Programe pentru incoerență

ermetic,
nu-i nimic de spus decât în bine...

de singurătatea şi monologul din Manualul bunului siguratic, de Daniel Corbu. Ştefan a remarcat bine linia optzecistă, această claustrare a fiinţei într-un spaţiu foarte îngust. Există şi o doză de ironie, mai ales la început, ceea ce accentuzează starea în mod plăcut, fiindcă nu se cade în lamentaţie, aşa cum au făcut unii deprimişti care au urmat după optzecişti. Aici este evident faptul că optzeciştii au ştiu cum să fenteze trauma interioară, cel puţin la nivel de exprimare. Strofa a treia îmi place cel mai mult, e poezie în poezie acolo:

Nici în cuvinte nu mai sunt același,
la marginea răbdărilor
s-au așternut păienjenii și
nepăsarea pentru verb,
exact acolo unde cărțile,
țigara și
revolta minții împotriva inimii
au rămas unice repere.

Felicitări!