetul de țigări
ca pe-un prieten
dar în el te așteaptă o singură țigară și înțelegi că de fapt
monogamia aceasta e un mic dezastru
&totul poate să se termine instantaneu
așa că în timp ce-ți aprinzi țigara faci repede o listă:
nu ai țigări nu cafea nu prieteni nici vorbă de iubite sau amante
doar 20 de lei 50 de dolari și
toate dependențele tale
bombăni o binecuvântare tragi peste tine un palton și ieși
în mijlocul frigului
acolo unde cu 50 de dolari
sfârșitul poate fi amânat
3. în stradă te așteaptă o lume întreagă
de a cărei existență părea că uitasei
oameni lucruri și sunete care se împiedică de tine
dimineața devine o durere de cap și un amestec de furie și greață
alimentat de faptul că
odată ajuns la non-stop te vezi nevoit să te așezi la o coadă
mai lungă cu 3-4 persoane decât răbdarea ta
așa că mai înjuri o dată printre dinți îți iei o mască impasibilă
încerci să fredonezi is just another tequilla sunrise
te dai preocupat de crăpăturile asfaltului apoi
observi copilul din fața ta care stă agățat de un un părinte cam absent
și îți tot zâmbește
te gândeșți aiurea la Jeremy la Eddie Veder la Bogdan și la Khasis
apoi revii încruntat la prezent și întelegi că
pur și simplu te enervează ochii aceia apăsători ai copilului
curiozitatea nevoia de atenție &toate acele lucruri
care te-ar epuiza complet dacă
ar trebui să petreceti împreună câteva ore
nu poți rezista cu o ființă ca aceasta nici măcar câteva ore
desigur ai ajunge la nebuni
fuck;
4. o.k. inspiri- te calmezi -expiri
totul este o.k.
scoți o gumă din buzunar și o întinzi copilului care
privește pe rând când mâna când ochii tăi
ezitați împreună
el înghite în sec tu
înghiți în sec
el s-ar apropia tu ai cam bate în retragere dar
până să te decizi el smulge lama din mâna ta
o adulmecă o desface o înghite și o molfăie tacticos
animalic
rânjește
rămâi cu mâna suspendat peste întreaga ta neputință
resimți durerea de piept care apasă totul
dar totul este o.k.
totul e normal
totul e bine
5. de fapt te minți singur fiindcă totul te enervează
ai nevoie urgent să aprinzi o țigară simți
cum ți se usucă tot mai rău gâtul buzele
nisipul din ochi
țigările s-au terminat cafeaua s-a terminat
guma de mestecat ai dat-o unui kinder și gata
s-a terminat
lumea s-a terminat
răbdarea s-a terminat
ziua de abia începe
în jurul tău orașul se învârte tot mai repede
și toate zgomotele seamănă cu scăparatul brichetei
în buzunar
6. altcineva chiar fumează în apropiere
(în ciuda ta
evident)
cu nările dilatate cauți discret șî inutil
o dâră din fumul risipit
copilul din față molfăie gumă tacticos
neinteresat de toate acestea
mintea ta înregistrează sunete și informatii tot mai fragmentate
o mașină claxonează strident un pieton
o alta frânează brusc
cineva fumează în apropiere
copilul molfăie
asfaltul se lichefiază sub picioare
blocurile dansează amețitor
închizi ochii
7. ajungi la tejghea tremurând
ceri vânzătoarei grase un pachet de țigări unul de cafea
și câteva caramele
încerci să-i eviți figura patibulară
ochii aceia răi și negul monstruos din colțul drept al gurii care
începe să se miște să se contorsioneze
pe un ritm dracesc
ai avut un pseudo atac de panică și îti vine să renunți
la toate
ți se face lehamite
ești gata să vomiți
să îți bagi degetele în ochi
să îți bagi
8. în spatele tău cineva scapă câteva ziare din mână
o femeie țipă atât de strident încât îți întorci privirea
chiar dacă știi imediat că o să regreți
cum ai regretat și ultima oară când ți-a păsat
de ceilalți
doamne uită-te la tipul ăla e alb tot doamne a căzut din senin
e alb de tot
doamne
printre mașini traversează în fugă un tânăr
trecători mașini toate se opresc în loc
claxoane figuri mirate înjurături
atâta zgomot încât îti vine să fredonezi ceva tâmpit
să nu îi mai auzi
și tot aerul s-a încordat peste trupul tău respiri tot mai greu
aproape că ai jura că urmează ca o femeie anume
să arunce o vază anume
într-un perete anume
lumea se învârte se strânge se contorsionează
peste tâmplele tale transpirate
o mulțime amorfă colcăie în jurul celui căzut
pulsează precum viermii
se înghesuie unii peste alții
se bucură că nu sunt ei
9. asta e tot întreabă vânzătoarea
deschizi ochii și privirea ei rea și negul și toate sunt tot acolo
la fel și durerea din piept
și golul din cap
și alte câteva pete ce nu vor să iasă de pe retină
da mulțumesc plătești jenat cu mărunți
sumă fixă - aproape jumatate din tot ce ai dar
nimănui nu-i mai pasă
așa că ce ce să îți pese ție
îți iei țigările cafeaua și caramelele
zâmbești ușurat
lumea nu e atentă la tine
10. copilul sparge baloane de gumă roz peste dimineața cenușie
agățat de același părinte preocupat de agitație
îi faci cu ochiul îi întinzi punga cu dulciuri
pe care o primește surprins iar tu
te simți privit așa cum sunt priviți doar bunicii
aproape că îți place de tine
până în momentul în care îți dai seama că
te simți bătrân
iar durerea de piept e tot acolo
frigul e tot acolo
nevoia de nicotină cofeina și dragoste
sunt tot acolo
desfaci pachetul
&aprinzi încă o țigară.
*****
****************
VI. apa sâmbetei
1. au spus la radio că populația lumii
este estimată la: 6.526.157.071 persoane
iar după calculele mele asta însemnă
6.526.157.071 persoane dintre care ție
numai de una singură îți pasă
dar tu nu vii aici nu-mi aduci țigări
sau cafea sau arme sau flori
sau o sticlă de vin
tu nu te plimbi alături de mine prin grădina asta de piatră
nici măcar nu cari cu tine cuvintele acestea
pe care sunt convins c-ai să le citești abia când
numărul oamenilor din lume o să fie iremediabil altul
din 6.526.157.071 persoane
unii vor fi morți alții vor fi pe cale sa nacă
alții vor fi morți și-ngropați
probabil că numai tu ai fi în stare să rămâi pur și simplu
aceeași
la fel de departe
3. am ajuns la concluzia că vreau să scriu texte care
să îi determine pe prietenii mei să vină la mine
cu o sticlă de Jack Daniels
texte care să facă telefonul să sune obscen
la ore indecente
la celălalt capăt al firului
vreau să te aud povestind cum imi tot repeți câte un vers
până îți rămâne blocat în cap
zile la rând
vocea ta să taie calmă întunericul până la mine să mă sufoce să
mă rasucescă încet în propria piele și să
mă simt deodată ca și cum aș zvâcni în interiorul unui pantof nou
vocea ta micuță
să repete continuu cuvintele acelea
care au trecut prin tine
sau care ți-au rămas înfipte în cap
gloanțe nu altfel
4. între 23.20 p.m. si 4.44 a.m
m-am simțit ca la sfârșitul unei sticle de vin
băută de unul singur
am stat gol și urât și lipsit de sens
aplecat peste tastatură
impotent
5. rândurile acestea sunt în mare parte scrise la un calculator Dell
și între mine și ele e un gol
prin care trec sporadic cutii de bere
cani de cafea
și speranța că la sfârșitul următorului vers
voi avea o revelație
voi descoperi america
my
america
voi ști exact ce e cu amărâta asta de zbatere a tâmplelor cu
neliniștea și frica
toate acele senzații fragmentate inegal
în mine
voi ști totul despre nebunia care izbeste literele de ecran
precum pasările în geamurile unor zgârie nori
6. după o sticlă de vin + 8 țigări și mai multe încercări
m-a învăluit brusc senzația că tocmai aș fi înțeles câte ceva
despre chimia lucrurilor
despre viață și moarte despre
acel lucru care nu vine care nu se întâmplă și care
nu pulsează
acel lucru care nu satisface niciodată dar este mereu așteptat
și nu cred că e doar o întâmplare faptul că
totul a avut loc în timp ce aerul din jurul meu a devenit neted
iar prin porii tâmplelor au trecut unele firișoare de transpirație
s-au strâns și s-au răcit acolo
în spațiul acela îngust și întunecat dintre pumni și frunte
****
***********
VII. duminicile insignifiante de aici
1. mă tot uit la toate lucrurile care mi se intâmplă
ca la o emisiune proastă
de o săptămână m-am întors în aici și încă
mă las încă lovit de tot felul de dezastre mărunte
de dincolo
de o săptămână mă simt incapabil să mă mulez
peste spațiul pe care îl numeam odată casă
lumea se rostogolește anormal
în golul din spatele ochilor
rămășițele tuturor eșecurilor stau de o săptămână
cu piciorul peste pieptul meu
mă țintuiesc în neimplicare
2. și nici acum nu fac nimic dar e duminică dimineața și e
ora aceea neclară din fiecare duminică
când în partea asta de lume e intr-un fel liniște deși de undeva
de la un TV se aude slujba
iar pe stradă copiii de râd fiindcă
„se dă Dumnezeu
la televizor”
fumez în balcon și mă gândesc că niciodată nu e ceva real la televizor
în toată decăderea aceasta nici nu poate fi ceva real
n-am văzut niciodată lucruri reale sau oamenii reali
la televizor
nimic despre urmanov, komartin, țupa sau mat
singurii pe care i-aș accepta acum aici lângă mine
în cușca aceasta
nimic real la televizor și nimic real în afara lui
nici măcar absența ta nu e reală
nici măcar atât
3. așa poate începe totul:
cu senzația că până și tu ești contrafăcut într-un băiețel încruntat
care umblă pe tărâmul celor liberi și
nu-și poate cumpăra
libertatea
totul
începe cu țigara care se fumează singură între degetele tale într-o duminică dimineața și
cafeaua care zace neatinsă pe masă
cu orele dimineții pălind spre griul unei alte zile
insuportabile
începe cu neputința ta de a-ți controla neputința
și golul care se lărgește mereu în tine
074600
0
Am sa incep cu obiectiile, pentru ca asa sta bine cititorului.
In primul rind, dedicatia probabil pt autor este importanta, insa in corelatie cu textul, reteaza din posibilitatile reale ale acestuia, cel putin din punctul meu de vedere. Ai citeva greseli de typos la muste, dimineta si la apa simbetei, probabil din neatentie. O alta obiectie ar fi lungimea textului. Personal, inclin sa cred ca am inteles ca totul e un intreg, insa textul se prelunge inutil si pe alocuri pare diluat. Are si un iz cliseistic, poate voluntar, si aici ma refer la citeva imagini printre care griul unei saptamini insuportabile sau tigara care se fumeaza singura.
Pe de alta parte, poemul acesta se citeste, cred eu, si poate fi apreciat de cei care, la un moment dat, rezoneaza cu sucesiunea de stari pe care ai transpus-o. O disociere cu precizie aproape chirurgicala, fiecare zi e un diagnostic al propriilor tale stari pe care le pui pe o foaie si le observi ca pe un hamster in cusca. Cine are forta sa citeasca pina la capat se va identifica, cu siguranta, intr-una din zilele tale. Textul e salvat de forta si luciditate, toate cuvintele par la locul lor, pina si cliseele sint acceptabile pentru ca nu fac nota discordanta cu peisajul. Putin apasatoare atmosfera, un fel de closer to the edge, prevestind nebunia care niciodata nu vine. Apa simbetei mi s-a parut diluata, iar incepind de la Joi 13, introducerea cifrelor ofera textului o doza de concret mai mult decit ar fi fost necesar. Partea buna e precizia cu care devii observatorul propriilor tale stari si le scrii fara alte zorzoane inutile, un exercitiu de exorcizare si, in acelasi timp, un fel de a te convinge ca toate lucrurile sint inca la locul lor.
Personal, am remarcat lunea amara si luminile de duminica seara care, in opinia mea, sustin tot textul.
Dincolo de neajunsuri un text bun, e drept-perfectibil, dar bun.
Emil